Un bărbat de 29 ani din comuna Tăuteu a fost arestat, miercuri, de magistraţii Judecătoriei Marghita, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria locală, care l-au inculpat pentru tâlhărie calificată.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, bărbatul este acuzat că, luni seară, în jurul orei 20, a pătruns în casa unui localnic din satul Bogei, pe uşa lăsată neasigurată, şi l-ar fi deposedat pe proprietar de 170 lei.
Tâlharul, Matei Hendre, a fost prins la aproximativ 30 minute de la comiterea faptei, timp în care individul a reuşit să cheltuiască o parte din bani. De altfel, din acest motiv prejudiciul a fost recuperat doar parţial de poliţişti.
Reţinut pentru 24 de ore, Hendre a fost prezentat miercuri, 2 noiembrie, la Judecătoria Marghita, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura poate fi contestată la Tribunalul Bihor.
"Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat", se arată în informarea Poliţiei Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.