URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2014, 16:52

Şeful de la Medicină Legală şi celebrul "Gulescu", puşi sub învinuire în dosarul "Vasile Popa"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ancheta se extinde în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, aflat în arest, la Bucureşti, sub acuzaţii de corupţie. Procurorii DNA din structura centrală au mai pus sub învinuire alte două "personalităţi" locale, aflate în relaţii strânse cu fostul şef de Parchet. Este vorba de şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală, Gabriel Mihalache (foto), şi de Alin David, zis "Gulescu", un cunoscut afacerist din Dobreşti, implicat în afaceri cu lemne.

Autopsie compromisă

După cum se ştie, una dintre faptele cercetate de anchetatori vizează o prelevare de organe suspectă, făcută în primăvara acestui an de la agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente, ajuns în comă la spital după ce fusese bătut la Tăuteu de opt scandalagii, ulterior trimişi în judecată pentru omor.

Potrivit procurorilor DNA, în acest caz prelevarea de organe nu era permisă, lui Vasile Popa imputându-i-se faptul că l-ar fi determinat pe şeful Serviciului de Medicină Legală, Gabriel Mihalache, să îşi dea consimţământul "într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale".

În opinia acuzatorilor, prelevarea organelor lui Ozsvath a pus în pericol ancheta penală deschisă pe numele criminalilor. În astfel de cazuri, un rol esenţial pentru stabilirea vinovăţiei îl are autopsia, care lămureşte cauzele exacte ale decesului, procedură care, în dosarul criminalilor lui Ozsvath, nu s-a mai putut realiza corect din moment ce organele agentului de pază fuseseră extrase.

Dacă la începutul anchetei, procurorii DNA au formulat acuzaţii doar împotriva lui Vasile Popa, acum l-au pus sub învinuire şi pe doctorul Mihalache, cel care, la sugestia lui Popa, a autorizat prelevarea de organe de la agentul de pază.

Spor de scârbă

"Este ca o glumă proastă. A fost o chestie făcută pe lege. Eu nu am făcut decât să semnez pe o anexă. S-a făcut o expertiză medico-legală, în timp ce victima era încă în viaţă, s-a stabilit unde a fost lovit, şi deci mi-am asumat prelevarea deoarece nu avea cum să modifice concluziile", a declarat BIHOREANULUI şeful SML.

Potrivit acestuia, prelevarea de organe nu avea cum să influenţeze ancheta. "Acel tânăr a fost lovit la cap, organele s-au prelevat din abdomen, ficatul, rinichii. De altfel, concluziile expertizei iniţiale au şi fost valorificate. Autorii au fost arestaţi şi trimişi în judecată. Atunci, unde este problema? Aici e o porcărie a DNA. Vor să-i găsească cât mai multe infracţiuni pe care să le pună în cârca lui Popa. Dar asta nu are acoperire, se vor face de râs, cum s-au mai făcut. Toată povestea mă scârboşeşte, dar pentru asta am spor de periclitate...", a concluzionat medicul legist.

Prietenul "organelor"

Tot în dosarul "Vasile Popa" a fost pus învinuire, pentru cumpărare de influenţă, şi un bun prieten al procurorului, Alin David, zis "Gulescu", afacerist din domeniul exploatării lemnoase, ajuns milionar de pe urma afacerilor controversate cu lemne din zona Dobreşti.

Despre relaţiile nepotrivite dintre Gulescu şi procurori şi poliţişti locali BIHOREANUL a mai scris în trecut, atrăgând furia şefilor celor două instituţii. David participa, de pildă, împreună cu oamenii legii bihoreni, la turneele de fotbal din străinătate organizate sub egida Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor.

Anchetatorii DNA au indicii că una dintre maşinile lui Vasile Popa, înmatriculată pe numele firmei deţinute de David, ar fi fost primită de procuror, la o treime din valoarea reală, pentru a-l ajuta pe afacerist la obţinerea unor soluţii favorabile în trei dosare penale în care era suspectat de implicare în defrişări ilegale.

Citiţi pe această temă şi articolul "Colecţionarul": Fostul şef al Parchetului Bihor, Vasile Popa, anchetat într-un nou dosar"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON