URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2017, 18:19

Şeful Poliţiei de Frontieră Oradea: Şoferii stau la coadă în Vama Borş pentru că ungurii nu au destui agenţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La şedinţa Colegiului Prefectural de miercuri, prefectul Claudiu Pop i-a cerut şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, chestorul Marin Bondar, să facă o scurtă prezentare asupra situaţiei actuale din Vama Borş. După cum se ştie, din 7 aprilie încoace, când a intrat în vigoare un nou cod al frontierelor Schengen, se fac controale sistematice la toate frontierele spaţiului de liberă trecere din cadrul UE, ceea ce, în cazul Borş, face ca şoferii să stea la coadă zeci de minute, uneori chiar şi ore.

"La ora actuală, se lucrează la autoturisme pe patru coloane din opt, din cauza faptului că partea maghiară nu dispune de mai mult personal. Timpul de aşteptare este de 30 de minute. La automarfare se lucrează pe trei coloane, timpul de aşteptare este de 180 minute", a spus Bondar (foto). Potrivit acestuia, verificarea unei persoane durează între 2 şi 5 minute.

Chestorul a mai spus că singura soluţie ca timpul de aşteptare în vamă să fie mai mic ar fi suplimentarea arterelor de trecere. "La automarfare ar trebui cinci, la autoturisme zece. Noi am putea suplimenta numărul de personal, dar ar trebui suplimentat şi pe partea maghiară", a mai spus Bondar.

Pe de altă parte, şeful ITPF Oradea a mai arătat că şoferii ar trebui să folosească şi alte puncte de trecere a frontierei, ceea ce nu prea fac. "Nu este utilizat Salonta, Valea lui Mihai", a exemplificat Bondar. De asemenea, nici punctele de trecere ocazionale, de la Cheresig, Şimian ori Roşiori, care se deschid în fiecare sâmbătă, nu sunt prea folosite. Potrivit lui Bondar, la Roşiori, în 12 ore tranzitează circa 70 de persoane, iar la Şimian doar 40.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
așea se vorbeste: DIPLOMATIC!!!
Sau DIPLOMAT!!! BRAVO!!!
Postat 26 Aprilie 2017, 23:08 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON