Florian Chelu este unul din cei mai talentaţi şi creativi muzicieni români. O spune chiar şi el. Însă în ultimii ani şi-a canalizat energiile spre zone muzicale mult prea exclusiviste, care ajung greu la public şi la care publicul nu întotdeauna se ridică pe vârfuri să ajungă. România nu este o asemenea devoratoare de cultură universală încât artistul, care împleteşte sonetele lui Shakespeare cu două măsuri din Bach şi tălmăceşte în română scrierile lui Michelangelo Buonarroti, să ajungă pe prima pagină a ziarelor.
Dar muzicianul-cărturar îşi spală "păcatul" exclusivismului organizând an de an, în 6 august, concertul comemorativ "Hiroshima - Give Peace a Chance" în memoria victimelor celui mai mare atentat comis împotriva civililor de către cei care, azi, îşi fac un titlu de glorie din lupta împotriva terorismului. Anul acesta, la a XX-a ediţie, concertul s-a mutat din curtea vechiului muzeu în curtea celui nou şi se pare că aici va rămâne, dacă nu se va retrasa harta oraşului. Un loc destul de liniştit, în mijlocul unui parc cu copaci înalţi, cu clădirea renovată a fostei garnizoane în fundal.
Emoţia şi vibraţia primelor ediţii nu se mai regăseşte acum, ceea ce este explicabil. Prin '94-'95 setea de muzică şi de cântări live era mult mai mare, iar publicul, de o altă structură atunci, rezona într-un mod diferit. Playlist-ul s-a modificat treptat în funcţie de mai mulţi factori, cel mai important fiind relaţia profesională a lui Florian Chelu cu muzicienii. Unii au refuzat să mai participe ori s-au mutat din oraş, iar alţii le-au luat locul cu bucurie. Dar, oricare ar fi configuraţia, celebra "Give Peace a Chance", scrisă de John Lennon şi cântată de toată lumea la final, a rămas sfântă.
De trei ani încoace standardul tehnic al concertului a crescut spectaculos. Colaborarea cu o firmă de profil a adus sunet şi lumini profesionale, iar, de anul acesta, a apărut şi proiecţia video de background. Tot anul acesta s-a înregistrat, din păcate, şi cea mai mare distanţă fizică dintre artişti şi cei 200 de spectatori. De la buza scenei până la primul rând de scaune era loc de trecut cu TIR-ul, cel mai probabil pentru a compensa înălţimea scenei. Îmi amintesc că la primele concerte din amfiteatrul vechiului muzeu puteai ciupi o coardă de chitară dacă întindeai mâna din rândul întâi.
Pe lângă manifestul încăpăţânat pentru pace, Cântarea Hiroshimei mai are două merite imense. Pe de-o parte, coagulează pentru o seară lumea muzical-artistică orădeană. În jurul lui Florian Chelu se adună, deopotrivă, colegi din generaţia sa, tineri şi copii, actori şi cântăreţi, profesionişti şi amatori, nume mari şi nume care vor fi mari. Pe de altă parte, pune Oradea într-o dimensiune universală. Fiţi atenţi: "Remember Hiroshima Concert" în Quebec, "Hiroshima and Nagasaki Peace Concert" în Melbourne, "A Peace Gathering" în New York. Şi "Give Peace a Chance" în Oradea. Asta spune tot.
Aşteptăm următoarele 20 de concerte. Dacă se poate, în pace.
.jpg "1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO)")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.