URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2014, 13:25

Tokes a pus steagul UE, alături de cel secuiesc, în balcon: Dacă românii vor unirea cu Moldova, ungurii vor doar autonomie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Însoţit de candidatul PPMT la Preşedinţia României, Szilagyi Zsolt, şi de directorul de organizare al PPMT pe regiunea Partium, eurodeputatul maghiar Laszlo Tokes (ales pe lista partidului de guvernământ din Ungaria, FIDESZ) a arborat vineri dimineaţă steagul UE alături de cel secuiesc, în balconul biroului său din strada Jean Calvin.

Gestul lui Tokes, la care au asistat şi 16 susuţinători, cu toţii în vârstă, s-a vrut drept o reacţie la faptul că în urmă cu două luni Poliţia Locală l-a notificat cerându-i "desfiinţarea" lucrării de amplasare a unui steag "publicitar", avertizând că în caz contrar poate fi amendat, cu o sumă ce poate ajunge chiar şi la 50.000 lei, deoarece nu a avut aviz de urbanism, aşa cum ar trebui să aibă mijloacele publicitare.

Într-un scurt speech susţinut în faţa suporterilor şi a presei, Tokes a amintit că a deschis o acţiune în contencios administrativ, cerând anularea procesului-verbal al Poliţiei Locale, dar a făcut - evident - şi referiri politice.

El a amintit că "Victor Ponta a ţinut un discurs în Secuime (n.r. - la Dealul Lung), alături de mai multe steaguri, secuiesc, unguresc, românesc şi al Uniunii Europene, şi noi, luându-i exemplul, arborăm şi noi acest steag. Dânsul a declarat că din cauza acestor steaguri nu trebuie să fim unul împotriva celuilalt, iar noi spunem că în Europa toate naţiunile au dreptul să-şi folosească steagurile lor naţionale şi regionale, inclusiv acest steag, care simbolizează pluralitatea Europei".

După ce a urcat în balconul biroului său şi a fluturat, împreună cu Szilagyi Zsolt şi Csomortanyi Istvan, steagul UE, punându-l alături de cel secuiesc, Tokes a susţinut şi o conferinţă de presă, în care a explicat că "în acest cerc al stelelor de pe steagul Uniunii Europene avem loc să trăim cu toţii" şi că, de îndată ce va fi realizat, va pune în balcon şi un steag al regiunii Partium (Crişana), la care în prezent "se lucrează".

Tokes a încheiat subiectul afirmând că, poate, va pune alături de aceste steaguri, ca o concesie, şi un drapel al României, deşi "nu suntem obligaţi", iar tricolorul e arborat oricum în toată ţara. "Eu aş propune că, dacă s-ar asigura dreptul nostru la libera folosire a simbolurilor noastre, ar fi foarte semnificativ dacă la urma-urmei am arbora şi steagul românesc, care dealtfel se află pe tot teritoriul României, inclusiv în Ţinutul Secuiesc, chiar dacă nu am fi obligaţi să-l arborăm".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
„Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem!”
„Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem!” Nicolae Iorga...Mor cu voi de gat curve secuiste.
Postat 20 Septembrie 2014, 22:01 de Petrica
f...ta tatatau pe mat@ pe mal la Tisa
Hunor si Tokes trebuie impuscati. Astea cu tinutul lor secuiesc nus normali...Da dc nu se duc in Ungaria iar, guvernul maghiar daca ii tot sustine atata de ce nu le organizeaza restabilirea in campia Panoniei.? N-au loc!? Ca au doamne tunai! Plus ca va mai vad pe uni la commentarii sunteti demini de Vacanta Mare (Pisti si Ioane) :))))))))))))
Postat 20 Septembrie 2014, 21:52 de Petrica
@@Vasile Bostănaru (aka Laci Tokes)
Ai grijă de vigyaz, că poate o să vrem să ne unim şi cu cîmpia unde-şi păşteau dacii vitele, unde v-am lăsat să vă puneţi corturile şi ceaunele, actuala Hunia....Şef de circumscripţie va fi Gyuri Funar, ministrul culturii Vadim, iar guvernator, băiatu' ăla care a demisionat recent de la PSD parcă Diaconu, Rouji şi Şanyi Chiş vă vor învăţa să vorbiţi româneşte.....s.a.m.d.
Postat 20 Septembrie 2014, 13:21 de @Vasile Bostănaru
Rozosin pardutz
bozogrocii astia instigatori numai in preajma alegerilor fac taraboi. In rest fura cot la cot cu politrucii de pe Dambovita. nu mai stiu cum sa isi justifice activitatea in fata maghiarilor din Romania.
Postat 20 Septembrie 2014, 01:32 de Iancu cu tancu
Aceiaşi combinaţiie ruso-ungurească, impotriva României
Revista CIA “Studies in Intelligence” despre lucrările reputatului istoric american Larry Watts “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” şi “Cei dintâi vor fi cei din urmă”: Un studiu meticulos şi o istorie corectă, precisă, echilibrată și convingătoare. Din volumul "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni": "Poliţa de asigurare a lui Stalin: Regiunea Autonomă Maghiară.... Amendamentele lui Stalin nu recunoşteau România ca „stat unitar” şi stabileau precedentul oferirii autonomiei administrative unor blocuri etnice „compacte”, sporind posibilitatea creării unor alte zone autonome şi federalizării României. Încă o dată, oficialităţilor române li se cerea să-şi părăsească posturile în timp ce le lua locul noua conducere maghiară etnică, „numită de adjunctul ministrului de interne, ungurul Janos Vincze (Ion Vinţe)”. Din nou, conducerea maghiară locală a început să-i excludă pe români din poziţiile cu influenţă politică, sub nivelul proporţional de reprezentare în rândul populaţiei. Încă o dată românii au devenit „străinii insultaţi sau ameninţaţi public” de extremiştii din majoritatea locală.Lajos Csupor, conducător al RAM de-a lungul întregii sale existenţe, a menţinut un contact strâns cu reprezentanţii militari şi cu consulul sovietic din Cluj (în acelaşi timp ofiţer KGB), Albert Petrovici Akulov, precum şi cu diplomaţii maghiari. De exemplu, militarii sovietici aveau comandamente în Tâgu-Mureş, Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Cluj, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Sighet, Şimleul-Silvaniei şi Huedin."
Postat 19 Septembrie 2014, 22:58 de Newsroom
Bihorean
Intrebare: Ce a facut acest Tokes in timpul revolutiei anticomuniste din Brasov 15 noiembrie 1987?
Postat 19 Septembrie 2014, 21:51 de Marcel Tontz
ioanye
@inacu Dar capul valahului sovin ca tine unde vrei?
Postat 19 Septembrie 2014, 18:47 de ioanye
Omul e consecvent si mai vrea amenda !!!
Indemnizatia europeana a lui Tokes alimenteza astfel bugetul local !!! O sa aiba bani Bolojan pentru premierea politistilor locali la final de an !!!
Postat 19 Septembrie 2014, 18:06 de WinDos
Olcso circusz
"Gestul lui Tokes, la care au asistat şi 16 susuţinători, cu toţii în vârstă, s-a vrut drept o reacţie..." Aiurea! gestul a fost atent proramat, in ziua de dupa referendumul din Scotia, omul vrand sa afiseze probabil si drapelul Scotiei. Numai ca aia au votat impotriva independentei si Tokes a ramas cu ochii in soare... Asa ca a trebuit sa improvizeze ceva :) Doar nu era sa iasa in balcon si za zica "votati-ma pe mine ca o sa traiti mai bine", ca radeau toti, chiar si el. Asa ca a iesit za zica "votati-ma ca veti avea tot felul de steaguri multicolore si o sa fie obligatoriu sa ma injurati in limba maghiara". Cam din asta traieste el, politic vorbind.
Postat 19 Septembrie 2014, 17:08 de mine
Capul bozgorului vrem
Vrem capul bozgorului in capatul steagului secuiesc.
Postat 19 Septembrie 2014, 16:27 de Inacu
eu
mai este un steag , in spatele pietei Decebal....
Postat 19 Septembrie 2014, 15:20 de eu
s-a inceput
cu retrocedarile,vanzarea bogatiilor tarii,distrugerea invatamantului,respectiv educatiei,aderarea la marea"familie"europeana,care aderare era necesara pt a o duce vienezii,berlinezii etc.bine inca douajdeani,falsi patrioti ca romania mare(niste ciurucuri oportuiniste,au ajuns sa vanda steagul lui iancu pe ebay),revolutie facuta de altii,iar acum stam si privim cum ne ducem naibii ca natie,kkatii astia nu se vor lasa pt ca ne simt slabi,suntem in plina falie a dezbinarii facute de politicieni care si-au vazut interesele gen nana,eba,daciana,valean,astia tac si fac,sa vedem pe viitor marele brat al cia-ului,metamorfozat in dna cum ne vrea binele...acum suntem fericiti vorba lui rammstein...coca cola,mickey mouse,dar am ajuns negrii pe plantatie
Postat 19 Septembrie 2014, 15:17 de rob halford
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON