.jpg)
Protestatarii sunt supăraţi că lumea nu iese în stradă, că presa nu-i sprijină suficient. Dar nici ei n-au reuşit să genereze un lider capabil să discute cu autorităţile. În afara unor sloganuri - unele inspirate, altele idioate - n-am văzut o idee de la care să poată porni eventualele negocieri cu guvernanţii.
Observ la cei ieşiţi în stradă o tendinţă de a se martiriza. E suficient un mic incident şi reţelele de socializare iau foc, chit că în Occidentul spre care tânjim, la asemenea proteste neautorizate de mult se lăsa cu bătăi în toată regula. E mare diferenţă între tinerii de aceeaşi vârstă care acum 24 de ani ieşeau cu mâinile goale în faţa tancurilor şi martirii de acum care, în marşurile lor, sunt ocrotiţi de jandarmi ca să nu fie călcaţi de maşini.
E nedrept că legea nu le permite celor din Sânmartin să facă un referendum. Sunt convins că procentul celor care se opun exploatării ar trece lejer de 90%. Dacă însă am accepta că doar comunităţile locale ar putea decide, singure, asupra exploataţiilor din propriul subsol, ce ne-am face cu situaţia de la Roşia Montană? Acolo sondajele arată că 78% din populaţie vrea minerit!
Din această dilemă nu ne poate scoate nici măcar ziaristul mitingist Călin Corpaş, cel care la patru după-masă protestează la statuie şi la cinci merge la redacţie să relateze obiectiv evenimentul la care a luat parte.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.