URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2012, 14:29

Şoferul care a lovit cu maşina un biciclist şi a fugit de la faţa locului a fost arestat de Tribunal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor a admis, joi, recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în cazul tânărului şofer care, aflat în stare avansată de ebrietate la volan, a accidentat grav un biciclist în apropiere de Universitatea Oradea după care a fugit de la locul accidentului.

Astfel, deşi Judecătoria Oradea a respins cererea de arestare formulată de procurori, iar tânărul, Liviu Nicolae Mangra, a primit doar interdicţie de a părăsi localitatea, acum magistraţii Tribunalului Bihor au dispus arestarea acestuia pentru 29 de zile.

Decizia instanţei este definitivă, însă până în prezent nu a fost motivată.

Liviu Nicolae Mangra este cercetat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei.

Tânărul de 27 de ani a fost reţinut luni, pentru 24 de ore, fiind acuzat că, duminică dimineaţa, după ce şi-a petrecut noaptea în cluburile Downtown şi Lord's din centrul oraşului, s-a urcat la volan. Pe strada Armatei Române, în apropierea Universităţii Oradea, tânărul a acroşat un biciclist, după care a părăsit locul accidentului, fiind prins câteva minute mai târziu de poliţişti, la intersecţia străzilor Ogorului cu Apateului.

În urma impactului, victima a suferit multiple traumatisme şi, potrivit certificatului medico-legal, are nevoie de peste 55 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.

Analizele toxicologice au arătat că şoferul era într-o stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie aproape de comă, de 2,25 grame la mie alcool pur în sânge, motiv pentru care a şi fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar marţi a fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

În faţa procurorilor, Mangra a declarat că, din cauza cantităţii mari de băutură pe care a consumat-o în noaptea de sâmbătă spre duminică, nu îşi aduce aminte nimic despre incidentul în care a fost implicat: nici că ar fi lovit pe cineva cu maşina, nici că a fost dus la spital pentru analize, audiat de poliţişti şi reţinut.

Tânărul a fost prezentat, marţi, la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă însă a fost pus în libertate, având doar interdicţie de a părăsi localitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
IAMBOR Gh. e ranitul
E vorba de unul care vindea rulmenti si alte dracii prin piata de vechituri. Fiul a jucat/joaca la luceafarul.
Postat 11 Mai 2012, 18:12 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON