URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Mai 2012, 15:25

Şeful consilierilor locali PSD, Ovidiu Mureşan, a preluat conducerea PSD Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierul local Ovidiu Mureşan este noul preşedinte, interimar, al PSD Oradea, desemnat de Biroul organizaţiei municipale după ce Claudiu Pop, acum prefect al judeţului, s-a autosuspendat din partid pe durata de timp cât va exercita funcţia publică de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Ales în Consiliul Local în 2008, Ovidiu Mureşan, manager la Romtelecom, l-a înlocuit pe Claudiu Pop şi pe lista de candidaţi a USL la Consiliu.

În virtutea protocolului de colaborare al USL, în cazul în care alianţa va câştiga alegerile locale, Mureşan va fi şi viitorul viceprimar al Oradiei, sub comanda lui Ilie Bolojan, cel alături de care a şi apărut public, la sediul organizaţiei municipale, cu ocazia unei conferinţe de presă în care actualul edil şi-a prezentat o parte din programul cu care candidează pentru un nou mandat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
replica la @roman normal pupincuristul senatorului PSD Ioan Mang
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odineasca in pace!condoleante familiei indurerate!Pacat ca murit tinar si nevinovat si cei din conducerea corupta PSD Bihor l-au trimis la moarte direct prin actiunea lor electorala de lipire de afise noaptea .Redactia saptamanalului ,,Bihoreanul`` de ce cenzurezi comentariile ?Dreptul la opinie al romanului este scris in Constitutia acestei tari ROMANIA,nu ingradi acel drept ! De ce cenzurezi ADEVARUL siDREPTATEA ?Organizatia judetean PSD Bihor este vinovata pentru acest fapt ,nu se trimite la lipit afise electorale noaptea ,trebuia trimisi ziua sa-i vada toata lumea ,dar organizatia corupta a PSD Bihor atrimis acel tinar la moarte .SA nu afirme nimic presedintele TSD Bihor Pavel Emilian alias PEPA Homosexualul ca la toti tinerii din PSD le este rusine de piticania asta negricioasa .!:))=))BAH @roman normal pupincuristul senatorului PSD Ioan Mang kakamash in gura ta sa ma kak ,vezi ca mi-au cenzurat comentariul ,ca am scris ADEVAR si DREPTATE care va supara pe corupti din PSD Bihor si conducerea corupta care iarasi se vede realeasa , ati telefonat la redactia ,,Bihoreanul ``sa-l cenzureze nu-i asa?RUSINE!RUSINE!Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 26 Mai 2012, 14:23 de Romanul Simplu
HULPOIUL
DOAMNE SPUCAT MAI II AISTA!ZACI CA-I HULPE!
Postat 24 Mai 2012, 15:51 de USL
replica la comentatorul@stroiecatalin@ymail.com
BAH ratatul drecului@stroiecatalin@ymail.com sa-ti scriu ca te semnezi dar nu iti musc momeala ca sa ma identifici dupa IP si adresa de e-mail,scriu aici ca sa vada si sa citeasca toata lumea care citeste editia on line a saptamanalului Bihoreanul.BAH poupincurist PizSDiu a lui Ovidiu Muresan 1) votul pozitiv majorari gigacaloriei in orasul Oradea 2)cauta in arhiva Bihoreanul ca sa vezi afirmatiile obezului Ovidiu Muresan consilier PSD .3)Vorbesc toti salariatii ai Postei Oradea in ce fel se poarta cu ei sotia consilierului local oradean PSD Ovidiu Muresan.4)Aparitiaobezului la conferinta de presa a Coalitiei Rogerius a fost pentru recalama .BAH pupincurist poti sa ma jignesti cit vrei am trecut peste mindria sipersonalitatea mea de om de roman simplu ca sa-ti raspund la injurii,dar pot sa-ti raspund si face the face .@Romanul Simplu un roman simplu bihorean scrie ADEVARsi DREPTATE nu minciuni ,ca nu am interes sa mint ca nici nu cistig dar nici nu pierd functii asa ca si voi pupincuristi senatorului PSD Ioan Mang PLAGIATORUL!:))=))Comentatorul de pe forum stroiecatalin@ymail.com nu am nevoie de jignirile tale dale la mama ta !:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Mai 2012, 11:53 de Romanul Simplu
raspuns pt ROMANUL SIMPLU
Bai , ROMAN SIMPLU chiar vorbesti fara tine si fara dovezi. Vorbeste invidia din tine. Eu il cunosc pe Ovidiu de 14 ani si nici o data nu s-a laudat cu ceva . Provine dintr-o familie respectata de tot cartierul unde locuiesc parintii lui. Daca te-ai informa putin despre trecutiul lui nu vei putea sa il faci comunist , ciocoi , spagar sau cum mai este la moda acum. A ajuns director sau ce o fi acum la Romtelecom dintr-un simplu angajat care a muncit si si-a vazut de treaba lui pt ca parintii lui nu au avut bani de spaji ca si altii care au ajuns pe anumite functii si nu stiu sa scrie un cuvant. De astfel de oameni avem nevoie. Referitor la nevasta-sa pot sa iti spun ca este o simpla angajata la Posta. Referitor la obezitatea lui pot sa iti spun ca fiecare este asa cum l-a lasat D-zeu. Probabil tu esti fara un coi , cu un picior mai lung , ai numai 3 degete la o mana si doar un neuron. Daca ai ceva de comentat , dar lucruri adevarate poti sa imi scrii la stroiecatalin@ymail.com
Postat 24 Mai 2012, 11:18 de @ romanul simplu
replica la articol
Cine Muresan Obezul ?Se poupa bot in bot cu Bolojan Ilie in noaptea presedintelui Geoana?:))=))|Cine Muresan Obezu?lA votat PRO scumpirea gigacaloriei in Oradea Consiliul Local Oradea !:))=))Cine Muresan Obezul ? Se lauda ca are laptop de la Consiliul Local Oradea si ca este interesat de soarta cladirilor sociale ale Primariei Oradea din Velenta si care erau demolate si lasate in paragina ,la interpelat pe Bolojan Ilie primar PeNaL de soarta lor si care sunt firme de casa a Primariei demoleaza acele cladiri ,nici pina astazi nu se cunosc firmele in cauza ,a primit spaga Muresan Obezul ca sa taca din gura !:))=))Cine Muresan Obezul ?Si-a pous consoarta mare sefa de Posta care intimideaza si bajocoreste angajatii Postei Oradea, ca si pe iobagii legatii de glia lor !:))=))Cine Muresan Obezul ?S-a aratat interesat de propunerile Coalitiei Rogerius ,dar de fapt a manipulat opinia publica si presa bihoreana ca sa scrie si de el ziarele ,,ca ce interesat este el de soarta oradenilor `` Hai sanchi!SICTIR bah obezule Muresan Ovidiu !:))=)) Cine MObezul ?La sarbatoarea comunei Cefa a facut reclama Postei si afacut de rusine PSD Bihor !:))=)) .Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Mai 2012, 07:16 de Romanul Simplu
mergeti la vot !
Cei de la USL au facut treaba buna pana acum in Oradea, cel putin . Asa ca scuti-ma de texte \"frumoase\" (si aici ma refer la cei de la PDL & UDMR )=> TEXTE IEFTINE !!! PDL`ul a fost la putere pana acum 4 ani la nivel local.. si ce so facut in orasu asta? NIMIC !!!!! Multi au zis ca nu o sa reziste mult alianta uita, ca rezista .....au zis ca`s plini de vorbe goale.. uita ca au facut treaba buna, chiar foarte buna ....pentru orasu asta. Daca 1kg de faina, 1litru de ulei si o galeata echivaleza cu votul vostru , este grav... ?! VOTATI cu capu nu cu galeata primita-n campanie !
Postat 23 Mai 2012, 23:23 de pentru Oradea
@ ILINCA
@ ILINCA: Cum spune Geo, cred ca esti o otevista infecta. Mars la cotet!
Postat 23 Mai 2012, 22:56 de anti-PDL
muresan
Il stiu din copilarie. Iar de cand ma stiu sunt de stanga. Numai ca cand am vazut ca la PSD local pe el trebuie sa pun stampila am votat cu dreapta, PNL. Amu deja incep sa ma gandesc serios la varianta Cseke....
Postat 23 Mai 2012, 22:05 de stv
Votat
Aveti VOTUL meu !
Postat 23 Mai 2012, 21:31 de Paul
CEI CARE
Voi cei care spuneti ca e ciocoi, credeti ca voi sunteti mai buni. VA place sa va bateti joc de alti, dar de fapt voi sunteti cei batjocoriti. Sunteti penibil lasand comentarii de acest gen. Chiar nu meritati sa ne intoarcem fata spre voi.
Postat 23 Mai 2012, 21:06 de VOI
:)
ciocoi peste tot!
Postat 23 Mai 2012, 20:56 de silvia
:)
dle muresan, prea mult stress strica la frumusete!!!
Postat 23 Mai 2012, 20:54 de silvia
DD
Ilinca, nu te mai uita la otv că o să ajungi precum musca.
Postat 23 Mai 2012, 20:25 de Geo
A
Sa fie intrun ceas cu cuc!
Postat 23 Mai 2012, 20:24 de Joska
......
Speram sa faceti treaba buna si din fotoliul de viceprimar al orasului Oradea ! Succes !
Postat 23 Mai 2012, 20:22 de flexibil
felicitari
Felicitarile mele !!
Postat 23 Mai 2012, 20:11 de oradean
MAFIA DIN PSD
JOS CIOCOIU MURESAN
Postat 23 Mai 2012, 20:08 de ILINCA
piu
piu, piu, piu, puisoriloooor. piu, piu va face bolojan in fata lui muresan :))))) ha-ha-ha :))) asa da alinta. usl, mai poti? mai ai de oferit multe?
Postat 23 Mai 2012, 18:13 de piu
cine, ma
cine, ma? sindicalistul telefoanelor? hai sa fim seriosi! asta sa fie viceprimar? si bolojan crede ca va avea cu cine sa lucreze! uhhhh, abia astept sa vad razboaie intre cei doi
Postat 23 Mai 2012, 18:11 de cine, ma
bula
ne-o ferit sfantu sa ne fie astaq viceprimar
Postat 23 Mai 2012, 18:10 de bula
SUPER VICEPRIMARUL
DEJA OMUL SE SI VEDE VICEPRIMAR,VEDETI CA NU CUMVA SA RAMANETI CU BUZA UMFLATA PSD-ISTI
Postat 23 Mai 2012, 18:08 de petrica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON