URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Ianuarie 2014, 18:01

Şcolile pe minus vor primi bani doar după ce dovedesc că respectă legea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-o Ordonanţă a Guvernului emisă în decembrie, Legea Educaţiei Naţionale a suferit mai multe modificări, prezentate marţi, într-o conferinţă de presă, de şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Daniel Negrean.

O schimbare importantă este că clasa a IX-a a revenit în ciclul liceal, astfel că ciclul primar are 5 ani (cu tot cu clasa pregătitoare), iar ciclul gimnazial şi cel liceal câte 4 fiecare. "O altă modificare importantă este definirea învăţământului profesional şi tehnic ca nivel de sine-stătător, cu durată de trei ani", a declarat Negrean. Începutul şcolii profesionale va fi în clasa a IX-a, iar elevii care optează pentru acest tip de educaţie vor putea beneficia şi ei de reducerea la jumătate a tarifelor de transport în comun.

Conform noilor reglementări, o clasă, indiferent de nivelul ei, trebuie să aibă în medie 25 de elevi, respectiv minim 15 şi maxim 30. Directorii de şcoli vor fi obligaţi să respecte aceste prevederi, întrucât şcolile sunt finanţate în funcţie de numărul de elevi. Dacă nu vor respecta măcar minimul impus de lege privind efectivele de elevi, şcolile riscă să nu mai aibă bani pentru a-şi plăti dascălii. În această situaţie, vor avea nevoie de bani în plus, pe care Inspectoratul Şcolar ar trebui să-i ia de la şcolile cu excedent. Însă, conform noilor modificări, această redirecţionare a banilor nu va mai putea fi făcută decât în urma unui audit financiar care trebuie să scoată la iveală că în unitate s-au respectat prevederile legale. Altfel spus, şcolile cu multe clase, dar cu elevi puţini în ele, vor putea rămâne cu dascălii neplătiţi.

Ţinând cont de noile prevederi vizavi de numărul de elevi dintr-o clasă, IŞJ Bihor a pregătit şi planul de şcolarizare al judeţului pentru anul şcolar 2014-2015. "Şcolile au propus, în total, 226 de clase de-a IX-a. Am stabilit că vor fi 199 de clase, din care 101 în Oradea, incluzându-le şi pe cele de profesională", a explicat Negrean.

Numărul exact al claselor de profesională se va şti abia peste două săptămâni, însă cert este că Negrean îşi doreşte ca liceele şi colegiile din afara Oradiei să se axeze pe acest tip de învăţământ. "Trebuie să faci şcoală profesională aproape de casele elevilor. Ei nu vor veni din judeţ la şcolile profesionale din Oradea, mai ales că au scăzut foarte mult capacităţile de cazare ale şcolilor", a declarat Negrean.

Drept dovadă, inspectorul-şef a arătat că, anul trecut şcolar, 411 absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ nu s-au regăsit în rândul bobocilor de clasa a IX-a, numărul lor reprezentând 7% din totalul elevilor bihoreni care au terminat gimnaziul.

Totuşi, decizia înfiinţării şcolilor profesionale trebuie luată, a spus Negrean, în funcţie de solicitările mediului economic. Astfel, şeful IŞJ Bihor se aşteaptă şi la colaborarea Consiliului Judeţean, forul pe la care trec investitorii bihoreni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Patria tembelilor!
Sa dovedeasca cel platit sa monitorizeze sistemul ca eu nu as avea respect fata de lege, de ce sa dovedesc eu ca lucrez corect?
Postat 15 Ianuarie 2014, 12:41 de Zero
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON