URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2015, 13:41

Şeful PSD susţine că Bihorul "este iubit la Bucureşti", dovadă fiind banii daţi de Guvern. De nerealizări răspund alţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Vreau să contrazic teza că PSD Bihor, că Bihorul nu este iubit la Bucureşti", a spus liderul social-democraţilor bihoreni, Ioan Mang, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi. Pentru a dovedi antiteza, Mang a invocat două argumente, ambele vizând alocarea unor fonduri care, însă, trebuiau alocate în baza unor criterii nepolitice, strict administrative.

Prima justificare a preşedintelui PSD Bihor a susţinerii că liderii judeţeni ai acestui partid se bucură de trecere pe lângă şefii de la centru ai formaţiunii este că "în 2014 Bihorul a primit pe PNDL (n.r. - Programul Naţional de Dezvoltare Locală) 54 milioane lei, pe care n-a fost în stare să-i cheltuie, şi suma s-a reportat pe 2015. Suntem din acest punct de vedere între primele cinci judeţe din ţară", a spus Mang.

Acesta a omis să precizeze, totuşi, că alocarea acestor bani a fost făcută în baza unor criterii precum existenţa la nivelul comunelor a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii ori vechimea acestor proiecte, precum şi necesitatea ca lucrările, cele mai multe începute în anii 2007-2008, să fie finalizate, pentru a se evita degradarea lor.

De asemenea, Mang a dat exemplul repartizării de la Guvern a cotelor defalcate din TVA către judeţul Bihor (în total 8,34 milioane lei), spunând că "pe 2015 sume pe acest capitol au primit mai mari decât Bihorul" judeţe precum Argeş, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Prahova, "iar din regiunea Nord-Vest între noi şi Cluj există o diferenţă de numai câteva sute de mii de lei, şi în rest suntem peste toate celelalte judeţe".

Din nou, liderul PSD a omis să ia în considerare detaliul că alocarea sumelor provenite din TVA se face după un algoritm care ţine cont de contribuţia judeţelor la realizarea încasărilor din TVA, astfel că este pur şi simplu normal ca Bihorul, al doilea judeţ ca importanţă economică din Regiunea Nord-Vest, să primească ceva mai puţini bani decât Clujul, dar net mai mulţi decât judeţele Sălaj, Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa Năsăud.

Vrând să demonstreze totuşi că PSD Bihor şi el personal au "trecere" la centru, Mang a enumerat şi ale "victorii" similare: "S-a vrut plata (n.r. - de către Ministerul Dezvoltării) a datoriilor către Compania de Apă Oradea, s-a realizat. S-a vrut teren la Tancodrom, s-a realizat". Totodată, el a amintit şi că va încerca să obţină acordul consilierilor judeţeni pentru ca, aşa cum a propus săptămâna trecută, Muzeul Ţării Crişurilor să fie transferat provizoriu la Ministerul Dezvoltării, pentru ca finalizarea lucrărilor la noul sediu să fie făcută de Compania Naţională de Investiţii, cu bani de la Guvern. "Am discutat deja cu domnul Dragnea, este de acord, n-am scos-o din buzunar", a spus Mang despre ideea sa.

Pe de altă parte, pentru că BIHOREANUL i-a semnalat că PSD are încă multe promisiuni neonorate către locuitorii judeţului şi ai Oradiei, ca de pildă începerea lucrărilor pentru reabilitarea Podului Densuşianu (aflat în sarcina Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale), Mang a sugerat că nu are nicio responsabilitate în acest sens. "Din câte ştiu, domnul prefect a anunţat astă-toamnă începerea lucrărilor", a spus şeful PSD Bihor, cu trimitere la fostul său subordonat din partid, Claudiu Pop.

Repararea Podului Densuşianu a fost promisă la Oradea în timpul campaniilor electorale pentru europarlamentare şi prezidenţiale de anul trecut, de către vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor Ioan Rus, chiar în prezenţa lui Ioan Mang. La fel, liderii PSD au promis şi reabilitarea DN 76 Oradea - Deva, fără însă ca acest lucru să se fi produs.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON