URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2016, 14:30

Tot înainte! Noul Plan Urbanistic al Oradiei nu ţine seama de propunerile din dezbaterile publice

Tot înainte! Noul Plan Urbanistic al Oradiei nu ţine seama de propunerile din dezbaterile publice S-A STABILIT! În ciuda dezbaterilor aprinse în care locuitorii zonei s-au opus vehement demolării de case pentru lărgirea străzii Avram Iancu, forma finală a Planului Urbanistic General nu ţine cont de aceştia. „În primă fază n-o să îi lăsăm pe orădeni să construiască pe acelaşi aliniament. Reconfigurarea străzii va fi stabilită ulterior, în baza unor studii”, spune Adriana Lipoveanu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bolojan tace şi face. Consiliul Local va fi chemat să voteze forma finală a Planului Urbanistic General al oraşului în forma susţinută ani de zile de edil. „Biblie” a dezvoltării oraşului, documentul s-a aflat aproape trei ani în diferite forme de dezbatere publică, fără să sufere însă nicio modificare!

„Nu pot să spun că au fost preluate în PUG sugestii majore făcute de orădeni”, recunoaşte Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef.

PUG cu final aşteptat...

Primarul Ilie Bolojan (foto) nu se dezminte. Edilul a convocat pentru joi o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru adoptarea formei finale a noului PUG al Oradiei. Odată adoptat, documentul va dicta liniile directoare ale evoluţiei oraşului pentru următorii 30 de ani, fie că este vorba de reguli de construire şi amenajare a clădirilor, stabilirea intravilanului sau a zonelor protejate.

Realizat de firma Planwerk, pentru 759.000 lei, noul PUG transpiră prin toţi porii ideile edilului. Documentul prevede, aşa cum Bolojan propunea încă din aprilie 2013, demolarea a 20 de case de pe partea dreaptă a străzii Avram Iancu, până la frontul stradal al sediului Pompierilor. Măsura ar fi menită să lărgească artera, oferind spaţiu suplimentar pietonilor şi bicicliştilor. În compensare, PUG-ul recomandă, exact cum spunea primarul, realizarea unui inel ocolitor al zonei centrale, pe direcţia Decebal, Menumorut, Petofi, Magheru şi Sucevei - stradă care va fi la rândul ei lărgită, prin demolarea unui rând de case, pentru fluidizarea circulaţiei.

Deja se aplică!

Ce nu ştiu orădenii este că, deşi teoretic se află în dezbatere, PUG-ul deja se aplică. „Blocul care se construieşte pe strada Sucevei ţine cont de faptul că artera urmează să se lărgească şi este mai retras de la frontul stradal”, recunoaşte Adriana Lipoveanu (foto). Opoziţia locuitorilor de pe cele două străzi, care se tem că-şi vor vedea casele demolate, nu a impresionat municipalitatea. „Pentru a elimina traficul din zona centrală se impune realizarea acestui inel ocolitor şi lărgirea străzii Sucevei”, spune Lipoveanu. Primăria va stabili ulterior care din cele două fronturi de case va fi demolat.

De asemenea, dacă în 2013, când au început dezbaterile pe PUG, primarul Bolojan prezenta doar ca idee extinderea centurii ocolitoare din Calea Sîntandreiului, peste câmpuri, până în Calea Borşului, documentele preliminare au fost deja finalizate şi depuse la CNADNR pentru demararea investiţiei.

În paralel, municipalitatea a început şi demersurile pentru exproprierea orădenilor care deţin proprietăţi adiacente actualei centuri, pentru a putea realiza un drum colector. Şoseaua va trece la un pas de pompa benzinăriei Rompetrol şi pe sub geamurile pensiunii Varadia, cărora le va închide accesul direct la centură, „omorându-le” vadul comercial.

Opoziţia proprietarilor afectaţi n-a contat nici aici. „Legea prevede realizarea de drumuri colectoare de-a lungul şoselelor de centură pentru evitarea accidentelor. PUG-ul a inventariat situaţiile în care acestea sunt necesare, urmând ca ele să fie amenajate”, zice directoarea. Iar porţiunea paralelă Căii Sântandreiului este prima pe listă...

Afară cu reclama!

PUG-ul a fost deja „instaurat” şi în ceea ce priveşte amenajarea de piste pentru biciclete de-a lungul pârâului Peţa sau construirea de pasaje peste şoseaua de centură, dar şi pe seama pieţei de publicitate stradală, pe care o limitează drastic. De altfel, Oradea este singurul oraş din ţară care a aplicat „la literă” Legea 183/2013 privind amplasarea mijloacelor de publicitate. Noul PUG restrânge şi mai mult aria de operare a firmelor, impunând noi zone protejate. Pe blocurile din strada Sovata, de exemplu, nu se vor mai putea pune mash-uri pentru că acestea vor fi declarate... monumente de arhitectură comunistă!

În plus, municipalitatea vrea să interzică, prin modificările aduse regulamentului de reclamă, aflate şi ele în „dezbatere publică”, expunerea de maşini în scop publicitar şi amplasarea de mijloace de publicitate tip prismă în tot oraşul, chiar şi în cele câteva amplasamente stabilite până acum. Ca o dublă măsură, evident discriminatorie, excepţie vor face prismele care popularizeză acţiunile Primăriei! Acestea vor putea fi amplasate oriunde în oraş, chit că municipalitatea n-a fost în stare, nici după o lună, să îşi adune, de pildă, reclamele la „Zilele Cetăţii”.

Este - nu-i aşa? - mult mai uşor de dispus, decât de făcut...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
:))))))
Ce mai elucubreaza postacii pe aici... :)))))))))
Postat 27 Iulie 2016, 08:27 de hateretards
Cand nesimtirea este fara margini si tupeul fara limite....PUG-urile,fara numar,fara numar,nu au nici o noima
...„Blocul care se construieşte pe strada Sucevei ţine cont de faptul că artera urmează să se lărgească şi este mai retras de la frontul stradal”, recunoaşte Adriana Lipoveanu (foto)Altfel spus,v-ati dat acordul si v-ati antepronuntat,inaintea aprobarii noului PUG al Oradei , de CL ? "Noul Cod Penal actualizat 2016 - Legea 286/2009 CAPITOLUL II.Infracţiuni de serviciu Art. 297 Abuzul în serviciu (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.Curtea Constitutionala a decis ca definitia abuzului in serviciu este constitutionala in masura in care ”executarea defectuaosa a atributiilor de serviciu” din definitia din Codul Penal inseamna incalcarea legii. Judecatorii Curtii au decis ca articolul din Codul Penal referitor la abuzul in serviciu cu conditia ca sintagma ”indeplineste in mod defectuos” din definirea abuzului este echivalenta cu ”indeplineste cu incalcarea legii”...."„Pentru a elimina traficul din zona centrală se impune realizarea acestui inel ocolitor şi lărgirea străzii Sucevei”, spune iarasi super-directoarea, arhitecta, constructor, -Lipoveanu. La fel ati procedat si in cazul "drumului expres" :studiile ,cercetarile si experienta birtinezului Bolojan,secondat indeaproape de specialista Lipoveanu!!?? Rezultatul ? Traficul rutier pe drumul rapid nu justifica investitia facuta. Pe B-dul Magheru se circula in continuare bara la bara in orele de varf.Vor urma alte demolari ,alte exproprieri,alte procese ... si toate acestea ,pentru viziunile paranoice ale unui diletenat,cu incalcari grosolane ale legislatiei...In timp ce proiecte precum :Aqua Parc - nefinalizat,Dealul Ciuperca- nefinalizat, Amenajare valea Pasteur La Oradea -nefinalizat(in cercetarea),Depoluare parau Paris-nefinalizat, Extindere canalizare menajera Doja BlocZ3 - nefinalizat,Extindere canalizare Saldabagiu,Santului, Salvarii - nefinalizat, Drum expres-nefinalizat, Santiere de lucru mentinute ilegal de Selina in zona rambleu CFR Pasteur-Doja,transformat in depozit de materiale, cu acordul Primariei Oradea(Bolojan, Anamaria Sava),Pasajul Vulturul Negru-nefinalizat, -Piata Unirii- str.Independentei- nefinalizat...Unde sunt specialistii oradeni,arhitectii, proiectantii, criticii de arta, constructorii.... neinregimentati politic si neaserviti acestor diletanti corifei ai Oradei de azi ? Apropo! Stiati ca pista de biciclete , construita cu finantare din Fonduri Europene,de pe str.Onestilor,urmeaza sa fie demolata peste 3 ani, pentru a face loc altor mega-constructii(blocuri), planuite oradenilor, pentru linistea lor, de tandemul Bolojan-Lipoveanu.Deci,abuzul in serviciu al functionarilor publici,Noul Cod Penal,CCR,spirit civic si DNA.
Postat 27 Iulie 2016, 02:40 de platona
a mai fost unul...
...care demola casele oamenilor, si avea tot asa o fatza ranjita ca a astuia. A murit impuscat, bietul, fara sa apuce sa-si vada demolarile...
Postat 26 Iulie 2016, 23:37 de AgentulTermic
Asta NU! Pana aici a fost!
Nu sunt de acord cu nici-o demolare a patrimoniului vechi al acestui oras! Te am votat Bolojane, dar cu asta nu sunt de acord! O sa ma opun cu toate puterile!
Postat 26 Iulie 2016, 22:05 de balogh_lorand
Sa nu uit!
Uite cum s-au deosebit birtinezii si alti golani de care s-a umplut urbea, de adevaratii oradeni: primii au desfiintat doua cimitire, n-au avut probleme sa arunce la gunoi mortii altora!!!
Postat 26 Iulie 2016, 16:12 de pinonel
@tsd
Stai calm si gandeste-te daca Oradea (mai) este a oradenilor? Stii cum se deosebesc oradenii adevarati de vinituri! Astora, pseudo-oradenilor, li se rupe-n... de istoria orasului, ei o stiu pe aia a birtinului, a posoloacai! Trebuia sa iesim in strada cand s-a votat ca alegerile sa fie valide daca merge unul SINGUR la vot. N-a mers unul, au mers cam o treime si din astia 28% au votat, vorba vine! si ce sa vezi?! 28%=70%
Postat 26 Iulie 2016, 16:09 de pinonel
Vai si amar !!!
Consfatuirile cu cetatenii orasului sunt doar de dragul discutiilor caci bolovan are planurile lui . Noroc ca nu a fost contemporan cu Ceausescu acest demolator ca vai si amar era de oras!!! Voi l-ati votat voi sa'l pupati !!!
Postat 26 Iulie 2016, 15:33 de scortosul
PUBLICITATEA PENELISTĂ E PERMISĂ?
Dar publicitatea penelistă nu se interzice ? Nu știu cu ce drept peneleii vâră în preajma alegerilor de orice tip materiale publicitare în cutiile poștale, ba atârnă diverse chestii de clanța ușii! CU CE DREPT ? ( mi se va spune că toți fac la fel, sunt de acord, dar uite, acum mă ocup de penelei ).
Postat 26 Iulie 2016, 15:30 de TDS
DUPĂ CEAUȘESCU
Ceaușescu mai voia să demoleze Avram Iancu! Nu-i plăcea drumul când se îndrepta spre Universite ( mă rog, atunci I.S.O., în traducere Institutul de Salvat Odrasle ). Nu spun că sunt niște clădiri deosebite cu valoare arhitectonică dar așa mititele au farmecul lor . Amintesc de negustorii de odinioară!
Postat 26 Iulie 2016, 15:26 de TDS
TEATRUL DE PĂPUȘI
Și mie îmi place cum își dă cu părerea FALSUL arhitect șef dar..... ADEVĂRATĂ SLUJITOARE penelistă a lui ERDO....JAN! Chiar nu vede nimeni că ERDO...JAN refuză de ani buni să organizeze concurs pentru ocuparea funcției de ARHITECT ȘEF ? Este clar că pe penelistă NU O PUTEA NUMI în fruntea Instituției Arhitectului șef dar ca director adjunct și neexistând un ADEVĂRAT CONDUCĂTOR DE PROFESIE ARHITECT, în fapt cea care conduce totul este penelista marionetă dirijată de păpușarul șef, ERDO...JAN! Nu vede nimeni că în fapt PĂPUȘARUL săvârșește un abuz în serviciu și nu pentru că își îndeplinește DEFECTUOS atribuțiile ( C.P.) ci pentru că ÎNCALCĂ LEGEA ( cu bună știință ), adică formula stabilită de CCR!. Până când ?
Postat 26 Iulie 2016, 15:18 de TDS
este ciudat...
Este ciudat ca ungurii trebuie sa apere si cladirile importante mai ales pentru romani (deja pe facebook multi vrea sa organizeze proteste), fiindca romani sun pasivi. Pe strada Avram Iancu chiar prima cladire este cel ce a găzduit primul internat al elevilor români din Oradea. Din pacate mentalitatea comunista a ramas la putere.....
Postat 26 Iulie 2016, 15:17 de pupidu
Foarte bine.
Mie imi place ceea ce vrea primarul.
Postat 26 Iulie 2016, 14:55 de Dorian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON