URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2014, 13:07

Şeful Direcţiei pentru Cultură a "fluierat în biserică": Ministerul Culturii sabotează activitatea instituţiei, iar judecătorii sunt de partea infractorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi de obicei rapoartele pe care şefii instituţiilor şi serviciilor guvernamentale deconcentrate le prezintă la reuniunea Colegiului Prefectural Bihor mustesc de formalism şi determină un lung căscat colectiv, o excepţie notabilă s-a produs miercuri, când a venit rândul să-şi prezinte raportul şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Lucian Silaghi.

După ce a informat asistenţa cu privire la obiectul de activitate al instituţiei şi abia în final a arătat că aceasta se desfăşoară cu doar patru angajaţi, cu resurse bugetare tot mai mici (doar 224.000 lei în 2014 faţă de 274.000 lei în 2013), Silaghi a trecut în revistă, nominalizând de fiecare dată, cele mai flagrante cazuri în care Direcţia se confruntă cu dificultăţi.

Mustrat de Minister

În premieră absolută, deoarece până în prezent niciun director nu a îndrăznit să arate public că propriul Minister îi pune beţe în roate, Lucian Silaghi a dezvăluit că un funcţionar din Ministerul Culturii îngreunează şi descurajează activitatea Direcţiei pentru Cultură Bihor, poate şi din cauză că aceasta acordă atenţie restaurării unor bisericuţe din lemn, ortodoxe şi româneşti.

Concret, directorul a arătat că instituţia este partener într-un proiect de 842.314 euro într-un proiect european ("Promoting our Common Heritage - Revitalization of the cultural turism in Hajdú-Bihar - Bihor Euroregion (HURO/1101/058/2.1.3.). Promovarea moştenirii culturale comune - Revitalizarea turismului cultural în Euroregiunea Hajdú-Bihar - Bihor") care are ca obiectiv, în Bihor, reabilitarea a două biserici de lemn, incluse pe lista monumentelor istorice de categoria A (de interes naţional), cea din Gheghie şi cea din Hotar, dar nu numai că nu are sprijinul Ministerului Culturii ci, dimpotrivă, este sabotată.

"Suntem singura Direcţie Judeţeană pentru Cultură din ţară care accesează fonduri europene şi constatăm cu stupoare că Ministerul Culturii nu încurajează astfel de abordări, ba mai mult, am şi fost mustraţi că nu suntem în rând cu majoritatea. Decontările din partea Ministerului se fac cu multă greutate. Sperăm să depăşim acest moment şi să putem finaliza la termen proiectul, mai ales că în acest an se împlinesc 300 de ani de la edificarea celor două biserici", a spus Silaghi.

"Toleranţa aparent inexplicabilă" a judecătorilor

Silaghi nu a omis nici o altă problemă majoră a Direcţiei pentru Cultură Bihor, şi anume dificultatea sancţionării şi stopării infracţiunilor la legea patrimoniului cultural, cauzată - culmea - de către unii judecători.

În acest sens, el a dat exemplul cel mai cunoscut, al reabilitării fără avize din partea Direcţiei şi a Primăriei Oradea, de către milionarul Ioan Micula, a interiorului restaurantului Transilvania în vederea extinderii pentru a găzdui nunta fiicei sale, pe 30 august.

Silaghi a amintit că atât Primăria, cât şi Direcţia pentru Cultură au amendat firma prin care Micula deţine localul situat într-un monument istoric, SC Transilvania Complex SA, dispunând oprirea lucrărilor neautorizate, fără însă ca ordinele să fie respectate şi că, în această situaţie, s-a adresat Judecătoriei Oradea cerând emiterea unei Ordonanţe Preşedinţiale în acest sens. Dar, deşi aceste speţe se judecă în regim de urgenţă, uneori chiar în aceeaşi zi în care sunt înregistrate, solicitarea Direcţiei a fost amânată timp de mai bine de trei luni, din 10 iulie până în 12 septembrie, până când lucrările au fost finalizate, nunta a avut loc, iar judecătorul a putut motiva - "cu cinism" - că "nu se mai justifică urgenţa luării unei măsuri vremelnice cum este oprirea lucrărilor". "De parcă nu tot instanţele au tergiversat inadmisibil "pentru a dispărea urgenţa", adică pentru ca proprietarul să poată termina lucrările propuse pentru evenimentul din data de 30 august 2014", a comentat Silaghi.

Cu jalba în Europa

"Mai periculoasă chiar decât ridiculizarea şi sfidarea unor instituţii ca Primăria Municipiului Oradea, Poliţia şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, ni se pare crearea acestui precedent", a mai spus Lucian Silaghi, adăugând că instituţia pe care o conduce se va adresa autorităţilor europene, tocmai pentru că unii judecători din România dau dovadă de o "toleranţă aparent (doar aparent! - n.r.) inexplicabilă" faţă de infractorii la legea patrimoniului.

Cazul distrugerii interiorului restaurantului Transilvania, iertată de judecători, nu este singular, a precizat Silaghi. El a prezentat, de asemenea, şi situaţia de la Tăşad, unde angajaţii Direcţiei pentru Cultură au amendat şi au sesizat Parchetul pentru că o firmă exploatează o balastieră ilegal, într-un sit Natura 2000, în zona de protecţie a sitului arheologic clasat Cetăţaua (cetate dacică), la confluenţa cu situl speologic Valea Stracoşului, dar procurorii l-au scos pe făptaş de sub urmărirea penală, iar judecătorii l-au amendat cu numai 1.000 lei, adică mai puţin decât contravaloarea unei bascule de pietriş. "Acesta este oare, preţul istoriei noastre?", s-a întrebat retoric şeful Direcţiei pentru Cultură Bihor. Deocamdată nu i-a răspuns nimeni...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Nimic nu e ceea ce pare
O intrebare pt. dl reporter Criş: se ştie că eşti rudă cu Silaghi, ai scris şi asta la comandă? Fiţi siguri că NU "a fluierat Silaghi in biserică", el joacă pe mai multe planuri , singurul scop e să-şi păstreze scaunul de director şi atunci face tot felul de jocuri, ba se dă cu Bolojan, ba cu Mang, de la PDL şi UDMR are scrisorică de proptă politică pentru post. El prezintă doar cazurile care nu-i supără pe politrucii care-l ţin in funcţie, restul sunt lozinci care impresionează publicul .
Postat 25 Septembrie 2014, 10:07 de oradean
Re: Alo..
Fr Cacaceni nici in pix nu-i doare de lege!Felicitari domnule Silaghi,sunteti singur din pacate in lupta cu cei care incalca legea...Pina si judecatorii sunt de partea cacaciosilor de la European Drinks!!!!!!!
Postat 25 Septembrie 2014, 07:22 de Nea taticu
acum
o sa priceapa si silaghi ca lupta lui din tinerete nu a folosit la nimic,sentimentul asta poate fi frustrant pt unu'cerebral ca el...deh,tineretea,eu oricum ii urez viata lunga
Postat 24 Septembrie 2014, 22:52 de unu trist comunist
ha ha
Or fi fost si ei la nunta...
Postat 24 Septembrie 2014, 19:23 de io
Ceilalti au fluierat, nu Silaghi ...
...
Postat 24 Septembrie 2014, 19:06 de Busy
Bravo Lucian !!!
Poate îl întrebi pe domnul prefect care conduce lucrările Colegiului, de ce stă şi doarme în papuci, nefăcând nimic în sensul celor arătate, că doar coordonează toate instituţiile publice deconcentrate din judeţ, de la Poliţie şi Jandarmerie până la Pensii şi Şomeri !!!
Postat 24 Septembrie 2014, 18:51 de WinDos
@iudemereu&tocheşiştii
Ehh, vă daţi seama dacă era rouji mininstră....... Ce de mai concerte tematice decontate de minister şi alte bozgorisme subumane.... Da' nici cu candidatu iudămereu Hun-or, sau cu secretaru' lui Tokeş, Joltică, nu mi-e ruşine... Oare infractoarea aia de la Biharia, care săpa prin cetatea lui Menomorut ce mai face ?!? Nu te lăsa Luciane, o să-i dovedim pe toţi, începând cu Şanyi şi terminând cu Laţi......
Postat 24 Septembrie 2014, 17:18 de alegzander mudura
ce tare
dat dreaq Silaghi asta ! :D pe ei, pe mama lor ! ;)
Postat 24 Septembrie 2014, 14:35 de Andreea
dl
ÎNTR-ADEVĂR JUDECĂTORII ROMÂNI SUNT DE PARTEA INFRACTORILOR ORI SUNT LA RÂNDUL LOR INFRACTORI, ORI SUNT MITUIŢI, ORI AMBELE VARIANTE !
Postat 24 Septembrie 2014, 13:37 de Stef
băse
asta-i justiția din provincie. băse când a spus că reforma în justiție nu e ireversibilă n-a mințit.
Postat 24 Septembrie 2014, 13:17 de manu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON