URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2015, 10:00

Vicepreşedinte PSD Bihor, inculpat pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unul dintre vicepreşedinţii PSD Bihor, George Fărăianu, consilier personal al primarului din comuna Holod, a fost inculpat de procurorii DNA Oradea pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals.

Acuzaţia a fost formulată în dosarul fostului şef al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (CJCPCT), Adrian Dume, cercetat din 2013 de procurorii DNA Oradea pentru că ar fi decontat cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care în realitate nu au avut loc.

Potrivit unor surse din anchetă, în cazul lui Fărăianu procurorii au descoperit că, în calitate de preşedinte al Fundaţiei culturale Iosif Vulcan Holod, acesta ar fi solicitat pe 10 septembrie 2013 o finanţare de 30.000 lei de la CJCPCT pentru a organiza Zilele Holodului. În realitate, sărbătoarea avusese deja loc în perioada 7-8 septembrie, or potrivit reglementărilor legale, cererea de finanţare se depune înainte de organizarea evenimentului.

Mai mult, pentru a justifica suma obţinută, ONG-ul a depus documente justificative măsluite, constând în facturi de cazare respectiv de transport care nu ar fi avut legătură cu evenimentul, unele dintre ele fiind şi antedatate.

Căutat, miercuri, de BIHOREANUL, pentru a comenta acuzaţiile, George Fărăianu le-a negat, declarându-se "consternat". "Până luni am fost martor în acel dosar, iar de luni sunt inculpat. Sunt consternat de ce mi se impută. Nici nu am putut răspunde, pentru că nu am reuşit să citesc dosarul, ca să văd probele. Aştept să mi se comunice o copie, să pot formula un punct de vedere", a declarat consilierul.

Fărăianu susţine, însă, că nu a avut vreo implicare în proiectul la care fac referire procurorii DNA. Ştiu doar că evenimentul « Zilele Holodului » s-a organizat, deci nu se pune problema că s-ar fi solicitat finanţare pentru un proiect inexistent. Mai departe, nu ştiu nimic pentru că nu m-am ocupat eu de organizare", a mai arătat vicepreşedintele PSD Bihor.

Fundaţia culturală Iosif Vulcan este doar una dintre organizaţiile care, în 2013, ar fi decontat cu documente fictive finanţări obţinute sub semnătura fostului şef a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Adrian Dume, inculpat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu.

În dosarul lui Dume mai este cercetată, pentru complicitate, şi directoarea Casei de Cultură Beiuş, Anca Banda. Ca reprezentant al Asociaţiei "Opera per sempre", a universitarului orădean Florin Mariş Hinsu, Banda a fost inculpată deoarece ar fi beneficiat de pe urma deconturilor fictive aprobate de Dume, pentru organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care, în realitate, nu au avut loc.

Citiţi despre afacerile fostului şef de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor în articolul: "Popa, Mang şi Kiss turnaţi la DNA: Arestarea lui Dume scoate la iveală matrapazlâcurile şefilor Consiliului Judeţean"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
????????
Intrebare-porci slabi de vinzare sunt la Holod?Grasimea creste colesterolul!!!!!!!!!
Postat 17 Ianuarie 2015, 11:00 de grigore
REPLICA
Nimic da chiar nimic personal numai ca ` omul nedusmanit este un nimeni`idem si George Horia Faraianu!:))=))Cu firma lui personala Conspect srl a defrisat abuziv prin teroare forta ,si fara mila o padurice de salcami din comuna Girisul de Cris in 2011-2012 afost o afacere garantata de catre clasa politica locala partitocrata corupta cei din PSD Bihor in buna colabortare cu cei din PNL Bihor au facut acesta afacere profitabila pt amandoua partidele ,, bani nu au miros chiar daca sunt si de kkt|!:))=)) Firma Conspect srl a lui George Horia Faraianu a inceput defrisarea vineri si marti nu mai era ce sa taie salcami , toti salcami erau la pamant, pe urma s-au obtinut aprobarile necesare , ministrul Apelor padurilor era doamna ministra Lucia Varga actualmente deputat PNL Bihor.Ce imi pare rau si regret este ca NU am trecut cu masina peste George Horia Faraianu in vinerea aceea cand a inceput defrisarea paduricei de salcami din comuna Girisul de Cris,pt ca mergea pe mijlocul drumului E79 era in stare ebrietate si isi comanada oameni taietori de padure drujbisti,dar oricum am schimbat ` amabilitati ` i-am umplut frigiderul de carne si lui si la mama lui !:))=)) .Acesta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 16 Ianuarie 2015, 09:07 de Romanul_Simplu
Consternarea
Domnul George, s-a trezit prostimea din Holod. Sunt foarte dezamagit deoarece la venirea ta in Holod ai promis ca , tu si cu cel pe care il consiliezi , stiti sa furati. E... uite ca nu stiti. Astept ca si vicepresedintele Fundatiei Iosiv Vulcan sa dea cu subsemnatul pe la DNA. Sper ca DNA-ul sa se autosesizeze la cadastrarile pasunilor facute fictiv de firma ta. Cum s-a bagat apa la rommii din localiatea Dumbrava ?? Cu ce fonduri??? Care ti-a fost comisionul ??? Ai sfidat orice bun simt , ai venit in holod cu hainele pe tine si plin de datorii si dupa 2 ani te plimbi in mertane. Speram sa se faca lumina la primaria din Holod. Domnule George sa nu fii consternat, ca probabil vor urma si alte fapte penale pe care le-ai facut.
Postat 15 Ianuarie 2015, 18:00 de Donald
vai,vai..
Domnul vice nu poate merge la mititica?Nu poate cobori din jeepan?Auzi baba,boxul si cultura!Jorjica la puscarie taticule ,valea!!!!!!!!!!!!!Vai ce consternare ,vai ,vaivinde Mertzanul sa acoperi paguba inculpatule!!!!!!
Postat 15 Ianuarie 2015, 16:33 de grigore
ana cand urmeaza?
Ana cand urmeaza?
Postat 15 Ianuarie 2015, 12:26 de roman
tic-tac
George, omul care promitea atât de mult se duce la fund? Nu pot sa cred dar nici nu pot sa spun ca nu mă bucur. Ce se aude? Tic-tac, mai ai puțin. ..
Postat 15 Ianuarie 2015, 10:36 de spectator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON