URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
22 Iunie 2010, 10:36

Bilele lui Filip

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când s-a trecut la numărătoarea voturilor pentru moţiunea de cenzură, chestorul care a numărat bilele a declarat că în urne s-au găsit şi câteva surprize. În marea grabă, parlamentarii au introdus şi un nasture, o gumă de mestecat, o monedă de 10 bani. Poate s-a ruşinat să spună că a găsit şi biluţe de nară, unghii sau pastile de naftalină. Dar cea mai mare surpriză au fost bilele senatorului Petru Filip, care a votat cu opoziţia!

Fostul primar s-a scuzat spunând că sistemul de vot cu bile e idiot. Chiar aşa, la ce să-ţi mai bagi bilele în urnă în faţa poporului, când oricum ai relaţii nefireşti cu 22 de milioane de români folosind cu totul alte organe?

A-l acuza însă de idioţenie pe «Băi Petrică», aşa cum o face Mircea Badea, e un clar semn de ignoranţă. Fostul primar poate fi acuzat de multe, dar în niciun caz că-i lipsit de inteligenţă. Faptul că şi-a dat demisia din fruntea PDL-ului local demonstrează abilitate şi iscusinţă politică. Ştia că partidul se va duce în cap, iar când va fi să se facă bilanţul le va putea arunca în faţă înlocuitorilor săi că el a lăsat filiala la 35% şi alţii au adus-o la nivelul genunchiului broaştei.

Şi povestea că a votat din greşeală nu e decât un pas bine calculat. Dacă guvernul Boc ar fi căzut, Filip ar fi trecut, aşa cum intenţiona şi înainte de alegerile prezidenţiale, cu arme şi bagaje la PSD. Şi asta tot dintr-o observaţie isteaţă. La ce secetă e prin partidul celor trei roze, unde au ajuns să se bată pe şefie tot felul de anonimi şi bâlbâiţi, Filip apare ca un adevărat candidat la premiul Nobel. Aşa că, la moţiune, Filip nu a votat cu bilele, ci doar cu «bila».

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
chirila si primaria
chirila!!!! de ce nu spui si de afacerea ta cu primaria pentru curatenie, esti penal cum il lingi pe bolojan , adica merita pt cati bani iei de acolo. rusine.
Postat 26 Iunie 2010, 15:36 de jurjel
AUTOR
mircea chirila de ce nu te tii de cuvint
Postat 24 Iunie 2010, 15:25 de adelina
politruc
prostii.baliverne. mie mi-ar fi rusine sa apar pe prima pagina cu un asemenea editorial. dar recunosc, nici nu au visat pnl-istiila o asemenea echipa de politruci. un dublu perfect constituit. chirila-cris sau cum dumnezeu l-o fi chemat si pe asta. mai baieti, ce-ar fi sa va apucati voi de meseriile voastre pentru care ati facut scoala. cu presa ne-ati lamurit. mai usor cu mobila pe scari,,,,,,
Postat 23 Iunie 2010, 22:54 de oradean
n-are!
Filip n-are bile!
Postat 22 Iunie 2010, 12:41 de kaboom
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON