URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Decembrie 2014, 11:31

Cu bune, cu rele...

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost un an cu bune şi rele. Un an cu campanii electorale, în care au curs pomenile peste popor, dar în care acesta, nesimţit, a mulţumit frumos şi a votat cu altul.

Instituţiile care s-au remarcat în judeţ au fost DNA-ul, Consiliul Judeţean şi Primăria Oradea. Despre CJ numai de bine. Activitate impecabilă, fără greşeală. Nici nu-i de mirare, că acolo nu se întâmplă nimic de trei ani. Aeroportul e moştenire de pe vremea lui Ţîrle, iar Muzeul a căzut în uitare. Oricum, la epidemia de arestări din ţară, este remarcabil că la noi niciun şef de la judeţ n-a fost priponit.

DNA este fără îndoială instituţia capabilă să cureţe lumea afacerilor, dar şi pe cea politică. Poate că totuşi n-ar trebui să strice muniţia pe teme minore şi mize mici. După muşte nu e rentabil să tragi cu tunul.

Primăria Oradea a fost sufocată de lucrări şi, după un an 2013 irosit, parcă i-a mai venit sângele în obrăjori. E clar că municipalitatea poate gestiona cu greu un volum de 150-200 milioane euro pentru investiţii, mai ales că sunt bani europeni, ceea ce presupune calitate şi termene ferme. Cu numeroase gloanţe trecute pe la urechi, Primăria are speranţa că mare parte din proiecte vor fi finalizate, chiar dacă în ceasul al 12-lea.

Ce ne aşteaptă? Un an, şi apoi alţii la fel de intenşi. Tocmai se află în dezbatere proiectul de dezvoltare a municipiului pe 2014-2020, ce prevede alte investiţii de 200 milioane euro care ne-ar putea schimba semnificativ viaţa. Sănătoşi să fim şi să avem putere de a ne-o face mai frumoasă. Un an bun tuturor bihorenilor!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Punem Bihorul pe primul loc !!!
La DNA Oradea se discută despre peştii de acvariu, nicidecum despre rechini sau măcar nişte crapi cu icre !!! Consiliul judeţean Bihor este o instituţie inutilă chiar şi pentru angajaţii săi, aşa că va fi linişte până o să găsească cineva să o facă dispărută cu totul !!! Primăria orădeană a încercat de vreo şase ani să descifreze strategia începută prin 2007 şi concepută până către 2026 dar, nereuşind să buchisească decât titlurile, a găsit de cuviinţă să facă una nouă care să poată fi citită pe limba lor de amatori !!!
Postat 29 Decembrie 2014, 12:52 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON