Budapesta a găzduit pe 23 şi 24 noiembrie cea de-a doua ediţie a Campionatului European al Vatmanilor. Competiţia a reunit echipe din 14 oraşe, reprezentând 9 ţări europene (Anglia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, România, Ungaria).
România a fost reprezentată de doi vatmani ai OTL, Virgil Ioan Lascu şi Gheorghe Titus Sandor, care s-au întrecut cu celelalte echipaje pe două tipuri de tramvaie, Ganz şi Tatra.
"Am avut probe practice pe aceste tramvaie pentru a realiza anumite obiective, precum viteză constantă, oprire la un punct fix cu o anumită uşă, trecere de gabarit şi altele", a declarat Virgil Lascu.
La finalul probelor, reprezentanţii OTL au reuşit să obţină locul 5 la Campionatul European.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.