URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2014, 17:45

Se "trage" breteaua! Strada Traian Lalescu, închisă pentru săpăturile la reţeaua de legătură între magistralele de termoficare I şi III (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Ocoliţi strada Traian Lalescu! Accesul rutier pe această arteră este blocat provizoriu de utilajele societăţilor Construcţii Bihor şi Energomontaj care fac săpături pentru montarea viitoarei bretele de legătură între magistralele I şi III pe porţiunea din spatele stadionului FC Bihor.

Lungă de circa 400 de metri, conducta se va întinde din vecinătatea Centrului pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi până lângă Palatul Baroc din strada Şirul Canonicilor.

"În principiu vom lucra sub trafic, dar în cursul zilei de astăzi a fost nevoie de utilaje de mare capacitate pentru săpături aşa că traficul auto a fost oprit provizoriu pentru evitarea accidentelor", a declarat un inginer.

Măsura a luat prin surprindere riveranii care, după-amiază, la finalul programului de lucru s-au trezit că nu mai au pe unde se întoarce acasă. "Nicium nu e bine! Am ocolit jumătate din Rogerius ca să vin dinspre strada Olimpiadei pentru că pe această porţiune strada este cu sens unic şi este interzis să intri dinspre strada Lacul Roşu. Din partea aia nu pot intra, din partea asta e blocat de utilaje. Eu cum mai ajung acasă?", a protestat un orădean.

Locuitorii zonei sunt cu atât mai revoltaţi cu cât lucrările, începute încă de săptămâna trecută, au fost reluate în forţă în dimineaţa zilei de marţi fără ca municipalitatea sau societatea de termoficare, beneficiarul lucrărilor, să fi anunţat restricţionarea circulaţiei auto.

"Lucrăm în avans pentru a economisi timp. Deocamdată se fac doar săpăturile. Conductele vor fi montate în perioada următoare iar interconectarea celor două magistrale se va face undeva în primăvară după încheierea sezonului de termoficare", a declarat Mihai Cabai, directorul societăţii Termoficare.

Cabai a mai spus că lucrările se vor derula, pe cât posibil, fără a afecta circulaţia auto sau a tramvaielor în strada Olimpiadei. "La capătul străzii Traian Lalescu se va face o subtraversare astfel încât să nu fie afectată linia de tramvai", a spus directorul.

Construirea bretelei dintre cele două reţele face parte din pachetul de lucrări privind înlocuirea magistralelor I şi III. Înlocuirea celor 17,5 kilometri de conductă a fost atribuită de municipalitate firmelor Construcţii Bihor şi Energomontaj, în urma unei licitaţii care a fost contestată de toţi concurenţii. Asocierea celor două firme a oferit un preţ de 48,9 milioane lei pe întregul pachet care cuprinde atât proiectarea lucrărilor cât şi execuţia efectivă.

În prezent inginerii Construcţii Bihor şi Energomontaj lucrează la proiectarea lucrărilor, execuţia efectivă urmând să demareze în primăvară, după încheierea sezonului de încălzire. Conform contractului, lucrările trebuies predate până la finalul anului 2015, dar reprezentanţii societăţii de termoficare speră ca acestea să fie finalizate înainte de termen.

În paralel cu înlocuriea celor două magistrale, Termoficare Oradea mai are în vedere contorizarea consumului la nivelul întregului oraş având în vedere că în prezent doar 98% dintre consumatori plătesc pe bază de contor şi construirea unei staţii de repompare a agentului termic în vecinătatea ştrandului muncipal pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate consumatorilor de la capăt de reţea în cartierele Nufărul, Velenţa sau chiar comuna Sânmartin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Rezulta 620 euro un metru liniar de conducata!
Si daca era realizata pe Luna aceasta conducta cu doua tevi mai subtiri decat un lighean de plastic, nu ar fi ajuns ca la un metru de teava ingropata si astupata la nivelul carosabilului sa coste cate 620 euro. La suma asta ar trebui sa dea gratis caldura cam doua sezoane la tot orasul.
Postat 21 Ianuarie 2014, 19:32 de Pond
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON