URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Martie 2014, 15:19

Spargere la Atlassib în Ioşia: a dispărut o cutie de valori cu bani în ea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii bihoreni au fost alertaţi duminică dimineaţă că sediul unei societăţi comerciale din Oradea a fost prădat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de hoţi, care au furat o cutie de transport valori.

Este vorba despre sediul Atlassib din Ioşia, care, pe lângă transport, se ocupă şi de curierat rapid, efectuând atât transfer de bunuri, cât şi de bani.

"Noi am fost anunţaţi duminică dimineaţă, iar echipa de cercetare se află la faţa locului. Este vorba de furt prin efracţie şi a fost luată o cutie metalică", a precizat pentru BIHOREANUL subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

La faţa locului se află poliţişti ai Serviciul Infracţiuni contra patrimoniului şi ai Serviciul criminalistic. Se pare că în seiful respectiv s-au aflat circa 5.000 de euro şi 3.000 lei, dar şi documente.

Potrivit şefului Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, hoţii au intrat în sediul firmei, care se află la parterului hotelului Class, forţând uşa de termopan cu un obiect metalic ascuţit, o şurubelniţă ori un levier. "Societatea nu are camere de supraveghere, ci doar sistem de alarmă", a explicat şeful Poliţiei Bihor.

Hoţii, care au fost cel puţin doi, au luat doar cutia de valori, fără să fure alte bunuri. "Avem câteva piste pe care lucrăm, sper să îi prindem cât de curând", a mai spus chestorul Liviu Popa.

Pe de altă parte, surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că în urma cercetărilor efectuate de criminalişti, poliţiştii au găsit mai multe urme papilare, care urmează să fie verificate. "Hoţii au lucrat cu mănuşi, dar şi fără", a explicat sursa citată. Cutia de valori, grea de circa 150 de kilograme, a fost urcată într-o maşină, cu care apoi hoţii au plecat. Cutia nu a fost, încă, găsită. "Echipa de anchetă vizionează, în prezent, înregistrările camerelor de supraveghere din zonă, în speranţa că vor da de urma hoţilor", a mai explicat sursa citată.

Spargerea de la sediul Atlassib nu este prima de acest gen din ultima perioadă în oraşul de pe Criş. În decembrie anul trecut, o altă cutie de valori cu aproximativ 70.000 lei a fost furată de la sediul supermarket-ului Trei G de pe strada Moldovei. Autorii spargerii sunt căutaţi şi în prezent.

Poliţiştii îi caută, de asemenea, şi pe hoţii care, în noaptea de 14/15 ianuarie, în acest an, au furat 84.000 lei din cutia de valori de la Protopopiatul ortodox din Beiuş. Atunci, spărgătorii au tăiat seif-ul chiar în secretariatul instituţiei, plecând cu toţi banii. În aceeaşi perioadă, hoţii au încercat să fure o cutie de valori şi de la sediul supermarketului Trei G. În acest caz, hoţii au fugit fără pradă deoarece, în timpul manevrelor, au declanşat sistemul de alarmă şi riscau să fie prinşi de poliţişti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON