URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Februarie 2011, 14:40

Spargere transmisă în direct la Poliţie: Doi hoţi au fost surprinşi de un trecător care a sunat la 112 iar la sosirea poliţiştilor, unul a sărit în Criş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi orădeni sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au fost prinşi în flagrant în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce furau ţigări dintr-un ABC din Oradea, poliţiştii fiind sesizaţi de spargere de un martor la spargere, care a sunat la 112 şi a transmis în direct toate mişcările hoţilor.

"Cei doi suspecţi, de 36 respectiv 25 ani au fost surprinşi de poliţişti în flagrant mulţumită unui orădean care, observându-i în timp ce tocmai pătrundeau prin efracţie în magazin, a apelat de urgenţă numărul unic 112, a alertat poliţiştii orădeni şi a descris cu minuţiozitate acţiunile în plină desfăşurare ale acestora", a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, datorită prezenţei de spirit a orădeanului, poliţiştii au ajuns în scurt timp la faţa locului iar unul dintre hoţi, tânărul de 25 de ani, a fost prins imediat. "Celălalt suspect a încercat să scape fugind cu o geantă cu ţigări sustrase prin albia Crişului Repede, dar a fost prins de poliţişti în câteva minute, pe celălalt mal", a spus inspectorul principal Alina Dinu.

Prejudiciul cauzat de cei doi hoţi a fost recuperat parţial, deoarece o parte din pachetele de ţigări au fost pierdute de bărbatul de 36 de ani în timp ce traversa Crişul Repede.

"Cei doi suspecţi sunt cercetaţi pentru furt calificat"; a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
stati sa vedeti acum...
astora care au spart un abc o sa le dea vreo 4 5 ani cu executare ca-s amarati....alora care dau tunuri de milioane de euro le da cu suspendare ca-s "baieti destepti"...in ce tara de cacat traim
Postat 26 Februarie 2011, 03:36 de diablo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON