URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2014, 12:58

Senatorul Cristian Bodea anunţă o moţiune simplă împotriva "derbedeului" Dragnea, "cămătarul de primari"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Senatorul liberal Cristian Bodea a anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu colegul său Valeriu Boeriu, că săptămâna viitoare va prezenta grupurilor PNL şi PDL din Senat textul unei moţiuni de cenzură care să ducă la demisia vicepremierului Liviu Dragnea, "cămătarul de primari".

"Junii lui Ponta" şi "baronii lui Dragnea"

Motivele demersului, a explicat Bodea, sunt Ordonanţa de Guvern prin care Dragnea vrea să legifereze traseismul aleşilor locali, dar şi gestionarea defectuoasă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi folosirea acestuia în scopuri electorale.

Arătând că preşedintele executiv al PSD "are nesimţirea să suspende efectele unei Legi (n.r. - cea care interzice încă din 2004 migrarea primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi consilierilor migraţia dintr-un partid în altul sub sancţiunea pierderii funcţiei) printr-o simplă Ordonanţă de Guvern", Bodea spune că "Dragnea vrea să scoată maţele democraţiei din România şi apoi să le pună la loc după 10 zile", adică perioada în care aleşii locali vor putea migra fără a fi sancţionaţi de lege.

"Luni voi propune grupurilor PNL şi PDL din Senat o moţiune simplă, prin care să cerem demisia acestui măcelar al democraţiei din România. Mă aştept să fie votată şi de unii din PSD care vor să scape de Dragnea", a declarat Bodea, afirmând că se gândeşte la "junii lui Ponta" de genul lui Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu şi Dan Şova, care "abia aşteaptă să pună mâna pe partid" în detrimentul "baronilor lui Dragnea".

Legalizarea prostituţiei

Bodea a ironizat şi justificările aduse de vicepremier pentru "legalizarea prostituţiei politice", şi anume că Declaraţia universală a drepturilor omului, Carta drepturilor fundamentale a UE şi Constituţia României interzic asocierea cu forţa (n.r. - în cazul de faţă "ţinerea" primarilor în partidul care i-a ajutat să fie aleşi) şi dreptul oricărui cetăţean de a se asocia liber.

"Păi, oameni buni, prin OG-ul lui Dragnea Guvernul "genialului" Ponta recunoaşte că în România sunt încălcate flagrant drepturile cetăţenilor, de zece ani (n.r. - adică de când migraţia e sancţionată prin lege). Dar vrea să îndrepte lucrurile numai pentru 10 zile. Adică spune că legea e greşită, că încalcă grav Constituţia, dar o suspendă numai cât să-şi aranjeze şmenurile politice. Eliberează primarii din cuşti doar pentru zece zile. Pe limba celor din Teleorman, legalizează prostituţia numai cât timp le sunt plecate la băi nevestele reumatice. Vorba lui Vanghelie, îşi bate joc de furat!".

În aceeaşi logică, Bodea a spus că se aşteaptă ca, după prezidenţiale, PSD-ul lui Ponta şi Dragnea să suspende legile DNA şi ANI, pe motiv că "închisoarea încalcă principiul fundamental al libertăţii baronilor".

Boeriu despre "Sanyi Mang"

Criticând şi el "circuitul aleşilor locali în natură" imaginat de Dragnea, senatorul Valeriu Boeriu a vorbit despre efectele legalizării traseismului în Bihor, neuitând să-l ironizeze pe şeful local al PSD, Ioan Mang, în legătură cu care a amintit că este protejat de prietenul din fruntea UDMR Bihor, Alexandru Kiss, ca să nu fie schimbat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Afirmând că este adeptul transparenţei şi nu vrea ca PSD să păcălească aleşii locali la acest troc politic, Boeriu a spus că "îi cer vicepreşedintelui inamovibil al CJ Sanyi Mang (n.r. - ironic, la adresa celor doi vici ai CJ care se susţin reciproc) să adune cu convocatorul primarii PNL şi PDL, să discute deschis cu ei, şi astfel nu va cumpăra primarii de comune mari la preţ de primari de comune mici", pentru că "nu poţi cumpăra primarul de Tinca la preţul primarului de Tulca" şi nici "primarul din Trieste la preţul primarului din Moscopole". Această din urmă aluzie este o trimitere la modul în care Ponta îl atacă pe Johannis că strămoşii acestuia au ajuns în România abia prin secolul XV, în timp ce propriii lui străbunici au ajuns în ţară din Albania şi din Italia în secolul XIX.

PSD de sabie va pieri

În fine, Bodea a afirmat că primarii care vor fi racolaţi acum de PSD vor mai trăda şi în 2016, "pentru că cine trădează o dată va trăda şi a doua oară", astfel că aceştia vor fi "primari de unică folosinţă". Concluzia? "Cine trăieşte cu sabia, de sabie va pieri", a spus Bodea, susţinând că PSD se înşeală crezând că poate pune bază pe traseişti.

Justificându-şi limbajul dur, singurul pe care liderii PSD i l-au putut reproşa, Bodea a încheiat explicând că "nu pot să merg să vorbesc cu nişte nesimţiţi la papion" şi că "în lupta cu PSD se bate cu porcii". "N-a scăpat nimeni de sabia tătarilor prin meditaţie, levitaţie şi rugăciuni", a spus Bodea, convins că strategia sa de criticare a PSD este mai potrivită de cea a lui Klaus Johannis, care consideră că nu trebuie să coboare la acelaşi nivel scăzut al social-democraţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
REPLICA
Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu ... pana la un moment dat !Are Dreptate si Adevar in afirmatii senatorul PNL Cristian Bodea numai ca trebuie detaliate , demagogie populista =traseism politic= curvasarie politica ... asta-i politica in ROMANIA!. S-a schimbat multe legi in Romania referitoare la traseismul politic legea 14 /2003, pe urma Legea 393 /2004, dupa aceea Legea 249 /2006 toate despre traseismul poliic , da votantul roman prost si manipulat ordinar de televiziuni voteaza ca si atare pe 2 mici si o bere, o galeata , un PIX si o bricheta!:))=))Cand v-ati ales in USL parlamentari a fost pe alianta personala Ponta -Antonescu contra Basescu , si acuma se bate pe aceeasi ideea campania prezidentiala , pe noi astia simpli membri de partid NU de-a intrebat nimeni daca suntem de acord cu alianta USL,NU !NU am fost de acord cu alianta USL! exclusi am fost dinNU este moraladevarat drept logic sa arunci piatra un imoral USL care a fost pe lista si sa ales cu ei, restul sunt palavre electortale date la poporul roman simplu sa te creada ce minciuni adevarate spui ai curajtotusi ,RESPECT Cristian Bodea senator PNL! :))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 29 August 2014, 13:28 de Romanul Simplu
miau
Auzi mai BAD DOG PISIC..legea aia de care zici tu a fost facuta pentru oameni ca tine!Adica pentru profitori!Daca nu votezi cum zice partidul ai zburat!Asta e democratia care o vrei tu?Legea ar trebui anulata sau gasita alta solutie.Cat despre tine Bodeo,ai un limbaj de mahala.Poate ca,Klaus six haus ar avea o sansa dar cu oameni ca tine va lua voturi cat Udrea,Trebuie sa intelegi ca oameni s-au saturat sa auda doar mizerii din gura parlamentarilor...vor rezultate!Asa ca fa ceva pentru Bihor ca esti platit din banii nostri..si nu esti platit sa freci menta prin conferinte de presa!Nu te-am auzit in plenul parlamentului sa ridici problema DN 76 !Profiti pe la televiziuni sa faci campanie pe seama acestui subiect!Nu e destul sa faci hartii catre Ponta!Lupta-te cu Pop cu Dragnea Bitea cine vrei tu dar rezolva problema!!
Postat 29 August 2014, 10:12 de zau mai?
pentru windos
" Anul trecut a fost primul de după Revoluţie în care am reuşit să restituim mai mult decât ne-am împrumutat. Ca valoare, soldul datoriilor s-a redus cu mai bine de 2,5 milioane euro, de la 65,5 milioane euro la finele lui 2012 la 62,9 milioane euro în decembrie 2013. Asta înseamnă că datoria publică este de 320 de euro pe cap de locuitor. Atâta ar trebui să plătim fiecare dacă am vrea să lichidăm toate creditele la zi." art . din 14.05.2014 -Bihoreanul
Postat 29 August 2014, 09:49 de maria
@kaboom
Daca ai o idee spune-o, sa jignești pe cei care își spun părerea nu duce nicăieri. Eu nu te-am jignit si nici pe ma-ta nu am jignit-o. Ideea pe care o enunțam e ca trebuie sa fie aceeași regula si pentru primari si pentru parlamentari, ambii traseistii sunt la fel de jigodii, înșelându-i pe cei pe care i-au ales. Singura diferența e ca legile sunt votate de parlamentari si ei nu vor fi prosti sa-și îngrădească în vre-un fel "drepturile" pe care le au. Pe de alta parte momentul ales si graba cu care au făcut-o pute.
Postat 29 August 2014, 07:49 de lol
la bulau
Oricum...Dragnea e candidatul urmator la bulau. Numa sa ramana fara scaun...
Postat 28 August 2014, 22:24 de Dragnea@jilava.ro
Angajam postac fara bac
Bai pesetristilor...iar va inghesuiti la Computer House ? Lol?
Postat 28 August 2014, 22:21 de kaboom
latra un caine nu vorbeste un om
Domnule senator, Bodea in afara ca tot timpul santeti gigi contra, mai stiti ceva, nu va intelegeti nici cu cei din pnl bh... , cel mai tare ai dezamagit dumneata, am crezut ca vei rezolva ceva, ca pareati incisiv, dar opinia dvs se transforma de fiecare data in latrat. Fa-ti cat mai multe poze in fotoliul de senator, pana mai poti ca din partea bihorenilor nu-l mai pupi... rusine esti un papagal, pe masura ce scriam imi dadeam seama ca nu meriti sa te iau la pers. a III- a
Postat 28 August 2014, 21:20 de cornelia
O moţiune împotriva "derbedeului" care încă e primar în Oradea se poate ????????
Nu pentru alte motive, care ar fi destule, ci doar pentru că a crescut îndatorarea oraşului de la peste 300 Euro pe fiecare locuitor, de la bebeluşi la pensionari pe ultima sută de metri, la aproape 400 Euro până la finalul acestui an !!!!!
Postat 28 August 2014, 20:58 de WinDos
Rusine gunoaielor...
Curvele cele mai mari sunt cei pe care i-am votat in USL sa scăpam de Basescu si slugile lui si acum il pupa in c... pe Basescu. Nu sunt fanul traseistilor politici, dar ar trebui sa fie aceeasi lege si pentru primari si pentru parlamentari. Adica daca esti curva de senator si treci de la USL unde ai fost votat, la alianta cu PDL, sau a doua zi după alegerile pentru PE anunți ca pleci din alianța liberala si treci la PPE, sa iti pierzi mandatul si sa primesti si un picior in c... de la fiecare alegător pe care l-ai mințit. Rușine sa va fie gunoaielor, voi vorbiți de curve?
Postat 28 August 2014, 20:53 de lol
Coleg
Bodea, te-ai gândit că poate există primari care nu doresc să fie colegi de partid cu tine...
Postat 28 August 2014, 19:51 de Vasile
PLM
asta da senator......daca ar exista un campionat de injurat sigur ar lua primu loc
Postat 28 August 2014, 18:56 de Budeanu
asta democratie!
s-a gasit cine sa vorbeasca, senatoru PLM care nu stie decat sa injure si sa improaste cu noroi in toata lumea, poate asta insemana democratie pentru el
Postat 28 August 2014, 18:46 de Maria
senator de Romania
Multi "porci" te-au votat in 2012, acuma te-ai ajuns si iti permiti sa vorbesti asa, vreau sa te vad la urmatoarele alegeri, sa vad cine mai pune stambila pe SENATORU PLM
Postat 28 August 2014, 18:04 de dani
nu i adevarat ! COLUMB nu a descoperit inca matele Americii
CE PARERE AVETI stimate CANDIDAT al LIBERALILOR ? LIMBAJ de SENATOR LIBERAL ! "Dragnea vrea să scoată maţele democraţiei din România şi apoi să le pună la loc după 10 zile",asa se exprima un LIBERAL :))))))))))) ! IL intreb pe JOHANIS daca cunoaste aceste MICROorganisme care provoaca GHEATA in POLITICA OBLIGATORIU :) ar fi EPIDEMIE in REST .
Postat 28 August 2014, 17:55 de wwwooowwww
rusine
rusine pnl-istilor si pdl-istilor,a-ti uitat ca in 2006 peste 30 de primari au fost "atrasi"sa vina la voi.D-le boeriu,va aduceti aminte de av.iancu,ciumeghiu,gepiu,sinicolau-roman,nojorid,tulca,toate comune din colegiul d-voastra!
Postat 28 August 2014, 17:02 de risc
Un PSDist care s-a saturat de Mang!
STATI LINISTITI, MANG DACA PIERDE VICEPRESEDENTIA CJ E NIMENI IN DRUM! SI IN SECUNDA 2 IL MANANCA SENATORII ACTUALI AI PSD !
Postat 28 August 2014, 16:36 de PSD Bihor
pt boeriu
rusine boeriule, dupa ce am tras pentru dumneavoastra ca sa ajungeti senator, aceste va sunt vorbele, nu uitati ca v-au votat si pesedisti. Rusine!!!
Postat 28 August 2014, 15:00 de alegator
corect
jos cu jegosul imputit de Dragnea
Postat 28 August 2014, 13:56 de David
Rusine
Vai de tine, ca ai un vocabular de nimic. Ai uitat ca ai fost ales ca senator si sub sigla PSD, dar o sa te mai aleaga ala cu cornite in 2016. RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 28 August 2014, 13:25 de Alegatorul dezamagit
divorțuri
Unde pui că și în viața reală de zi cu zi oamenii mai divorțează! Ba iau și nevestele altora și pe soții încornorați îi sFÂȘIE cum pot(chiar mergând la locul lor de muncă pentru a-i atenționa să-și vadă de-ale lor!). Deci dacă se divorțează în partide care e problema? de ce vă e frică? Cei care au coloană nu vor putea fi racolați. Numai că știți că nu au verticalitate!
Postat 28 August 2014, 13:23 de TDS
ciocu' mic
Păi și Johannis a trădat! A fost ales cu sprijinul FDGR și acum e ditamai președintele PNL! Boloș n-a trădat PDL-ul?(Chiar dacă nu a mai apucat să fie ales pe listele PDL).Și nu mai vorbiți voi atâta de baronii PSD că nu îmi e rușine(dar deloc!)nici cu cei ai PNL(vezi doar cazul UIOREANU!). Așa că ciocu' mic! Ca să nu mai vorbesc despre trădarea lui Bolojan(economică)prin promovarea odioasei TRANZACȚII cu firma IMPACT(după ce singur a vorbit ani în șir despre problemele create în Oradea de acest dezvoltator și de contractele fictive de care s-a folosit dezvoltatorul pentru a pune mâna pe terenurile din Cartierul EUROPA!). Silence, please!
Postat 28 August 2014, 13:19 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON