URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2016, 14:38

Start-up Weekend revine la Oradea să inspire tineri antreprenori în IT

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În weekend-ul 7-9 octombrie 2016, tineri creativi şi pasionaţi de antreprenoriat şi tehnologie vor participa la a doua ediţie a proiectului Start-up Weekend în Oradea. Organizatorii şi voluntarii au muncit din greu pentru ca acest proiect să asigure nu doar inspiraţia, ci şi resursele necesare lansării şi dezvoltării unei afaceri viabile în domeniul hi-tech.

În primul rând, Start-up Weekend are de-a face cu procesul de a învăţa în timp ce creezi. Participanţii nu doar ascultă teorii, ci au oportunitatea să îşi pună în aplicare ideea de afaceri şi să le testeze, profitând de experienţa colegilor de echipă care vin din domenii diferite.

Mai mult, participanţii la Start-up Weekend beneficiază de întâlniri individuale cu mentori - lideri locali şi regionali în industria IT care au acceptat să îşi împărtăşească din experienţa lor sfătuind şi jurizând proiectele participanţilor.

Foarte important de reţinut este faptul că acest eveniment nu ţine atât de mult de idee, cât de echipa care se formează. Start-up Weekend atrage programatori talentaţi, designeri, marketeri şi alţi profesionişti care, timp de un weekend, îşi unesc forţele să dezvolte o afacere scalabilă care să aducă soluţii pentru probleme actuale.

Participanţii pot crea relaţii de colaborare de lungă durată sau pot pleca cu o slujbă sau un investitor. Start-up Weekend este cea mai bună metodă ca cineva să poată găsi o persoană cu care să lanseze un start-up. Astfel, dacă au o idee de afaceri sau abilităţi necesare pentru lansarea unui start-up, acest eveniment este unul pe care cei care aspiră să devină antreprenori nu trebuie să îl rateze!

În prima zi, vor avea loc prezentările conceptuale ale ideilor de afaceri şi formarea echipelor - acestea se vor forma în jurul ideilor, conform abilităţilor participanţilor. Următoarea parte a weekend-ului este rezervată activităţilor necesare echipelor să planifice, să organizeze şi să dezvolte o afacere reală. Duminică seara, afacerile proaspăt dezvoltate vor fi prezentate în faţa unei comisii de juraţi care va valida cea mai bună idee de afaceri, acordând şi o serie de premii surpriză.

Printre mentorii pe care îi vom avea se numără: Jan Lukacs, Adrian Pică, Adrian Gheară, Alin Mercheş şi Raul Popa, iar în juriu vor fi: Eric Prenen, Tibor Laszlo şi Franz Osvald.

Evenimentul va avea loc la Oradea Trade Center, începând cu vineri, 7 octombrie 2016, ora 18:00, până duminică, 9 octombrie 2016, ora 20:00. Participanţii vor avea mesele asigurate pe durata evenimentului.

Preţul unui bilet este de 22 euro si poate fi achiziţionat online de la linkul următor: http://www.up.co/communities/romania/oradea/startup-weekend/9827?lang=en

Acest eveniment este organizat de SW împreună cu Oradea Tech Hub şi următoarele firme partenere: Paymo, Mobiversal, Qubiz, Neobyte Solutions, E-spres-Oh, RomCom, Cylex, Soluţii Avansate, Facultatea de Management Griffiths şi Due Fratelli - partener catering.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@BlackDot
Sabau, Anghel, Kristo or fi recunoscuti de un anumit segment si de o anumita generatie si sunt oameni respectabili insa pe "scena de tech" locala nu se implica...Ei sunt intr-un domeniu cumva adiacent, nu tehnologie/creatie/software. Cat priveste cifra de afaceri, nu e foarte relevant acest criteriu in domeniul asta: e una sa vinzi imprimante/calculatoare/hardware si sa stringi usor cifre de afaceri ridicate, si alta e sa creezi valoare adaugata in software sau sa vinzi servicii (si cu alte rate de profit by the way...) Iar unii dintre "papagalii" din articol sunt recunoscuti la nivel national/mondial si au produse folosite de zeci/sute de mii de clienti in toata lumea
Postat 28 Septembrie 2016, 16:58 de MAlin1
recomandare viitorilor ingineri
recomand tinerilor niste nume recunoscute in viata IT oradeana: Sabau, Anghel, Kristo... oameni cu afaceri ce depasesc 10 milioane de euro anual... nu papagalii astia care ii scrieti voi in articol ;)
Postat 27 Septembrie 2016, 20:43 de BlackDot
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON