URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Decembrie 2015, 20:50

Terminalul intermodal din Episcopia Bihor s-a "scumpit" cu 9,4 milioane euro încă din faza de proiect

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viitorul terminal intermodal din Episcopia Borş s-a scumpit cu 9,4 milioane euro încă înainte să depăşească faza de proiect. Consiliul Local a aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, majorarea valorii investiţiei de la 24 milioane euro la 33,4 milioane euro.

Propunerea executivului a stârnit mirarea reprezentanţilor opoziţiei locale. "La începutul lunii decembrie am citit în presă că valoarea proiectului este de 24 milioane euro, pentru ca astăzi să constatăm că noii indicatori tehnico-economici ai lucrării prevăd o creştere a costurilor cu 40%. Cum se explică acest lucru?", a întrebat consilierul local Adrian Stângă.

Primarul Ilie Bolojan a explicat că, prin majorarea costurilor investiţiei, municipalitatea a încercat să atragă o sumă cât mai mare din fonduri europene pentru a construi un terminal intermodal fără concurenţă în zonă.

"În perioada de pregătire a documentaţiei am constat două lucruri. Pe de o parte am observat că există un spaţiu de acces la fonduri europene destul de mare, pentru că Oradea este singurul oraş din ţară care şi-a întocmit proiectul, fapt pentru care am încercat să rezolvăm cu această ocazie toate problemele legate de conectivitate şi acces la terminal. Pe de altă parte, în urma vizitei făcute la terminalul intermodal de la Curtici, colegii mei au constatat că pentru a fi mai competitivi va trebui să lungim linia ferată, să asigurăm facilităţi de încărcare şi descărcare şi altele", a declarat edilul.

Bolojan a spus că municipalitatea nu a încercat câtuşi de puţin să "umfle" proiectul. "Verificaţi şi veţi constata că nu au crescut preţurile, ci a crescut numărul de obiective de finanţat", a spus primarul. Printre obiectivele adăgurate suplimentar sau deja existente dar suplimentate din punct de vedere al amplorii lucrărilor se numără: construirea de drumuri de acces în incinta terminalului, construirea unui pod rutier peste E 69 pentru a nu încurca circulaţia în zonă, prelungirea liniei ferate, asigurarea de facilităţi de încărcare şi descărcare şi chiar de cazare pentru şoferii de TIR.

Fără concurenţă

De altfel, în conferinţa de presă care a precedat Consiliul Local de marţi, în cadrul căreia Eurobusiness Parc a anunţat închiderea proiectului european prin care au fost finanţate costurile cu studiile aferente acestei investiţiei, managerul Delia Ungur a subliniat ideea că terminalul orădean se doreşte a fi unul fără concurenţă în această zonă. "Cel mai apropiat terminal intermodal este la Curtici. Acesta are însă probleme legate de zona insuficientă de locuri de parcare, absenţa facilităţilor de cazare pentru şoferi, în condiţiile în care timpul de aşteptare variază între 8 şi 48 de ore şi altele. Noi am vrut să evităm o astfel de situaţie", a spus Ungur.

Potrivit proiectului, terminalul va fi construit în zona gării CFR Episcopia Bihor, pe o suprafaţă de 17,76 hectare, în vecinătatea parcurilor industriale ale oraşului. Investiţia presupune, printre altele, construcţia unui acces rutier din E 60, a unui acces feroviar din linia 17 a staţiei Episcopia Bihor, a trei linii de cale ferată cu o lungime totală de 1,8 kilometri, a două porţi de acces şi ieşire pentru evitarea ambuteiajelor, amenajarea de drumuri interioare cu două benzi pe sens şi a unei platforme pentru realizarea transferului de mărfuri dotată cu facilităţi de încărcare-descărcare performante.

Terminalul va mai cuprinde o hală de depozitare a mărfurilor pe termen scurt şi mediu, infrastructură de utilităţi publice (apă, canalizare, iluminat), clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru angajaţi şi şoferi (hotel, toalete şi duşuri), dar şi spaţii verzi.

Căutăm operator privat!

Aflat încă în stadiul de proiect, terminalul intermodal ar putea prinde contur anul viitor, urmând să fie dat în folosinţă în 2018. "Autorizaţia de construire o vom obţine până la sfârşitul anului 2015. Aşteptăm să apară ghidul de finanţare ca atragem fonduri europene. Intenţia noastră este ca în primăvară să facem licitaţia, în vară să înceapă construcţia, pentru ca în anul 2018 terminalul să poată fi dat în folosinţă", a spus Ungur.

Potrivit managerului de proiect, în paralel cu derularea lucrărilor, Eurobusiness Parc va demara procedura de selecţie a unui partener privat care să gestioneze terminalul. "Vom face licitaţia pentru a selecta un operator privat care să gestioneze terminalul. Există firme de transport care ar putea să îl opereze, la fel cum există companii specializate în gestionarea unor astfel de terminale intermodale", a declarat managerul.

Potrivit reprezentanţilor Eurobusiness Parc, amenajarea terminalului intermodal ar oferi oraşului un avantaj competitiv în atragerea de investitori inclusiv faţă de oraşe din Ungaria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON