URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Februarie 2012, 16:03

Scandal în CJ: La împărţirea banilor pentru primării, PDL-iştii acuză că liberalii, PSD-iştii şi UDMR-iştii iau totul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal în şedinţa de marţi a Consiliului Judeţean, la votarea proiectului de hotărâre privind repartizarea cotei de 20% din TVA şi din impozitul pe venit pentru echilibrarea primăriile bihorene.

Precizând că alocările au fost proiectate ţinând seama de solicitările primarilor, preşedintele Radu Ţîrle, susţinut de PDL, a propus ca banii să fie daţi în funcţie de populaţia unităţilor administrativ-teritoriale, adică a oraşelor şi comunelor. Potrivit variantei sale, CJ ar fi trebuit să repartizeze municipiilor câte 800.000 de lei, oraşelor câte 500.000 lei şi comunelor între 170.000 şi 370.000 de lei, cea mai mare sumă urmând să fie repartizată pentru Oradea: 2 milioane de lei.

"PDL, discriminat!"

Liderul consilierilor PDL, Ionel Avrigeanu, a afirmat că metoda gândită de Ţîrle este "relativ corectă", dar în comisii reprezentanţii UDMR şi PNL au făcut alte propuneri, prin care ar fi "tăiat" din numărul primarilor PDL ce urmau să beneficieze de bani dar şi din sume.

"Primarii PNL, UDMR, PSD iau totul, în vreme ce ai PDL nu primesc absolut nimic. E lecţia învăţată de-a lungul ultimilor ani şi aplicată, din păcate, şi anul acesta", a reclamat Avrigeanu, precizând că aleşii bihorenilor ar trebui să ţină cont de toate primăriile mari, care au în desfăşurare proiecte. "Această abordare e total greşită. S-a deschis un precedent periculos, în care coaliţia de guvernământ ia toţi banii, iar partidele din opoziţie nu iau nimic. O să avem un judeţ dezechilibrat", a spus Avrigeanu.

Cine vorbeşte...

Spusele PDL-istului au stârnit rumoare în rândul celorlalţi consilieri, care i-au taxat discursul şi i-au amintit că tocmai Guvernul a consacrat împărţirea banilor pe criterii clientelare.

Punctul pe i l-a pus vicepreşedintele CJ Alexandru Kiss, care a ţinut să precizeze că tocmai repartizarea dorită de PNL, PSD şi UDMR ar echilibra bugetele primăriilor. "Noi încercăm să echilibrăm aceste sume. Ne-aţi tăiat 40% din bugetul judeţului", a amintit liderul UDMR, moment în care Avrigeanu i-a atras atenţia că la nivel naţional UDMR se află în coaliţia de guvernare a ţării, alături de PDL. "V-am tăiat, poate aţi vrut să spuneţi!", a zis Avrigeanu.

Kiss i-a răspuns, însă, lui Avrigeanu că "deşi coaliţia (guvernamentală - n.r.) a tăiat, noi nu ne-am plâns foarte tare. Acum încercăm să echilibrăm şi, oricum, nu am lăsat afară primarii PDL, deci cei care vă votează pe dumneavoastră". De altfel, liderul UDMR a ţinut să-i mai că amintească lui Avrigeanu că bugetul a fost făcut la fel ca în ceilalţi ani, dar că "numai înainte de alegeri suntem tulburaţi".

Presiune PDL

Pentru a susţine împărţeala plănuită de PDL-işti, la şedinţa de Consiliu a participat şi primarul oraşului Ştei, Ioan Lucaciu, care potrivit proiectului conceput de Ţîrle urma să primească 500.000 lei, iar în final i-a fost repartizat 25.000 de lei pentru a-şi susţine partea de co-finanţare pentru un proiect european de 4,8 milioane euro care datează din vremea când CJ era condus de Kiss.

Dealtfel, nemulţumit şi el de "împărţirea politică" a banilor, Lucaciu a susţinut că judeţul ar fi trebuit să ajute oraşul Ştei, afirmând că CJ şi-a asumat sarcina de "a face toate diligenţele în acest sens". Liderul grupului UDMR, Szabo Odon, i-a replicat asigurându-l că şeful CJ a făcut toate aceste diligenţe, dar totodată i-a amintit că este de datoria fiecărei primării să îşi gestioneze proiectele în funcţie de resurse.

În final, proiectul de hotărâre a trecut, dar nu în forma dorită de Ţîrle şi de PDL-işti, ci modificată prin votul majorităţii consilierilor.

Potrivit hotărârii adoptate, Oradea va primi 3.188.000 lei, în vreme ce Şteiul, doar 25.000 de lei. La fel, dacă înainte comuna Sântandrei, condusă de primar PDL, urma să primească 251.000 de lei, acum va primi de zece ori mai puţin, deci 25.000 de lei, în aceeaşi situaţie fiind şi comuna Sânmartin, care iniţial trebuia să primească 370.000 de lei, iar acum va lua doar 45.000 de lei. Primăria Beiuş, de pildă, condusă de primar liberal, urma să primească iniţial 800.000 de lei, dar, potrivit variantei votate va beneficia de 859.031 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
idioti
stiti doar sa acuzati
Postat 29 Februarie 2012, 21:14 de eu
Incurcate-s
Nu doar caile Domnului sunt incurcate.Mai incurcate-s socotelile domnilor.N-ar trebui cumva reinventata tabla impartirii?..In lipsa unor criterii clare,prestabilite,una speciala pentru domnii consilieri judeteni...Totodata ar fi bine de votat Constanta lui Skinner-acea valoare pe care trebuie s-o adaugi sau s-o scazi,cu care sa-nmultesti sau sa-mparti,astfel incat rezultatul sa fie exact cat iti doresti...Vorbea cineva despre vreo clasa politica?Poate-i vorba despre o grupa pregatitoare la o gradinita mai speciala...
Postat 28 Februarie 2012, 21:11 de gyorgy tozser
la revedere
La revedere, melescanu! ai fost veriga pupinbasista din PNL! felicia te asteapta!
Postat 28 Februarie 2012, 20:50 de dante
x
SUCCESURI.................................
Postat 28 Februarie 2012, 19:29 de x
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON