URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2017, 16:09

Trafic intens la Aeroportul din Oradea: 87% din cursele externe sunt ocupate, 400.000 de pasageri estimaţi până la finele anului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul general al Aeroportului Internaţional Oradea, Gheorghe Paşc, a dezvăluit, joi, că gradul de ocupare al curselor externe este de peste 87% pe zbor, acest lucru însemnând un succes pentru compania aeriană Ryanair şi aeroportul local.

În total, până pe 24 mai, prin Aeroport au trecut peste 40.000 de pasageri - ai curselor interne şi internaţionale - şi se estimează că, la finalul anului, numărul acestora va depăşi 300.000, ba chiar ar putea ajunge la 400.000.

Curse de succes

Creşterea Aeroportului din Oradea continuă. În 2016, pe aici au trecut în total 41.867 de pasageri, în timp ce în 2017, doar până pe 24 mai, numărul pasagerilor ajunsese deja la 40.204. "Până la sfârşitul lunii vom depăşi numărul total de anul trecut. Făcând calcule, cum mai sunt şapte luni până la finalul anului, estimăm că numai cu zborurile deja operate pe Aeroportul nostru vom depăşi 300.000 de pasageri, deci fără noile curse care vor debuta în toamnă", a declarat Gheorghe Paşc.

Totodată, acesta a arătat că zborurile externe merg foarte bine. "Încărcătura pe cursele externe este de 87% pe mişcare, ceea ce este extraordinar", a spus directorul.

După cum se ştie, din septembrie de la Oradea se va zbura şi în Londra (Stansted) şi în Germania la Memmingen, de la finalul lunii octombrie urmând să fie operate şi zboruri spre Eindhoven (Olanda), toate de compania Ryanair. "Vom avea o creştere şi o dinamică fulminantă, ceea ce înseamnă şi necesitatea oferirii unor servicii corespunzătoare pasagerilor şi nişte cheltuieli pentru deservirea aeronavelor", a mai spus Paşc.

De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a spus că se aşteaptă că numărul total al pasagerilor pe Aeroportul Oradea să ajungă, în 2017, la 400.000.

Low-cost în fiecare zi

Din 31 octombrie, deci în programul de iarnă, compania Blue Air va opera zborul de după amiază, spre şi dinspre Bucureşti, în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia celei de sâmbătă. Acum, Blue Air operează zboruri în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. "Este un lucru foarte bun, să existe curse zilnice low-cost de Bucureşti. Şi pasagerii interni au crescut de 4-5 ori de când acestea au fost lansate", a arătat Pásztor.

În aceeaşi conferinţă de presă, autorităţile au vorbit şi despre demersurile de promovare a Aeroportului şi curselor lui în ţară şi străinătate, menţionând participarea la târguri de turism, precum şi realizarea a unor pliante de informare de câte o pagină care au fost distribuite în Ungaria, într-o revistă turistică de peste graniţă, în tiraj de 173.000 de exemplare.

De asemenea, după cum se ştie, împreună cu Ryanair, CJ Bihor a desfăşurat o campanie online de popularizare a curselor de Oradea în Spania şi Italia. "Informaţiile au ajuns, online, la 400.000 de destinatari. Au fost zile în care site-urile Ryanair din Spania şi Italia s-au deschis cu imaginea Aeroportului Oradea", a spus Pásztor, care s-a arătat foarte mulţumit de "agresivitatea" cu care compania irlandeză Ryanair îşi promovează zborurile şi îşi asigură clienţi.

În ceea ce priveşte cursa de Torino, anulată de Blue Air, preşedintele CJ Bihor a precizat încă o dată că, din punctul lui de vedere, decizia a fost pripită.

Zboruri pe prisme

În perioada următoare, Aeroportul Oradea va fi promovat şi prin panouri şi bannere outdoor în Oradea, la intrarea în Bihor dinspre Cluj, Zalău, Satu Mare şi Arad, precum şi în Ungaria, spre Debreţin.

"În Oradea vom porni o promovare împreună cu Primăria pe unele prisme outdoor, ne-am înţeles deja în această privinţă. De asemenea, vrem să gândim nişte pachete turistice pentru zona Moldova, având în vedere că avem legătură directă spre Iaşi (n.r. – zboruri Blue Air), pentru ca şi de acolo să vină turişti în Băile Felix", a precizat preşedintele CJ Bihor.

În aceeaşi conferinţă, Pásztor a anunţat că Aeroportul Oradea va fi promovat şi, în toamnă, la una dintre cele mai mari expoziţii turistice din Europa, cea ţinută la Londra. "Trebuie să creştem incoming-ul. Am făcut demersuri şi pentru lansarea turismului medical. Avem discuţii şi despre alte rute, însă întâi trebuie să le stabilizăm foarte bine pe cele pe care le avem", a precizat şeful judeţului.

Pe de altă parte, potrivit acestuia, într-o săptămână va fi stabilit câştigătorul licitaţiei pentru construirea celui de-al doilea terminal, unul mai spaţios, al Aeroportului din Oradea, întrucât cel actual nu va face faţă numărului de zboruri planificate aici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
CREDITE PENTRU TOTI
CREDITE PENTRU TOTI! Ești aici în căutarea unei adevărate surse de împrumut? Ați căutat un împrumut și încă nu știți cum să obțineți unul? Nu vă faceți griji, deoarece ajutorul dvs. este în cele din urmă aici, oferim împrumuturi pentru toți la doar 2%. Contactați-ne acum la adresa de e-mail Freemanloanfinance@gmail.com și rezolvați problemele de împrumut rezolvate astăzi. Serviciile noastre sunt 100% fiabile, deoarece aceasta este o companie legitimă în care puteți avea încredere pentru a vă rezolva toate problemele financiare, atât salariați cât și șomeri sunt bineveniți. Mulțumiri Jamie Freeman www.freemanfinance.webs.com
Postat 26 Mai 2017, 11:10 de JAMIEF
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON