Poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Oradea au început urmărirea penală faţă de un orădean de 25 ani pentru furt calificat, tânărul având, începând de miercuri, interdicţie de a părăsi localitatea.
"Acesta este suspectat că ar fi sustras din incinta a două localuri din Oradea mai multe produse din alcool şi tutun iar dintr-o instituţie din Oradea un monitor de calculator, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 2.900 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul Ioana Indrieş.
Tânărul a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, iar miercuri a fost prezentat la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, instanţa luând împotriva lui doar măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.