URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 19 FEBRUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doi orădeni au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de terenul lor după bunul plac. S-a demonstrat că atunci când mergi la Primărie pentru o autorizaţie de construcţie nu trebuie să donezi o porţiune din terenul de la drum. Metoda e cel puţin neelegantă, ca să nu spun incorectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, deşi nu are nici "calitatea" de orădean şi nici titlurile universitare ale predecesorului, merită privită cu încredere: e un om care a adoptat un copil şi un profesionist care a transformat un spital judeţean într-un aşezământ onorabil fără să aştepte bani din cer. Mai ales, însă, şi-a început mandatul cu un diagnostic onest, fără de care nu poate fi iniţiată nicio terapie: sistemul sanitar trebuie orientat rapid spre pacient.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în centrul Oradiei, chiar vizavi de monstruozitatea arhitectonică denumită Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului”, am surprins o scenă în trafic. În timp ce câteva zeci de mașini așteptau pe trei benzi să se facă verde la semaforul de la trecerea de pietoni, un șofer a aruncat pe geam ceva, cel mai probabil un pachet de țigări gol.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Incidenţa cazurilor de autism şi îngrijorarea publică recentă cu privire la acesta au dus la realizarea tot mai multor studii menite să înţeleagă această afecţiune şi - eventual - să poată trasa paralele cu bolile mintale mai cunoscute (precum schizofrenia sau tulburarea bipolară I). Este cunoscut faptul că autismul, schizofrenia şi tulburarea bipolară I împart unele caracteristici comportamentale precum stări agresive, iritabilitate şi probleme de fluenţă a limbajului. De câţiva ani s-a descoperit că cele trei au şi expresii genice similare.
26 Decembrie 2009, 12:07

Taximetristul dat dispărut în august s-a întors acasă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Însoţit de soţia sa, Hortensia, Deak Bella Sandor s-a înfăţişat înainte de Crăciun la sediul Poliţiei municipiului Oradea solicitând să fie scos de pe lista persoanelor dispărute, date în urmărire generală.

Chestionat de poliţişti despre locul unde s-a aflat şi motivele pentru care a rupt total legătura cu familia sa timp de trei luni, taximetristul a refuzat să dea amănunte, declarând doar că a fost plecat la muncă, în Ungaria. Culmea este că, zic poliţiştii, în ciuda faptului că povestea bărbatului este cel puţin ciudată, soţia sa e convinsă de buna lui credinţă şi consideră venirea lui acasă un miracol de Crăciun.

Taximetristul de 32 de ani a fost dat dispărut pe 27 august. Bărbatul plecase în dimineaţa respectivă într-o cursă spre Băile Felix după care şi-a închis telefonul mobil şi nu a mai fost de găsit.

Tatăl unei fetiţe de 9 ani şi descris ca un familist convins de către soţia sa, Deak a fost căutat de poliţişti în toată ţara, existând chiar suspiciunea că ar fi fost victima unei agresiuni. În paralel cu ancheta poliţiştilor, soţia taximetristului a cerut ajutorul media şi a postat afişe cu fotografia şi semnalmentele lui în tot oraşul, cerând sprijin pentru găsirea lui.

La scurt timp după dispariţia bărbatului, autoturismul pe care lucra ca taximetrist a fost găsit parcat în curtea unui bloc din cartierul Nufărul, la ieşirea din Oradea. Maşina era închisă pe dinafară şi fără vreo urmă de forţare, semn că a fost lăsată în acel loc chiar de cel dispărut.
Mai multe echipaje de poliţie au periat zona, însă nu au găsit urme care să conducă la ideea că Deak ar fi fost victima unei agresiuni. Ulterior, după audierea familiei, a prietenilor apropiaţi ai lui Deak şi a colegilor, anchetatorii au extins verificările şi în alte judeţe, intervievând toate rudele şi cunoştinţele familiei din ţară, fără vreun succes.

Acum, la trei luni de la data dispariţiei, bărbatul a reapărut în mod misterios. Şi, chiar dacă poliţiştii sunt convinşi că, de fapt, acesta s-a făcut nevăzut din proprie iniţiativă, nu pot nici măcar să-l amendeze pentru că i-a pus pe drumuri degeaba. ”Nu există nicio prevedere legală care să ne permită sancţionarea unor astfel de fapte. Nouă ne-a fost raportată o dispariţie şi ne-am făcut treaba. L-am căutat, l-am dat în urmărire generală. Ne bucurăm că e viu şi nevătămat”, a declarat pentru BIHOREANUL unul din poliţiştii implicaţi în căutarea taximetristului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • D’ale porcului: 25 de echipe din Bihor şi de dincolo de graniţă se întrec la preparat cârnaţi, caltaboşi, toroş şi jumări (FOTO/VIDEO)
  • Campionatul câinilor isteţi: Cupa Braveheart Oradinum, cel mai mare concurs de mondioring din ţară, în şanţul Cetăţii (FOTO/VIDEO)
  • Percheziţii ale poliţiştilor antifraudă: Peste 400 de haine şi încălţăminte contrafăcute, ridicate din casa unui tânăr orădean (FOTO)
  • Premieră: Adunarea Generală a AJF Bihor l-a avut invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal (FOTO)
  • Cel mai longeviv poloist român, Fejer Ivan, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (FOTO)
  • Oazele termale: Cum au ajuns Băile Felix și Băile 1 Mai locul de tratament și relaxare preferat al românilor (FOTO)
  • Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)
  • Flamenco pe mal: Copacul 'îmbrăcat' în lalele s-a transformat într-o dansatoare (FOTO)
  • E gata vivariul de la Muzeu: Sunt expuse insecta-băţ, dragonul bărbos şi tarantula cu genunchii roşii (FOTO/VIDEO)
  • Audi vs. Opel, în Calea Aradului: Un şofer din Dolj a forţat intrarea în intersecţia cu Bulevardul Decebal (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON