URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2017, 01:31

„High la munte”, la Vârtop! Distracţie la maxim şi adrenalină, fără caniculă (FOTO/VIDEO)

„High la munte”, la Vârtop! Distracţie la maxim şi adrenalină, fără caniculă (FOTO/VIDEO) foto: Facebook Mountain Slip and Slide
„High la munte”, la Vârtop! Distracţie la maxim şi adrenalină, fără caniculă (FOTO/VIDEO) foto: Facebook Mountain Slip and Slide
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Petrecerea e în toi la prima ediţie a festivalului „High la munte!”, organizat de Asociaţia proprietarilor din Vârtop, Primăria Nucet şi Hotelul Four Seasons, cu sprijinul companiei orădene Lancetti şi în parteneriat cu BMW Grup West Oradea.

Conform estimărilor organizatorilor, sâmbătă, circa o mie de turişti au urcat la Vârtop, pentru a se bucura de munte în aer liber.

De altfel, începând de sâmbătă după-amiaza, parcarea de la baza pârtiei Piatra Grăitoare din Vârtop a prins viaţă, mai ceva ca-n miez de iarnă, luată cu asalt de astă dată nu de schiori, ci de împătimiţii muzicii electronice, veniţi să asculte mixajele unor DJ din ţară dar şi din străinătate, în cadrul unui concert maraton care va termina abia duminică seara la ora 20.00 şi care ziua se desfăşoară în aer liber, iar sâmbătă noaptea s-a mutat în Season Club.

Tot la baza pârtiei sunt instalate camioanele unor vendori din ţară cunoscuţi din caravana Street Food Festival, corturi cu răcoritoare sau energizante, dar şi o zonă de informare turistică şi o alta de hamace pentru petrecăreţii obosiţi.

Cele două zile de festival nu se limitează, însă, la mâncare şi dans. Între orele 12.00-13.00 respectiv 18.00-20.00, copii, tineri şi adulţi deopotrivă au posibilitatea să facă plimbări gratuite cu telescaunul care porneşte de la baza pârtiilor şi urcă circa 250 de metri, într-un peisaj a cărui frumuseţe sălbatică îţi taie respiraţia.

Câteva sute de metri mai încolo, în parcul de aventură al Hotelului Four Seasons, amatorii de adrenalină au ocazia să-şi testeze gratuit îndemânarea, coordonarea şi viteza de reacţie pe toate cele 10 trasee de tiroliană amenajate aici, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 2 kilometri. 

La o aruncătură de băţ de hotel, peste 500 de doritori de senzaţii tari au avut parte de o altă distracţie pe cinste. Este vorba despre salturi de la o înălţime de 7 metri de pe două tobogane uriaşe ale Mountain Slip and Slide, amenajate la baza pârtiei Arieşeni, care se termină în bazinul folosit iarna la colectarea apei pentru tunurile de zăpadă, transformat vara într-o imensă piscină cu apă rece. Şi această distracţie e gratuită, proprietarii bazinului taxând doar închirierea costumului de neopren folosit pentru a plonja în lac.

Şi dacă tot nu e suficientă adrenalină, cei mai tari de înger pot încerca gratuit traseul Via Ferrata din zona Pietrele Negre, o experienţă de neuitat mai ales pentru cei neiniţiaţi în domeniul sporturilor montane, care trebuie să se caţere pe stânci abrupte, pe vârful unui pisc, de multe ori păşind doar pe scoabe metalice, prinşi în ham şi de o coardă.

Aşadar, chiar dacă a rămas numai o zi, organizatorii Festivalului „High la Munte!”, aşteaptă, încă, invitaţii la Vârtop. Cu gaşca sau familia, cu mic, cu mare, căci au pregătit activităţi de toate pentru toţi…

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
via ferrata
via ferrata chiar a fost gratuit, felicitari celor de la pensiunea skipass; stiam de via ferrata din ziar, dar nu stiam de telescaune; cam proasta organizarea ...
Postat 24 Iulie 2017, 09:10 de embedded
o dezamăgire
Am fost sâmbătă dimineața împreună cu câțiva prieteni la acest festival iar ce trebuia să fie gratuit de fapt s-a plătit. Am ajuns la slip and slide unde pe langa închirierea costumelor am plătit și taxa de intrare, iar pentru a putea să ne bucurăm de tiroliene am fost informați că trebuia să fim cazați la hotelul Four Seasons, cât despre urcatul cu telescaunul sau Via Ferrata nu am fost informați în nici un fel. Cum am plătit pentru slip and slide eram de acord să plătim si pentru restul distracțiilor dar slabă organizare și informare privat de acestea și ne-a făcut să plecăm spre casă mai repede decât era programat.
Postat 23 Iulie 2017, 15:36 de torjionut
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON