URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2015, 10:38

Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" a preluat fosta clădire a Spitalului de Neurologie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" a preluat, vineri, clădirea Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie de la intersecţia străzilor Louis Pasteur şi Colinelor.

Clădirea se află într-o accentuată stare de degradare. Aceasta a făcut ani de zile obiectul unui litigiu între Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, continuatorul Asociaţiei Învăţătorului, care a construit-o, şi Spitalul Clinic Municipal "Gavril Curteanu", continuatorului Spitalului de Neurologie, care a modernizat-o. Procesul a fost câştigat de sindicalişti, dar până la urmă clădirea a ajuns tot în proprietatea spitalului.

"Prin Sentinţa civilă 71/C/2010 a Tribunalului Bihor, s-a emis o decizie de restituire în natură în favoarea Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor pentru acest imobil. De asemenea, s-a stabilit în favoarea Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea un drept de retenţie până la concurenţa sumei de 3.610.000 lei, sumă care reprezintă investiţiile aduse acestui imobil, dat fiind faptul că, la data preluării imobilului de către Statul Român, construcţia nu era finalizată", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Ulterior spitalul a pornit executarea silită a sumei datorate, iar sindicatul, după ce a pierdut un proces pe această temă a cerut stingerea restanţei prin preluarea imobilului de către unitatea sanitară.

"Vineri a avut loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare direct ca parte a procedurii de executare silită între Sindicat şi Spitalul Clinic, ceea ce înseamnă că Spitalul Municipal devine proprietarul imobilului situat la intersecţia Louis Pasteur cu strada Colinelor", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Primăria va încerca să preia imobilul de la Spitalul Clinic pentru a-l putea supune unui proces de reabilitare cu cofinanţare europeană.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON