URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2015, 09:59

De ce eu? De ce la Oradea?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În 2002, la un an după ce i se promisese că va plăti pentru arestarea unui fiu de prefect, implicat în contrabandă cu produse petroliere, procurorul Alexandru Lele a aflat că va face obiectul unei percheziţii la domiciliu. Simţind că în timpul acesteia s-ar putea întâmpla lucruri necurate, prin care sistemul să-l înfunde mai târziu, şi-a chemat în ajutor un prieten, pe atunci redactor-şef la TVS Oradea. Acesta a venit însoţit de un cameraman echipat cu un Sony DV270 cu bateria pe jumătate descărcată. În ciuda presiunilor şi ameninţărilor, cei doi au continuat să filmeze. Aşa au apărut acele imagini arhi-cunoscute şi ultra-difuzate. Numele celor doi sunt Florin Ardelean şi Nyulas Sandor.

I-am menţionat pe colegii jurnalişti pentru a nu uita rolul imens pe care mass-media orădeană l-a avut în acest caz. Chemând în ajutor presa, Alexandru Lele i-a făcut acesteia un compliment imens, dovedindu-i puterea şi influenţa. Atunci când procurorul Panait le-a cerut poliţiştilor care îl însoţeau să scoată din încăpere echipa de filmare, unul dintre ei a răspuns ferm: „Eu nu pun mâna pe ziarişti!”. Acest mic amănunt l-a salvat pe Lele de la cine-ştie-ce năzbâtii ulterioare: probe plantate, proces, condamnare, puşcărie. A fost anchetat şi hărţuit mulţi ani după aceea, şi-a pierdut funcţia şi locul de muncă, şi-a măcinat sănătatea, dar, cel mai important, a rămas liber.

Războiul său cu sistemul a intrat acum într-o nouă fază, una de neanticipat pe acele vremuri. După 12 ani de la momentul percheziţiei şi regretabila sinucidere a procurorului Panait, în casa şi în viaţa lui Lele a intrat o altă cameră de filmat - camera cinematografică. Povestea cazului pe care l-a declanşat se mută acum pe marele ecran, într-un exerciţiu de dramatizare a unei realităţi suficient de dramatice prin ea însăşi. Poate nu întâmplător, filmul „De ce eu?” apare exact în această perioadă de efervescenţă a luptei anti-corupţie pe care justiţia - o justiţie adormită atâţi şi atâţi ani - a pornit-o de ceva timp.

Într-un gest de eleganţă, regizorul Tudor Giurgiu a ales ca primele reprezentaţii pentru public să aibă loc la Oradea. Prima proiecţie de gală a filmului va avea loc marţi, 24 februarie, de la ora 19, în sala Filarmonicii, în prezenţa regizorului şi a actorilor. A doua va începe cu o oră mai târziu la Cinema Palace din Lotus Center. Echipa de realizatori vrea să discute cu orădenii pe marginea filmului, aşa că întrebările din partea publicului vor fi binevenite. În cinematografe, filmul va intra din 27 februarie. Personal sunt curios să văd cum a abordat Tudor Giurgiu un subiect atât de delicat şi sensibil, dacă l-a făcut pentru publicul român sau mai mult pentru cel străin şi unde îi va încheia povestea. O poveste inspirată din fapte reale. Din păcate.

Citiţi pe această temă şi articolul "De ce în ceaţă? Filmul lui Giurgiu nu răspunde la dilema dacă a fost sau nu erou fostul procuror Alexandru Lele"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
nu ştii???
de-aia că la Oradea e treaba dracu', dacă n-ai ştiut...!!!!!!
Postat 23 Februarie 2015, 23:13 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON