URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iunie 2012, 20:07

Tăcere prelungită şi gânduri de demisie la PDL Bihor, după eşecul din alegeri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

E liniştea de dinaintea furtunii la PDL Bihor, în urma rezultatelor zdrobitoare din alegeri. Chiar dacă scorul se prefigura dramatic încă de la publicarea primelor exit poll-uri, după o îndelungată tăcere, abia marţi, după rezultatele oficiale furnizate de Biroul Electoral Judeţean, liderii partidului şi-au recunoscut înfrângerea.

"Rezultatele sunt mult mai slabe ca în 2008. Sigur, este o corelare între activitatea partidului din ultimii ani, şi problemele din plan local, cu schimbarea preşedintelui (demisia lui Ştefan Seremi - n.r), dar şi un vot negativ din partea populaţiei", a declarat Ionel Avrigeanu, cel care duminică seară, la publicarea exit poll-urilor se mai arăta convins că PDL va obţine Consiliul Judeţean.

Întrebat de BIHOREANUL dacă este mulţumit de scorul obţinut de candidatul PDL la CJ, Radu Ţîrle, care a luat doar 18,44% (deci nici măcar jumătate din voturile contracandidatului său Cornel Popa - 48,37%), în vreme ce partidul a fost cotat cu 17,86% din voturi, Avrigeanu a recunoscut că s-a înşelat. "Da, eram optimist şi din păcate m-am înşelat. Mă aşteptam la un rezultat mai bun din partea dânsului", a declarat liderul PDL Bihor.

Întrebat dacă, în urma scorului îşi va da demisia de la preşedinţia PDL Bihor, aşa cum a anunţat că va face, la Bucureşti, Elena Udrea, Avrigeanu a spus că, fiind interimar, demisia sa este la dispoziţia conducerii centrale a partidului, "dar nu cred că un alt interimat este de folos". Totuşi, acesta consideră că cineva trebuie să răspundă de scorul mic din plan local, dar nu înainte de alegerile din toamnă, pentru că ar dezechilibra partidul. "Biroul Permanent Judeţean ar trebui să demisioneze în bloc. Însă urmează alegerile parlamentare şi nu este momentul pentru astfel de schimbări masive", a precizat Avrigeanu.

În viitorul apropiat, PDL Bihor va face o analiză a rezultatelor pe fiecare localitate în parte. "Dincolo de rezultatele slabe, sunt discrepanţe mari între votul la primar şi votul la CL pe anumite secţii de votare, sunt localităţi unde candidatul nu şi-a adus voturile", a mărturisit Avrigeanu. "Reproşurile se fac numai în cadrul partidului, sigur că sunt de făcut", a mai spus el.

Şi liderul PDL Oradea, Dorin Corcheş, promite măsuri. "Cu siguranţă, ca preşedinte al organizaţiei municipale, voi avea o discuţie cu conducerea organizaţiei judeţene şi voi avea o reacţie în urma rezultatelor finale în alegeri. Vom face o analiză clară, pe fiecare secţie votare şi colegiu în parte", a spus Corcheş, recunoscând că "nu exclud nici demisia" de la şefia PDL Oradea.

Pe de altă parte, conducerea PDL Bihor a anunţat pentru miercuri o conferinţă de presă în care e de aşteptat să prezinte o analiză mai aplicată a rezultatelor la alegeri.

Rezultatele înregistrate de democrat liberali în Oradea şi în Bihor sunt cele mai slabe din ultimii ani. Candidatul PDL pentru Primăria Oradea, Mihai Groza, a obţinut doar 6,1% din voturile orădenilor, în vreme ce la Consiliul Local partidul a obţinut 9,50% din voturile orădenilor, adică doar 3 mandate. În ce priveşte Consiliul Judeţean, candidatul pentru funcţia de preşedinte, Radu Ţîrle, a fost votat de doar 18,44% dintre bihoreni, iar lista partidului pentru CJ a strâns doar 17,86%, adică 7 mandate.

