URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2016, 18:40

Un nou festival: European Music Open aduce reputaţi muzicieni şi oameni de cultură la Oradea

Un nou festival: European Music Open aduce reputaţi muzicieni şi oameni de cultură la Oradea Vezi aici programul festivalului European Music Open
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea are ambiţii de oraş cultural de nivel european. Municipiul de pe Crişul Repede va găzdui în perioada 9-12 iunie prima ediţie a festivalului European Music Open.

Festivalul personalităţilor

Evenimentul, care se vrea transformat în tradiţie, este organizat cu implicarea directă a celebrului tenor orădean Alexandru Badea curtat de municipalitatea orădeană după concertul caritabil susţinut de acesta anul trecut, pe scena Teatrului Regina Maria, care s-a dovedit un succes.

"Recunosc că am acceptat ideea cu o oarecare dificultate. Să vin cu ceva nou într-um oraş cu o bogăţie culturală deosebită cum este Oradea, un oraş cu două teatre, o filarmonică cunoscută, a fost o provocare deloc uşoară.  Acest festival se doreşte să fie complementar evenimentelor existente, un loc de întâlnire anuală a personalităţilor europene", a declarat Alexandrul Badea, luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Primărie.

La eveniment au mai participat, Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea, Daniel Vulcu, directorul Teatrului de Stat Regina Maria, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor şi Anita Erdei, reprezentant al Episcopiei Romano-Catolice, co-organizatori ai evenimentului.

Municipalitatea vrea să facă din festival o tradiţie şi ca acesta să cuprindă evenimente culturale de cea mai înaltă ţinută, să promoveze un spirit creativ şi performant indiferent de sfera în care acesta se manifestă. 

Concerte, expoziţii, dezbateri...

Printre invitaţii de marcă ai festivalului European Music Open se vor număra, managerul cultural Ioan Holender, cel care a fost cel mai longeviv director al Operei de stat din Viena, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, organistul principal al Catedralei "La Madeleine" din Paris, Francois-Henri Houbart, rectorul Universităţii de Muzică din Bucureşti, Dan Dediu, cel mai de seamă reprezentant al lumii operei din Austria, KS Kurt Rydl, dirijorul Crisitian Mandeal, cel care a relansat după revoluţie Filarmonica "George Enescu" şi cea mai bună soprană de coloratură din Italia, Elisabeth Vidal.

Festivalul va debuta cu un concert susţinut pe 9 iunie la Sinagoga Neologă Zion şi o expoziţie de fotografie, care va avea loc la Muzeul Ţării Crişurilor. Pe 10 iunie va avea loc în cetatea Oradea, lansarea volumului "Festivalul George Enescu în era Holender" în Cetatea Oradea şi concertul Carmina Burana la Teatrul Regina Maria.

Pentru data de 11 iunie este programat un concert de orgă la Basilica Romano-Catolică şi o dezbatere susţinută de Ioan Holender cu Emil Hurezeanu la Teatrul Regina Maria. Concertul de închidere va avea loc pe 12 iunie la Teatrul Regina Maria.

La prima ediţie a European Music Open va mai participa o delegaţie formată din întreprinzători, avocaţi şi medici francezi condusă de omul de afaceri Pierre Bachelet, care a făcut posibilă prezenţa la Oradea a organistului Francois-Henri Houbart, ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor al municipalităţii pariziene.

Bugetul primei ediţii a festivalului European Music Open se ridică la 175.000 lei, în condiţiile în care majoritatea participanţilor au acceptat onorarii simbolice. Preţurile biletelor la evenimentele de pe agenda festivalului nu au fost încă stabilite.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON