URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2013, 14:00

Strada Dobreştilor a fost transformată din alee pietonală în drum cu două sensuri. Locuitorii zonei au 125 de locuri de parcare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a anunţat miercuri finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Dobreştilor, fostă alee pietonală, care a devenit, astfel, un drum cu două sensuri, ce leagă strada Sfântul Apostol Andrei de strada Sovata.

"Lucrările au fost efectuate de firma SC Gamid Prodexim SRL şi au constat în modernizarea străzii Dobreştilor, amenajarea Aleii II şi III, amenajarea trotuarelor, dar şi realizarea a 125 de locuri de parcare de-o parte şi de alta a str. Dobreştilor, pe Aleea II din curtea interioară, dar şi pe Aleea III de la intersecţia cu str. Sf. Apostol Andrei. De menţionat că toate locurile de parcare sunt realizate din pavaje carosabile din beton înierbat", arată un comunicat transmis de Primărie.

Lucrările au costat în total 535.000 de lei, iar în cadrul acestora s-a amenajat şi un sens giratoriu, la intersecţia str. Dobreştilor cu str. Sf. Apostol Andrei, dar s-a pus la punct şi reţeaua de canalizare pluvială cu guri de scurgere şi căminele de vizitare aferente. Totodată, s-au montat indicatoare şi s-au trasat marcaje rutiere.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, modernizarea străzii Dobreştilor s-a făcut cu scandal, locuitorii zonei opunându-se în primă fază intenţiei de transformare a aleii pietonale în şosea cu două sensuri. Localnicii se temeau că, odată cu noul drum, traficul auto le va fi mutat sub geamuri, în vreme ce reprezentanţii municipalităţii afirmau că noua bretea de acces va fluidiza circulaţia şi va ajuta locuitorii să scuteze cu aproape un kilometru drumul cu maşina spre casă.

Detalii, în articolul "Scandal pe strada Dobreştilor: Riveranii se opun intenţiei Primăriei de a face drum cu două sensuri"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
uitareee
Dar pe cand marcarea si numerotarea parcarilor de domiciliu sau Primaria nu doreste plata lor domnule PATCASSSS.
Postat 29 August 2013, 12:51 de marcel
taranii la oras
astia nu stiu decit sa toarne asfalt pe unde apuca si au o insistenta diabolica sa toarne asfalt, cit mai mult daca se poate, peste spatiile verzi
Postat 29 August 2013, 11:58 de asfalt tango
aaa
125 locuri de parcare ???...glumiti .....inainte erau 200 ...o porcarie .. au scos copaci sa bage asfalt !
Postat 29 August 2013, 09:13 de dan
modern sau ce?
Acum mi se pare foarte moderna zona, mai ales cu toate masinile alea parcate sub geamuri.
Postat 28 August 2013, 17:12 de AB
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON