URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2016, 11:25

Trimiși în judecată de DNA Oradea, consilierul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely și doi oameni de afaceri, condamnați definitiv cu executare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Szepessy Szabolcs, consilierul personal al fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely și doi oameni de afaceri, Ioan Ciocan, administrator al Lescaci Com SRL Negrești Oaș, județul Satu Mare, respectiv Anton Petru Molnar, administrator al Azimut Com SRL Acăţari, județul Mureș, au fost condamnați definitiv la pedepse cu executare, joi, de Curtea de Apel Oradea.

Cei trei au fost trimiși în judecată în 2014 de procurorii DNA Oradea pentru fapte de corupție în dosarul în care a fost cercetat și fostul ministru al Mediului, actualul deputat Borbely Laszlo, scăpat însă de anchetă după ce Camera Deputaților a respins de două ori, ultima dată în martie 2015, cererea procurorilor DNA de încuviinţare a începerii urmării penale a acestuia.

În cazul lui Ciocan, inculpat pentru cumpărare de influență, procurorii DNA au reținut că, în 2011, i-a remis lui Borbely, prin intermediul lui Szepessy Szabolcs - acuzat la rândul lui de complicitate la cumpărare de influență - foloase necuvenite constând în renovarea și utilarea unui apartament în valoare de 80.952 lei.

În aceeași perioadă, spunea DNA, Anton Molnar, inculpat tot pentru cumpărare de influență, i-a remis lui Borbely foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui alt imobil, în valoare de 112.199 lei.

În schimbul banilor, cele două firme au beneficiat de contracte având ca obiect lucrări hidrotehnice: Lescaci Com - 19 lucrări în valoare de 295.037.846 lei (inclusiv TVA), iar Azimut Com - 3 contracte plus alte două contracte de lucrări în subantrepriză cu Lescaci Com.

Procesul în dosarul celor trei a început inițial la Tribunalul Satu Mare, unde, pe 8 martie 2016, Ioan Ciocan și Anton Molnar au fost condamnați la câte la doi ani de închisoare, iar Szepessy la 1 an închisoare, toate cele pedepse fiind suspendate sub supraveghere.

Soluția a fost atacată, însă, atât de procurorii DNA Oradea, cât și de inculpați, iar procesul a continuat la Curtea de Apel Oradea, unde, joi, instanța a pronunțat verdictul, mult mai aspru decât cel de la Tribunal. Instanța a majorat pedepsele pentru toți trei inculpații la câte 2 ani și 6 luni de închisoare pe care trebuie să le execute în regim privativ de libertate.

Decizia Curții de Apel Oradea este definitivă. Joi seară, la scurt timp după pronunțarea soluției, Szepessy Szabolcs, Ioan Ciocan și Anton Petru Molnar au fost încarcerați pentru executarea pedepeselor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@vocilebihoreanului29
Daca nu va fi O autosesizare a procurorilor DNA,atunci va fi sigur cel putin o sesizare dinb partea unui cetatean oradean.Vor mai fi cateva sesizari si pentru cativa coriei de la Ministrerul Fondurilor Europene.
Postat 27 Noiembrie 2016, 21:13 de platona
pacat...
...ca au mai ramas prin comisii politicieni care sustin infractorii din mijlocul lor sau, cine se aseamana se aduna. IMUNITATE doar pentru declaratii politice, in rest capul sus si asumati-va faptele penale. Domnul JOHANIS ar putea sa le ceara:... putina demnitate, domnilor.
Postat 27 Noiembrie 2016, 20:03 de FLORIN64
@vocileragusitealebihoreanului
o autosesizare la spitalul sase pentru tine? ca faci cutremure deja. ce zici? platesc eu taxiul. numai sa iti gasesti linistea.
Postat 25 Noiembrie 2016, 22:35 de User anonimizat
Eu as modifica legea
si i-as obliga pe dragii nostri parlamentari sa-si motiveze in scris votul pro sau contra in cazul ridicarii sau nu a imunitatii. De asemenea, partidele din care fac parte sa-si asume votul membrilor lor. Sa nu mai fie vot secret si sa vedem si noi prostimea cine protejaza pe cine.
Postat 25 Noiembrie 2016, 20:27 de Kid
@vocilebihoreanului29
Cutremure? Dumnezeule Mare!
Postat 25 Noiembrie 2016, 16:01 de User anonimizat
mda...
Deci toti cei care au dat bani sunt la inchisoare, iar cel care a primit banii e liber bine-mersi. Minunat.
Postat 25 Noiembrie 2016, 14:14 de seth
Aștept și ...
o auto-sesizare a procurorilor DNA pentru stabilirea complicității sau nu a primarului Oradea , Ilie Gavril Bolojan pentru distrugerea Dealului Ciuperca , fiind inițiatorul unui proiect fără autorizație obligatoriu de la Ministerul Mediului.Drept urmare s-au produs în timp , după distrugerea completă a ecosistemului de-acolo , alunecări de teren și cutremure care amenință toată zona pe o rază de câțiva kilometrii
Postat 25 Noiembrie 2016, 12:50 de vocilebihoreanului29
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON