URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Septembrie 2014, 13:30

Szabo Odon, acuzat de hoţie: şi-a "tras" pentru mama sa o casă a parohiei catolice din a cărei conducere face parte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, omul de casă al preşedintelui Alexandru Kiss, a venit în Oradea să facă facultatea "ca o venitură" din satul natal, Carastelec (judeţul Satu Mare), dar a ajuns un mic "grof" cu ajutorul complicilor, la fel de corupţi, din cadrul UDMR, dar şi al Episcopiei Romano-Catolice a Oradiei, acuză Laszlo Tokes.

Fostul episcop reformat, acum europarlamentar ungar, şi preşedintele PPMT Oradea, Csomortanyi Istvan, au dezvăluit vineri presei orădene un nou caz de corupţie în care ar fi implicat deputatul Szabo, având ca obiect o casă care valorează cel puţin 200.000 euro. "Este un caz tipic de corupţie", a avertizat Csomortanyi, referindu-se la o dezvăluire făcută săptămâna trecută de publicaţia de limba maghiară Erdely Naplo (Ziarul Ardelean).

Jonglerie catolică-imobiliară

Potrivit articolului din această publicaţie, în condiţiile în care Episcopia Romano-Catolică a Oradiei are o politică fermă de a nu înstrăina nimic din ceea ce deţine, iar deputatul Szabo Odon este membru în Consiliul Parohial al parohiei Szent Laszlo (Sfântul Ladislau), acesta a înstrăinat în anul 2007 casa cantorului, care era în proprietatea sa de peste 200 de ani, situată în centrul Oradiei, pe strada Episcop Mihai Pavel, unei rude şi consătean al lui Szabo din Carastelec.

"Am făcut şi noi o investigaţie (n.r. - după apariţia articolului) şi am aflat că această persoană, Lukacs Laszlo, din Carastelec, este rudă apropiată a domnului Szabo, nu are urmaşi şi, deci, în caz de deces, domnul Szabo va deveni proprietar prin moştenire", a dezvăluit Csomortanyi.

Potrivit acestuia, tranzacţia din 2007 s-a soldat cu ocuparea casei, care "aşa, din avion, valorează cel puţin 200.000 de euro", chiar de către mama lui Szabo, adusă de acesta din satul natal. De altfel, a precizat el, proprietarul din acte, Lukacs Laszlo, continuă să locuiască în satul Carastelec.

Consilier UDMR şi preot complice

De asemenea, preşedintele PPMT Oradea spune că a stat de vorbă cu enoriaşi ai parohiei Szent Laszlo şi a aflat că tranzacţia a fost perfectată când paroh era preotul Lorincz Otto, pe acea vreme consilier judeţean UDMR, acesta fiind transferat ulterior de către episcopul Bocskei Laszlo la Salonta, deşi "la Salonta nu există nicio comunitate catolică, maghiarii de acolo sunt reformaţi".

Totodată, Csomortanyi a afirmat că a verificat personal extrasul de carte funciară al imobilului înstrăinat de parohia pe care o conduce şi Szabo Odon, actul confirmând că acesta a intrat în proprietatea lui Lukacs.

În ce priveşte suma de bani care ar fi fost plătită de ruda preşedintelui executiv al UDMR pe clădirea cu teren aferent de 551 metri pătraţi, Csomortanyi a spus că "nu există nicio dovadă că parohia ar fi încasat vreun ban", ceea ce a şi stârnit supărarea enoriaşilor, care şi-ar fi dat seama că, practic, au fost victimele unui furt.

Venetic îmbogăţit

"Nu este prima oară când domnul Szabo Odon intră în proprietatea unui imobil din Oradea, el a venit venetic din Carastelec fără nicio avere, dar când doamna Biro Rozalia a fost viceprimar al oraşului Oradea a intrat în proprietatea a două locuinţe", a mai spus Csomortanyi.

El a invocat şi tentativa de "furt" comisă anul trecut de acelaşi Szabo Odon, care a încercat să fure sigla şi denumirea Festivalului Zilele Sfântului Ladislau, organizat pentru a doua oară de un ONG apropiat PPMT, invocând că "cultul eroilor nu trebuie să fie treaba unei organizaţii civice, ci a bisericii", dar acum se dovedeşte că el însuşi a furat biserica. "Este imoral să fii autorul unui act de furt şi să spui că o faci în favoarea bisericii, iar pe de altă parte să fii autorului unui alt act de furt în dauna bisericii, aceeaşi biserică unde el face parte din Consiliul Parohial", a spus Csomortanyi.

Maghiarismul şi hoţia

Completându-l, eurodeputatul Laszlo Tokes a afirmat că "întâistătorii UDMR-ului cred că pe bază etnică pot face orice", inclusiv să-şi fure propria etnie.

De altfel, Tokes a amintit şi despre furtul a 1,1 milioane euro, bani alocaţi în 2002 de Guvernul de la Budapesta pentru edificarea unui Centru Cultural Ady Endre în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Satu Mare, dar deturnaţi de liderii UDMR Bihor - Lakatos Petru, Kiss Alexandru, Biro Rozalia şi Szabo Odon, prin Fundaţia Mecena - pentru construirea unui aşa-zis Centru Cultural Mecena la Oradea (între ştrandurile Municipal şi Dinamo), în fond "o sală de bal" pe care apoi aceiaşi "grofi" ai UDMR au schimbat-o cu Casa Leda din strada Republicii (fosta Bibliotecă CFR, apoi Roma Bar), făcând asfel dispăruţi circa 800.000 euro, adică diferenţa dintre banii primiţi din Ungaria şi valoarea acestui imobil.

"Nu îmi implic familia"

La câteva ore după ieşirea celor doi lideri PPMT, deputatul Szabo Odon a dat un răspuns, încercând să discrediteze dezvăluirile făcute de Erdely Naplo şi făcând referiri la persoanele Tokes şi Csomortanyi, dar refuzând să dea detalii cu privire la tranzacţie, pe motiv că nu doreşte să-şi implice familia în dispute publice.

"Dânşii (n.r. - Tokes şi Csomortanyi) sunt în campanie, domnul Tokes mai pune un steag, mai pleacă în Ungaria... Pentru mine nu este un model, nici profesional, nici familial, nici politic", a spus Szabo, cu aluzie spre divorţul fostului episcop şi recenta căsătorie cu o femeie pe care a lăsat-o însărcinată, deşi este mai tânără şi i-ar fi putut fi fiică. "Domnul Csomortanyi are o frustrare legată de strângerea de semnături pentru candidatul PPMT la prezidenţiale", a adăugat preşedintele executiv al UDMR.

Invitat de BIHOREANUL să răspundă, totuşi, în mod concret, dacă e adevărat că Lukacs Laszlo a devenit proprietarul fostei case a Parohiei Szent Laszlo şi dacă mama sa locuieşte în această casă, Szabo Odon a spus, scurt, că "da", dar a adăugat că nu vrea să intre în detalii, deoarece percepe dezvăluirile lui Tokes şi Csomortanyi ca pe un atac la viaţa sa de familie.

El a mai adăugat doar că a fost ales în Consiliul Parohial al Szent Laszlo abia cu doi ani în urmă, deci după tranzacţia din 2007, întrebându-se, retoric, dacă l-ar mai fi preferat enoriaşii în cazul în care ar fi fost, aşa cum spun cei doi, un hoţ care a profitat de poziţiile sale politice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Szabo
Intrebati pe jurnalisti de la Reggeli Ujsag cum telefoneza mafiotul Szabo sa traga la raspundere pe ei ca scriu niste lucruri care nu e pe placul lui. Mai degreaba a incercat sa intimideze o jurnalista ca sotul ei as putea pierde locul de munca!
Postat 24 Octombrie 2014, 07:30 de eu
gunoi...
Un mucos cu aere....tupeist si bine spus foarte obraznic...n-am nimic cu ungurii dimpotriva, dar astuia i-as rupe la propriu gatu..Era un muritor de foame,,,ai curgeau mucii la Universitate pana i s-a facut cuiva mila de el......MARE GRESALA....
Postat 27 Septembrie 2014, 16:53 de io
GEOGRAFIA
Carastelec nu e in judetul Satu -Mare, ci in Salaj.
Postat 27 Septembrie 2014, 12:43 de ODON
Nasul jos parvenit obraznic al UDMR !!!
Te dai minoritar cu cap Odon dar esti un model in miniatura a lui Kiss !!!
Postat 27 Septembrie 2014, 09:23 de WinDos
mr
Daca este adevarat tot ce se scrie despre aceasta afacere, trebuie dat in judecata. Trebuie macar sa pornească actele, si se va face dreptate. Acel lorincz otto a fost preot parca la simleu silvaniei, deci afacerile dar putea sa ajunga si la mafiotii din sălaj.
Postat 26 Septembrie 2014, 20:31 de nuam
????????
Ce bandit !Numai cu ochii dupa furat!Nici ochii nu-i stau bine in cap acestui futac udemerist!E bine ca aflam c a l-au prins cu jula...!
Postat 26 Septembrie 2014, 15:14 de Nea taticu
Lepre udemeriste....
Tot cu ochii dupa furat.
Postat 26 Septembrie 2014, 14:36 de Book
Succes DNA !
La parnaie cu hotii si coruptii !
Postat 26 Septembrie 2014, 14:34 de Oradean
200.000 euro
,la ora asta o casa in oradea?vise taica...vremurile alea au apus de mult
Postat 26 Septembrie 2014, 13:57 de gene simmons
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON