URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2010, 18:45

Taxa de grădiniţă, anulată cu sentinţă definitivă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prefectura Bihor a repurtat prima mare victorie în procesele intentate municipalităţii. Curtea de Apel Oradea a respins miercuri recursul formulat de juriştii municipalităţii în procesul intentat Primăriei de către Instituţia Prefectului pe tema taxei minime lunare de 90 de lei pentru hrana copiilor de grădiniţă.

Aceasta a fost instituită de Consiliul Local prin hotărârile 707 şi 852 din 2009 şi a fost atacată imediat în instanţa de contencios de către prefect. Pentru că municipalitatea a pierdut procesul în luna iunie la Tribunalul Bihor, decizia dată de Curtea de Apel în urma recursului formulat de Primărie face ca sentinţa dată de prima instanţă, care desfiinţa taxa, să devină definitivă şi executorie.

"Am aflat de hotărârea instanţei telefonic, miercuri după-amiază. Nu avem deocamdată şi motivarea ei. Aceasta urmează să fie făcută publică în termen de 30 de zile", a declarat pentru BIHOREANUL, Eugenia Borbei, şeful Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei.

Hotărârile de Consiliu Local 707 şi 852 din 2009 desfiinţate miercuri de Tribunalul Bihor instituiau obligativitatea plăţii pentru alocaţia de hrană a copiilor de grădiniţă a sumei de minim 90 lei pentru 15 zile pe lună, indiferent dacă micuţii au fost sau nu la grădiniţă. Excepţie făceau doar copiii pentru care părinţii pot prezenta adeverinţă de la medic că suferă de boli contagioase, fapt care ar pune în pericol starea de sănătate a colegilor.

Acesta este cel de-al doilea proces pierdut săptămâna aceasta de Primăria Oradea în faţa Prefecturii, care a câştigat în cursul zilei de marţi, la Tribunalul Bihor, procesul intentat pe tema regulamentului de reabilitare a faţadelor. Dacă în acest caz municipalitatea a anunţat că va face recurs, la taxa de grădiniţă va trebui să renunţe definitiv.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON