URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2011, 11:22

Scandal la CJ: PDL-iştii au părăsit şedinţa, Tarţa le-a spus celorlalţi consilieri că sunt "cretini" (FOTO)

Scandal la CJ: PDL-iştii au părăsit şedinţa, Tarţa le-a spus celorlalţi consilieri că sunt "cretini" (FOTO) Scandal la CJ: PDL-iştii au părăsit şedinţa, Tarţa a acuzat reprezentanţii celorlalte partide că sunt "cretini"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reuniunea extraordinară a Consiliului Judeţean a început vineri cu o întârziere de o jumătate de oră, justificată de preşedintele Radu Ţîrle prin necesitatea de a ajusta alocările de fonduri ca urmare a neplăţii de către Guvern a sumelor aferente derulării programului Lapte-Corn-Măr.

Cei nouă reprezentanţi ai PDL aveau "capsa pusă" de la început, votând împotriva ordinii de zi propuse spre dezbatere, întâi sub pretextul, expus de liderul de grup Ionel Avrigeanu, cum că unul dintre materiale fusese transmis doar în limba maghiară, apoi sub acela că niciunul dintre materiale nu era, de fapt, urgent, putând fi amânat pentru o viitoare reuniune obişnuită.

Nu votăm "pe NeVe"

"Am stat până la 12 noaptea să traduc un material referitor la Teatrul Maghiar care a venit doar în limba maghiară", a acuzat Avrigeanu, ceea ce a stârnit replica omologului său de la UDMR, Szabo Odon. Acesta a deschis laptopul şi a intrat în contul de mail pentru a demonstra că Avrigeanu nu spusese adevărul. "Ceea ce spuneţi dumneavoastră este o informaţie eronată, aruncată din motive politice pe care nu le înţeleg", i-a spus Szabo PDL-istului, în timp ce demonstra că acesta nu avea dreptate.

Pentru că în cele din urmă ordinea de zi a fost votată cu 24 de voturi pentru, ale consilierilor PNL, PSD şi UDMR, şi 9 contra, ale reprezentanţilor PDL, aceştia au părăsit sala de şedinţe, nu însă înainte de a declanşa un nou conflict.

"Cretini şi nesimţiţi"

Cei nouă consilieri PDL au mai stat pe scaune doar atât cât liderul de grup să acuze, pe ocolite, modul în care coaliţia care conduce judeţul ar fi împărţit, pe criterii politice, sumele rezultate din defalcarea TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, cele rezultate din defalcarea impozitului pe venituri şi din gradul de necolectare a impozitelor.

"Am înţeles că ne ignoraţi pentru că suntem în opoziţie, am înţeles că nu contează că avem 32 de primari, că şi dumneavoastră v-aţi abandonat electoratul. Din acest motiv am înţeles că ne cereţi votul fără să ştim pentru ce votăm, dar noi am hotărât să nu participăm la această şedinţă", a spus Avrigeanu, după care s-a ridicat, iar odată cu el şi colegii săi de partid, pentru a se îndrepta spre uşă.

Dacă toţi ceilalţi 8 reprezentanţi ai PDL au părăsit sala fără să mai spună nimic, Marcel Tarţa nu s-a răbdat şi a răbufnit cu voce tare, la adresa consilierilor PNL, PSD şi UDMR: "Ce cretini şi nesimţiţi!..."

La foc automat

Rămaşi fără opoziţie, consilierii puterii au votat în unanimitate toate proiectele de hotărâri aflate pe ordinea de zi, inclusiv Regulamentul de organizare şi funcţionare a Teatrului Maghiar Oradea, înfiinţat printr-o hotărâre adoptată în precedenta şedinţă, precum şi alocarea fondurilor defalcate din TVA şi impozitul pe venituri.

Cum reiese din anexa acestei a doua hotărâri, există localităţi conduse de primari PNL, PSD şi UDMR care nu au primit niciun leu, astfel încât, cel puţin în aparenţă, nu se justifică suspiciunea lui Avrigeanu potrivit căreia repartizarea banilor s-ar fi făcut discriminatoriu, în defavoarea localităţilor cu edili PDL. Astfel, nu au primit deloc fonduri comune precum Borş, Cetariu, Diosig (UDMR), Abram, Avram Iancu, Bulz (PNL), Aştileu (PSD), etc.

Dacă în timpul şedinţei vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc se adresase PDL-iştilor, spunându-le că "circul pe care îl faceţi nu ajută la nimic", la final vicele Alexandru Kiss a ţinut să fie mai precis şi să lămurească motivul pentru care democrat-liberalii şi-au regizat sceneta.

"Vina Guvernului, nu a noastră"

"Mie îmi pare foarte rău că reprezentanţii PDL au plecat. S-a întâmplat pentru prima oară şi este destul de trist, dar vreau să spun că nu este adevărat că ei nu au primit materialul şi că nu ştiau pentru ce au fost chemaţi să voteze. Dacă nu ar fi ştiut, nici nu puteau fi nemulţumiţi", a spus Kiss. El a adăugat că vrea "să îi scuze pe angajaţii Consiliului Judeţean", deoarece "chiar dacă au salariile tăiate şi cu 75%, au stat până azi-noapte la ora 3" ca să finalizeze proiectul de hotărâre.

Kiss a explicat că, în realitate, proiectul de hotărâre fusese postat pe site-ul CJ, şi că singura modificare în alocarea fondurilor a fost dictată de faptul că derularea programului Lapte-Corn-Măr nu a fost finanţată integral de Guvern, astfel încât judeţul este nevoit să acopere din banii proprii 13 miliarde de lei vechi. "Am luat de la toate primăriile bani, ca să acoperim programul Guvernului, nu numai de la PDL", a declarat Kiss.

Liderul UDMR s-a arătat afectat de faptul că PDL-iştii au părăsit sala în ciuda vechii prietenii dintre cele două formaţiuni. "Mie îmi pare rău că au ieşit, pentru că între ei sunt prieteni vechi, sau, se pare, foşti prieteni...", a spus, cu tâlc, liderul UDMR.

Kiss a mai afirmat că, în opinia sa, PDL-iştii au făcut un gest electoral. "Se vede că ei ştiu mai multe decât noi dacă au intrat în campanie cu un an şi jumătate înainte de alegeri. Poate ar fi cazul să intrăm şi noi în campanie", a spus preşedintele UDMR Bihor.

Părăsirea şedinţei CJ de către PDL-işti este o premieră, până în prezent singurele scene asemănătoare consumându-se la Consiliul Local Oradea, unde reprezentanţii PDL au boicotat reuniunea de mai multe ori din 2008 în ultimii doi ani şi jumătate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
ridicoli
nu ii scuzati pe PDListi pt minciuna cum ca ar vota in necunostinta, odata ce stiau ce anume nu le convine din proiect. si presupunand ca le`au fost trimise pe email in romana si in sala din greseala doar in maghiara, inseamna ca in toate celelalte sedinte acestia voteaza la prima vedere. praf in ochi, demagogie si campanie electorala din partea tradatorilor pdl
Postat 18 Aprilie 2011, 16:03 de unu
bai cris ce caraghios esti
Asta cu TARTA e tare ..chiar te-am urmarit in raport de el... nu mai ai credibilitate cris... esti frustrat ..... vai mama ta ..
Postat 17 Aprilie 2011, 19:50 de soso
Bravo bre, incepeti sa va treziti?
Adica vopsitura de PDLeu i-a lasat cu ochii-n tavan pe unguri, socialisti si libertini? Asta chiar e ceva nou. Inseamna ca au ramas in sala doar cei care voteaza pentru teatre etnice si, poc-poc, uite unanimitatea.
Postat 16 Aprilie 2011, 17:24 de Bear
La psihiatru bihorene !
Cam sonat Cris acesta ... aude voci ... deci e caz de consult ... la el acasa, pe str. Moldovei nr. 46, tot blocul sta cu urechile ridicate catre apt. 15.
Postat 16 Aprilie 2011, 17:20 de KRISS
sa mori tu ?
Crishane, sa mori tu ca ai auzit cand a zis Tartza asea ? De fapt, ce ne mai miram, doar tu esti specialist in a auzi tot felul de chestii, ca un vierme. Mai bine ti-ai auzi copiii abandonati, decat sa-i lingi in qur pe unguri ;)
Postat 15 Aprilie 2011, 23:36 de urechila
daca ar sti Blaga ce comportament au
nu i ar recunoaste , de toata jena ati ajuns , puneti si voi mana pe o carte si lasati TIGARA si alcoolul, pacat de cativa oameni deosebiti care exista.EI membri cred ca banii le cumpara reputatia nici vorba, se agata de pile -relati efemere care sa i duca cu glorie la Bucuresti nebuni de legat majoritatea 80% se viseaza in locul ELENEI UDREA dar vor face face ca lui BSESCU ii plac femeile
Postat 15 Aprilie 2011, 20:00 de dan oradeanul
specific PDL
lupul cand il prinzi la stana ce face :fuge, Ursul nu prea :)) deci lupul isi schimba parul dar naravul nu prea
Postat 15 Aprilie 2011, 19:41 de ioana
asa a invatat MINODORA juristul PDL
nu va mirati la PDL e o moda PLEACA CU capul plecat decat sa se dea de gol ca au capul varza si ca sun mai prejos decat interlocuitori pleaca, FUG e normal cand sunt depasiti de situatie PLECA -fuga e mai sanatoasa cand esti prins in fapt:))
Postat 15 Aprilie 2011, 19:40 de un roman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON