Asistatul de Bihor

Portretul pensionatului anticipat. La 40 de ani a fost scos din armată, după o activitate plină de victorii pe câmpul de luptă al agriculturii socialiste. Deşi nu a fost duşman al poporului, a fost trimis la Canal. Are numeroase răni, dintre care cea mai gravă a căpătat-o atunci când a căzut în tirbuşon. E şeful asociaţiei de locatari şi iese la şedinţă în faţa blocului purtând pantaloni vechi de militar şi bluză de pijama.

Portretul handicapatului bihorean. Să luăm ca exemplu o femeie. Are boli multe, grave şi incurabile: platfus, bubă-n dos, menopauză, miopie, guturai. Posedă carnet de conducere, chit că ultima boală din scripte este orbirea. De 5 ani munceşte în Spania ca babysitter, iar banii trimişi în ţară ajung pe mâna unui soţ alcoolic care, la rându-i, e handicapat.

Portretul refugiatului de război. S-a născut cu câţiva ani înainte de cedarea Ardealului. Satul în care locuia a rămas în România, dar totuşi, îşi arogă drepturi de refugiat semi-ilegalist. Adică se ascundea de armata hortystă, deşi aceasta nu-l căuta. Primeşte bani pe baza declaraţiei pe proprie răspundere dată de un vecin. La rândul său, şi el a declarat pe proprie răspundere că vecinul a fost refugiat.

Portretul beneficiarului de venit minim garantat. Ţigan, până-n 30 de ani, cu şase copii, din care doi fură prin Belgia. Primeşte 4 milioane de la Primărie. Când banii întârzie, merge la primar şi-i arată obrazul, că doar l-a votat. Mai primeşte 3 milioane din alocaţie. Cu ce mai cerşesc puradeii, cu ce mai fură el, se descurcă. Păstrează tradiţia neamului: nu a muncit şi nu va munci în veci.

Cinste Bihorului, cel mai social judeţ al Uniunii Europene!