În 2008, acelaşi candidat al PDL la Primăria Oradea, Mihai Groza, a obţinut 20,50% din voturi, iar la Consiliul Local PDL a strâns 21,4%, adică 7 mandate. Candidatul partidului la funcţia de preşedinte al judeţului la acea vreme, Ştefan Seremi, a obţinut 23,01%, în timp ce la Consilul Judeţean PDL a luat 23,34% din sufragii, adică 9 mandate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
25 Comentarii
verde
Lasati acest partid al mafiotilor sa se autodevoreze in linistte, nu-i bagati in seama, doar nici ei nu v-au bagat in seama pe voi ca doar trebuiau sa-si rezolve familiile, afacerile si propria parvenire, materiala si sociala. Toti au vrut bani, functii fara sa faca nimic, doar pt ca erau exponenti portocalii, credeau ca li se cuvine totul. Lasa-l si pe amaritu de Silaghi, ce poate sa faca un padurar ratacit prin teatru si cultura, impins de partid. Sau poate tot cu ajutorul \"tanarului\" unchi Mircea Bradu vrea sa-si salveze un scaun caldut cum e cel de la cultura-culte via PSD sau PNL, ca doar PDL si UDMR l-au rezolvat odata. Sau cu ajutorul cuscrilor Avrigeanu si Mang...gretoasa e lumea asta politica, mari mancatori de rah....
Postat 14 Iunie 2012, 12:54 de codru
sa faci ce face politica sa le iei felia !!!!
desfinatati PDL si orientativa spre un partid care protejeaza natura, muriti cu porcii din PARLAMENT dar sigur moartea de batranete va va convinge, adelina costea cea mai ratata femeie politica din Oradea, fara vocatie ca si vass, udrea si anastase si alte blonde din PDL , sunt si brunete nu gluma dar au o vocatie bine tintita sa puna blondele la treaba :ratatele care duc la ESEC ingroapa politic PDL :))) ati mancat fraierii in loc sa i donati orfanilor, pdl era clar ca pierde , un partid de jefuitor de pensionari si handicapati, urmeaza USL sa vedem cum ii va satura:)))
Postat 13 Iunie 2012, 17:31 de bravooooo
oradean@
De cand a preda la o scoala ajutatoare este descalificant???? Asta e xenofobie curata pt care ar trebui pedepsiti cei care o propaga. Eu cred ca asta e o nota in plus pt BOLO care are doua facultati facute pe bune ,nu ca Tarle ,mare psiholog care nu a profesat niciodata dar face mare caz de specializarea lui. Sa fim seriosi:Tarle nu are nici vocabularul elementar al unui psiholog. Testati-l!!!
Postat 13 Iunie 2012, 11:47 de pop
Boagiu
Du-te sa vezi cum se lucreaza la autostrada in judetele Sibiu, Alba, Arad. Eu incerc sa fac comentarii obiective. Pe Prigoana lasa-l, cred ca maine pomaine este ca Placinta, Filip, Seremi si multi altii, in USL. Si cand te gandesti ca astia au toti fini, nepoti, pupili care trebuie rezolvati si in noul regim...
Postat 13 Iunie 2012, 11:43 de talibanul portocaliu
tinerii
@aaaa: oh, da! stiu eu niste tineri foarte "proaspeti "la PDL(desi cineva mi-a spus ca majoritatea lor au parasit deja corabia)! bobitan e unul dintre ei(chiar nu stiu daca l-a urmat pe cel caruia ii cara diplomatul sau a ramas!)
Postat 13 Iunie 2012, 11:37 de TDS
despre bolojan
@talibanul portocaliu: BOLOJAN mi se pare pur si simplu un om de calitate! si in functia de secretar general al guvernului s-a descurcat foarte bine. nu inteleg insa ce cauta in enumerarea ta boagiu! pana la urma daca tot e sa dau si un exemplu din PDL parca l-as nominaliza pe silviu prigoana(chiar asa batut de catre oprescu cum a fost)
Postat 13 Iunie 2012, 11:35 de TDS
promovati tinerii !
PDL Bihor nu vrea nicicum sa inteleaga faptul ca oradenii s-au saturat de oameni obositi si sictiriti de politica precum Groza si Abrudan cu care daca stai la o discutie i-ai inchis din doua vorbe. PDL Bihor de 4 ani e in opozitie la nivel local si judetean si toti tac chitic fara sa critice greselile politice ale administratiei cum ar fi normal! Oameni buni, exista tineri demni de promovat care ar putea creste in procente organizatia judeteana si municipala a PDL, insa va inghesuiti toti asta batrani si vechi in politica la un cascaval pe care nu sunteti in stare sa-l prindeti ! PROMOVATI MEMBRII ORGANIZATIEI DE TINERET CARE DOVEDESC APTITUDINI DE PROMOVARE PE SCARA POLITICA (sau nu sunteti in stare nici macar pe acestia sa ii triati?) !!!
Postat 13 Iunie 2012, 11:29 de aaaa
Memorie scurta
Eu pe Bolojan il apreciez pentru ca mie imi pare un om de administratie, nu de partid. Cand s-a bagat in musuroiul de la RAPPS, l-au "promovat" la Oradea, spre norocul oradenilor. Problema e ca ar trebui ca toata administratia sa fie formata din oameni gen Bolojan, Chiliman, Boagiu sau Ioan Mircea Pascu. Ori astfel de oameni se pare ca sunt putini.
Postat 13 Iunie 2012, 11:29 de talibanul portocaliu
Trista realitate!
De morti, numai de bine.
Postat 13 Iunie 2012, 11:24 de SAFE
chiar de aceea
@talibanul portocaliu: de aceea am si spus "nimeni...in asemenea hal". a pus bolojan borduri? da, dar nu borduri noi scoase pentru a pune altele noi(opera li adriean videanu!). bancute? da, dar nu una langa alta si una peste alta(livache in sectorul 3). ai vazut bancutele montate recent in zona chioscurilor din Parcul 1 Decembrie? cred ca sunt vreo 6! si estetice, si functionale! ideea artezienei din Dealul Pacii a fost buna! cine a facut proiectul si de ce s-a gresit(ca asa am inteles)trebuie vazut! spatiul verde din turbo giratie s-a facut in mandatullui bolojan dar nu pe bani publici! BANCOREX, BANCA AGRICOLA, corect! Petrom, da, cam asa e dar macar efectul s-a numit U.E. Autostrada Transilvania e OPERA COMUNA!
Postat 13 Iunie 2012, 11:15 de TDS
Memorie scurta
@TDS: Asta cu nimeni pana la PDL nu si-a batut joc de banul public in asemenea hal este totusi, slogan de la televizor. Ba si-au batut joc (sau mai corect au furat) si altii la greu: Bancorex, Banca Agricola, Petrom, Autostrada Transilvania sunt doar cateva tunuri de renume. Si Bolojan a pus bancute si borduri si a facut spatii verzi si arteziene care nu prea functioneaza, dar bine ca le-a facut. Sunt de acord cu aroganta, Basescu atunci cand a comunicat masurile de austeritate, parca el era capitanul si noi matelotii. Problema e ca multi si-a pus mari sperante in pdl si cu toata criza, au aratat majoritatea ca sunt ca ceilalti.
Postat 13 Iunie 2012, 11:06 de talibanul portocaliu
plici de-aici!
@talibanul portocaliu: bot nu se pune totusi pentru ca desi traseist notoriu, a revenit de unde a plecat! in rest cam ai dreptate! dar PD-L-ul nu va mai fi niciodata ce a fost! si eu afirm in continuare ca nu masurile de austeritate impuse au fost motivul principal al decaderii! in primul rand a contat AROGANTA!(asta l-a costat si pe nastase in 2004!). La asta mai pune tu si: posetele elenei udrea, tinutele ralucai turcan, telegondolele de nicaieri spre nicaieri, piscinele inaugurate si abandonate a doua zi, patinoarele excesiv de scumpe, parcurile in paduri, panselutele, bancutele, bordurile si numeroase alte nimicuri! astea nu au fost investitii CI EFECTIV BANI ARUNCATI PE FEREASTRA(respectiv in buzunarele unora!). NIMENI PANA LA PDL NU SI-A MAI BATUT JOC DE BANUL PUBLIC INTR-UN ASEMENEA HAL! asa ca pana la urma pedeleii bihoreni puteau sa stea si incap ca mare lucru tot nu rezolvau! cel mult 2-3(hai 5)procente in plus!
Postat 13 Iunie 2012, 10:36 de TDS
Rusine sa va fie!
Unde sunteti voi, bravi oameni politici: Filip, Bot, Seremi, Blaga, Matei, Petrut, Cutus, Budau...? Sigur, v-ati rezolvat vilele, apartamentele, nevestele, pruncii, amantele, nepotii, finii.... PDL Bihor poa' sa crape... Sa va fie rusine, nemernicilor! Groza, tu dupa ce te-ai ascuns la Hidroelectrica patru ani (erau bani frumosi acolo) ai lasat in urma ta pe Corches lider de grup si pe Vuscan lider al opozitiei, ai avut tupeu sa candidezi? Nici nu stiu cine poate face ceva cu partidul asta la Bihor. Poate Lucian Silaghi, daca nu se amageste si tine ca orbu de bata de postul de la Cultura.
Postat 13 Iunie 2012, 10:25 de talibanul portocaliu
BASME DE ADORMIT COPII
Astia nu isi dau demisia niciodata ,astea sunt basme de adormit copii , in varianta post electorala .La mai mare in toamna , cu aceiasi gasca trendul va atinge cota 0 . Treziti-va ca oricum e prea tarziu .
Postat 13 Iunie 2012, 09:58 de politicos
plici de-aici!
Pușcă și curaua lată/Ce partid eram o dată/Insă-acuma suntem mici/Noi și băse facem....plici!
Postat 13 Iunie 2012, 09:33 de TDS
pdl
Dorin Corches, inca nu ti-ai dat demisia? Vezi ce inseamna sa te inconjuri de obedienti fara scoala? Vezi ce inseamna sa ai incredere in Adelina Coste? Ce analiza vrei? Ai pierdut catastrofal alegerile pentru ca tu nu ai invatat nimic de la Filip. Ai invatat politica de la oportunisti. Ei, mai bine zis ele, si-au atins scopul. Tu esti un perdant. Ce e mai grav, e ca nu iti vad potentialul de a creste. Nu ai de la cine sa inveti. Ai in jurul tau oameni care ti-au distrus cariera politica.
