URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Februarie 2014, 11:06

Un nou interimat la Spitalul Municipal: pleacă dr. Carp, vine dr. Cladovan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Provizoratul de la conducerea Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, exercitat de dr. Gheorghe Carp de la 1 noiembrie 2013 va fi înlocuit, de la 1 martie, cu cel al doctoriţei Claudia Cladovan.

"Doamna doctor Claudia Cladovan a fost propusă spre numire, domnului primar, ca manager la Spitalul Municipal, de la 1 martie, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post", a declarat marţi, pentru BIHOREANUL, dr. Gheorghe Carp.

Carp a precizat că de la aceeaşi dată îşi va relua funcţia de manager la Spitalul Clinic Judeţean, din care s-a autosuspendat tot de la 1 noiembrie 2013. Revenirea sa va avea drept consecinţă şi încheierea mandatelor provizorii ale actualului manager, Lucia Daina, care va reveni pe funcţia de director medical (ocupată până la 1 noiembrie), şi respectiv actualului director medical, dr. Hadrian Borcea, care îşi va relua poziţia de medic şef coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Judeţean şi al SMURD Bihor.

Pe 1 noiembrie 2013, Carp preluase provizoriu conducerea Spitalului Municipal după demiterea doctorului Ovidiu Laurean Pop, de către primarul Ilie Bolojan, la propunerea (adoptată prin vot) a Consiliului de Administraţie.

Membrii CA au luat această decizie după că au aflat că dr. Pop fusese incompatibil şi în conflict de interese, deoarece presta şi pentru Spitalul Pelican, aflată în concurenţă cu Municipalul, şi chiar încheiase cu unitatea privată contracte inutile, pentru servicii care puteau fi prestate de propriii săi subalterni de la Municipal.

Citeşte pe această temă şi: Medic pe targă! De ce l-a mazilit primarul Ilie Bolojan pe şeful Spitalului Municipal

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Hai sa fim seriosi
Pe unde te uiti vezi doar ca medicii sunt defavorizati si nu sunt platiti. NU le mai plingeti de mila.Ce vad prin spitalele din Romania ma umple de scirba. Ce medici . Astia sunt medici. Nu prea cred. Astia sunt doar niste afaceristi. Hai sa vedem cite din BMW urile din oras sunt ale lor sau ale odraslelor. CitI medici stau in chirii sau in garsoniere. Va spun eu. Nici unul. In schimb daca verifici vilele de pe dealurile Oradiei probabil Tot a patra e a unui medic.Si ne spun ce rau si ce greu o duc. Daac te duci la spital si nu reusesti sa satisfaci standardul de onorariu al medicului sigur vei iesi din spital cu picioarel;e inainte.
Postat 11 Februarie 2014, 14:51 de UNUL
fapte nu vorbe
puneti putina ordine prin spitale si lasati palavrageala. in policlinica, desi programul medicilor este de la 08-14 sau 14-20, daca te duci la ora 15 ti se spune ca "dl. dr trebuie sa apara". programari nu prea se fac, asa ca toata lumea se duce la ora 14, si sta gramada la usa medicului pana-i vine randul. cand astepti la pediatrie cu un copil de 5 ani, cum credeti ca suporta cele doua ore de asteptare? despre calitatea serviciilor oferite de majoritatea medicilor oradeni, mai bine nu vorbim. pe urma, desi toata lumea se plange de lipsa banilor, pe holuri si in salile de asteptare e o caldura nebuna, greu de suportat, mult peste necesarul asigurarii comfortului termic. sunt experiente pe care le-am trait recent, dar cu siguranta sunt si alte probleme, pe care ar fi bine ca pacientii sa le semnaleze. iar cei responsabili sa nu ne injure, ci sa incerce sa le remedieze. in fond, pt asta sunt platiti.
Postat 11 Februarie 2014, 14:33 de al
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON