E vremea ceremoniilor de sezon, întru superficiala amintire a RevoluÅ£iei din 1989, pe care le mai săvârÅŸesc doar oficialii ca pe o obligaÅ£ie de serviciu, ridicând colive decontate pe banii instituÅ£iilor. Făţărnicia politicienilor nu exclude, însă, ca fiecare ins rămas nelobotomizat de toate câte au trecut peste noi să facă un bilanÅ£ a ceea ce am fost ÅŸi ce am ajuns la 22 de ani după "evenimente".

Am pornit atunci la drum nou, spălaÅ£i de sângele idealiÅŸtilor, dar ÅŸi năclăiÅ£i de transpiraÅ£ia slinoasă a profitorilor. Am crezut într-o societate nouă ÅŸi curată, gata să consacre libertatea ÅŸi să recunoască valorile, dar ne-am trezit într-o republică a bandiÅ£ilor de partid ÅŸi de stat, a academicienilor fără operă, a miniÅŸtrilor fără Bac, a fufelor sordide ÅŸi interlopilor decerebraÅ£i.

Trecând printr-o perioadă de contestare (a FSN ÅŸi a celor doi plozi ai săi, PDSR ÅŸi PD), de restaurare (a aceloraÅŸi "băieÅ£i deÅŸtepÅ£i" ai RevoluÅ£iei), de confuzie CDR-istă, de reaÅŸezare ÅŸi iluzii de prosperitate liberală, am eÅŸuat din nou în mocirlă ÅŸi deznădejde. E adevărat, putem vorbi oricât, dar o facem în cel mai fericit caz online, anonim, agresiv, steril ÅŸi cacofonic. Avem libertate de miÅŸcare, dar ne miÅŸcăm brownian, risipind energii imense pentru a nu ajunge nicăieri. Nu mai stăm la cozi, decât pentru promoÅ£ii la tigăi sau drujbe, pentru că în galantare avem de toate, dar în acelaÅŸi timp reînvăţăm cei trei F ai dictaturii - foamea, frica ÅŸi frigul - chiar dacă în alte forme ÅŸi proporÅ£ii.

În două decenii am ajuns să nu mai producem nimic. Industrie nu (recent am auzit în centrul Oradiei indivizi urlând isteric că nu vor parc industrial!), cultură nu (de mult am înlocuit-o cu scălâmbăieli fără talent ÅŸi fără haz), educaÅ£ie nu (ne fălim sporadic cu olimpicii care, însă, nu reprezintă sistemul, ci excepÅ£iile de la sistem), sănătate nu (căutându-ne de boli tot mai departe de propriile foste spitale).

Cine răspunde pentru halul fără de hal? Ar fi prea uÅŸor să spunem că doar politicienii pe care îi detestăm, dar pe care tot noi îi lăsăm să ne mâne la falimentul general. Au partea lor de vină, nu numai fiindcă ne fură ÅŸi ne mint, dar mai ales pentru că, după integrarea în NATO ÅŸi aderarea la UE, nu mai sunt apÅ£i să ne mobilizeze la nimic. Puterea e ticăloasă, opoziÅ£ia nevolnică, ÅŸi nu mai auzim de nicăieri un îndemn atât de simplu cum ar putea fi "România, înainte!".

Åži, totuÅŸi, fiecare dintre noi poartă propria ÅŸi zilnica răspundere. Ne trezim la timp să mergem la muncă? Lucrăm conÅŸtiincioÅŸi sau încă "plimbăm Å£eava prin întreprindere"? Suntem civilizaÅ£i pe stradă sau mârlani, blocând intersecÅ£ii ÅŸi dând foc coÅŸului de gunoi? Ne educăm copiii sau îi abandonăm, comozi, internetului? Ne ducem la vot sau doar îi înjurăm după alegeri pe cei ajunÅŸi în fruntea bucatelor? Suntem o naÅ£iune sau o gloată de bezmetici? Când fiecare ne vom pune asemenea întrebări, abia atunci, poate, vom găsi ÅŸi răspunsurile, ÅŸi calea de urmat.