Postat 13 Iunie 2012, 08:26 de oradean
saraci dar valorosi - propuneri 2
tot pentru dl avrigeanu -> mergeti in scoli, licee, universitate si cautati tineri eminenti, dar care traiesc in umbra si saracie, dati-le o sansa si ajutati-i sa aiba curaj! luati de la primarie liste cu familii necajite pe care sa le ajutati periodic - macar cu rechizite, produse de igiena corporala si pentru casa, organizati intalniri si iesiri in judet cu parintii care isi cresc singuri copilul / copiii. sa stiti ca toti avem nevoie de cineva care sa ne vada si sa ne dea o sansa!
Postat 12 Iunie 2012, 22:58 de albina
viitorul incepe acum, cu propuneri si sustineri pentru tineri
personal am cunoscut-o pe adelina coste si am vazut-o si la tv -- este o inculta, sclifosita si limitata! tirle e un papagal galagios si brut. domnule avrigeanu, stiu ca cititi ce va scriu -- personal nu am habar cine sunteti si ce faceti, pentru ca stati prea in umbra si aveti lacat pe gura/idei/proiecte. va propun sa luati imediat masuri pentru redresarea pdl in bihor: aduceti tineri cu studii in afara, dornici si cu ambitie, cu idei moderne luate din strainatate > daca pe pensionari ii pacalesti, tinerii au nevoie de sprijin si pot la fel de bine sa-si demonstreze valoarea in societatea noastra! scoateti judetul din umbra, ganditi strategii pentru felix, stana, 1 mai, pentru femeile din oradea - bihor, abordati companii aeriene sa vina la oradea, gasiti 3 investitori cu potential > nemti, ca tot ii place lui base de merkel! va incurajez si vreau sa va reganditi strategia pt alegerile viitoare, in pasi marunti, bazandu-va pe ceea ce am scris. am incredere in forta voastra! bafta!
Postat 12 Iunie 2012, 22:50 de albina
comunitate selecta?
\"Comunitatea selecta\"? Mother fucking shit!!! Care e comunitatea selecta?
Postat 12 Iunie 2012, 22:30 de seba
cristian,un cioban puturos
Si ce daca Tarle e fecior de taran,tu esti un oligofren care banuiesc ca ai votat Penelei lui Bolovan si popa ciordel care provin din familii de ambasadori si ministrii! Oricum ar fi,Tarle le da clase idolilor tai,el n-a predat niciodata la o scoala Ajutatoare,asta asa ca sa ai un grad de comparatie! Dar banuiesc ca si tu esti un retardat mintal,asa ca nu poti judeca mai mult!
Postat 12 Iunie 2012, 21:51 de oradean
Politica nu-i de tine Tirle!
Orice PDList autentic facea mai mult decat acest Tirle adus de aiurea si considerat suficient de notoriu in judet si capabil sa adune si voturile unei comunitati protestante consistente.Dealtfel, notorietatea sa in judet ,in randul oamenilor simpli era sub cea a unui medic de la Spit Jud, peste care se considera sef,iar capacitatea sa de a atrage voturile comunitatii protestante s-a dovedit a fi ZERO.Baiatul acesta este doar un fecior de taran de la marginea Bihorului, cu lecturi putine, cu scoli usoare si de scurta durata, fara nici o competenta in planul vietii materiale, care a compromis o comunitate selecta si careia cred ca-i apartine doar din interes.
Postat 12 Iunie 2012, 21:26 de Cristian
Ce asteapta?
Daca au gandit prost,intarziat,deformat-asteapta aplauze si fotografi ? Sau asteapta SMURD-ul pentru ca s-au lovit dupa ce-au cazut pe ganduri? La acest capitol pare ca Elena Udrea-i mai barbat...
Postat 12 Iunie 2012, 21:12 de gyorgy tozser
La naiba
Sa plece, dar nu in bloc ci la bloc, ca acolo i-ar fi locul, fara curte si ciine la poarta.
Postat 12 Iunie 2012, 20:51 de Carp III
ca are femei in PDL cu Q , le sugerez un test nu costa mult.
faceti test cu biorezonanta sa vedeti ce rebut politica aveti.
Postat 12 Iunie 2012, 20:49 de Oradea considera
ca rae femei in PDL cu Q , le sugerez un test nu costa mult.
serios PDL o considera pe ADELINA COSTEA capabila? intreb deoarece nu e mai breaza ca UDREA :))) a imitat o perfect urmatiti activitatea politica s a folosit si si a atins scopul personal : TOCURI< BANI si PDL in faliment datorat seminalafabetilor cu Q scazut.
Postat 12 Iunie 2012, 20:47 de Oradea considera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON