URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2014, 17:57

Salesianer Miettex deschide la Oradea cea de-a doua fabrică din România. Investiţia: 6 milioane euro (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Salesianer Miettex, liderul de piaţă pe segmentul spălătoriilor comerciale în Europa Centrală şi de Est, a deschis miercuri, la Oradea, cea de-a doua spălătorie specializată şi în închiriere de textile, realizată în urma unei investiţii de 6 milioane euro, din care circa un milion de euro îl reprezintă investiţiile în protecţia mediului.

Situată în incinta Parcului Industrial Eurobusiness din Şoseaua Borşului, fabrica are o suprafaţă totală de 3.600 metri pătraţi şi o capacitate de spălare de 25 tone de rufe pe zi (echivalentul a peste 5.000 de maşini de spălat casnice), fiind amplasată pe un teren de 19.000 mp, ce include şi o parcarea, o zonă verde şi clădiri anexe.

La conferinţa de presă organizată înaintea inaugurării oficiale de joia viitoare, când spălătoria industrială va începe să îşi deservească primii clienţi, a participat Rudolf Lukavsky, ataşatul comercial al ambasadei Austriei la Bucureşti, Victor Ioane, directorul responsabil de coordonarea a şase filiale Salesianer din România, Cehia, Croaţia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria şi Ciprian Bejenariu, directorul pe România.

"Noi nu vom concura firmele care spală diferite materiale. Suntem o spălătorie comercială care se adresează clienţilor cu volum. Cu ajutorul celor mai performante utilaje în domeniu oferim servicii de spălare, dezinfectare şi închiriere de material textile la costuri scăzute şi cea mai bună calitate", a declarant Victor Ioane, Managing Director CEE Salesianer Miettex.

Salasianer 23!

Fabrica din Parcul Industrial Eurobusiness a creat 30 noi locuri de muncă la nivel local şi va deservi zona centrală şi de vest a ţării, inclusiv graniţa şi estul Ungariei. În prezent spălătoria funcţionează într-un singur schimb, urmând să organizeze cel de-al doilea schimb şi să îşi crească numărul de angajaţi, în cel mult doi ani, când numărul comenzilor zilnice vor trece de 10 tone de material textil.

"Inaugurarea de la Oradea marchează a 23-a fabrică Salesianer Miettex la nivel internaţional şi prima din zona de vest a României. Am ales această amplasare deoarece vizăm atât clienţi din ţară, cât şi din Ungaria. Ne adresăm operatorilor din industria hotelieră, medicală şi companiilor din industrie din această regiune care au nevoie de servicii de închiriere textile, gestionate la cel mai înalt nivel de igienă, confort şi profesionalism", a explicat Victor Ioane.

Curăţat, dezinfectat, închiriat

Tehnologia din fabrica orădeană este de ultimă generaţie. Salesianer Miettex foloseşte programe de spălare personalizate în funcţie de nevoile clientului, acestea cuprinzând de la materialul moale al unităţilor spitaliceşti la salopetele mecanicilor auto.

Spălătoriile comerciale de mari dimensiuni, cum este şi cea din Oradea, au un impact minim asupra mediului. Un studiu al ETSA (European Textile Service Association) din anul 2000, citat de Ioane, arată că acestea consumă cu 52% mai puţină energie primară, cu 73% mai puţină apă şi cu 85% mai puţini detergenţi decât procesele casnice. Raportând acest studiu la spălătoria Salesianer Miettex, rezultă că la capacitatea maximă de funcţionarea a acesteia, din economia de resurse obţinută s-ar putea asigura zilnic consumul de curent electric pentru aproximativ 250 de persoane şi consumul de apă pentru circa 7.000 de persoane.

La Oradea, specialiştii Salesianer Miettex vor asigura inclusiv managementul textilelor prin punerea la dispoziţie, spălarea, dezinfectarea şi livrarea lenjeriilor de pat, prosoapelor, feţelor de masă, uniformelor de lucru şi carpetelor lavabile antipraf.

Fabrica este organizată în două părţi funcţionale, una alocată rufelor murdare şi una alocată rufelor curate. Cele două zone sunt total separate printr-o barieră septică, având intrări interblocabile către cele două arii. Singura parte comună este tunelul de spălare compus din 18 camere de spălare în care materialul textil exte introdus în cuve în zona de rufe murdare şi este scos, uscat, împăturat şi ambalat spre livrare în cea de rufe curate.

Un secol de tradiţie

Salesianer Miettex are fabrici în 7 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Cehia, Croaţia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, şi peste 2.000 de angajaţi la nivel internaţional. Prima fabrică din România a fost deschisă în 2007, iar în prezent numără peste 100 de angajaţi. În portofoliul de clienţi ai Salesianer Miettex România se află companii precum Radisson Blu, Crowne Plaza, Novotel Bucureşti, Double Tree by Hilton, Porsche România, Maternitatea Polizu, Spitalul Matei Balş.

Compania Salesianer Miettex a fost fondată în 1916 în Austria, oferind servicii de închiriere textile pentru hoteluri, restaurante şi unităţi sanitare, precum şi servicii de închiriere de uniforme pentru industrie, servicii de igienă a grupurilor sanitare şi carpete lavabile antipraf.

Fabricile Salesianer procesează zilnic 350 tone de textile şi au peste 25.000 de clienţi la nivel internaţional. Serviciile de gestionare a textilelor cuprind, pe lângă procurarea, spălarea corespunzătoare şi igienică a tuturor categoriilor de materiale, depozitarea, întreţinerea, schimbarea în caz de uzură şi livrarea acestora.

Pentru garantarea dezinfectării textilelor, în procesul de spălare se foloseşte tehnologia cu barieră septică, adică separarea prin perete despărţitor a rufelor murdare de cele curate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@ x
@x..habar nu ai: 1. Nemtii mereu au vizat (foste) zone sasesti, svabesti 2. Mai documenteaza-te inainte sa scrii PORCARII: "Sebeşul este important pentru Daimler deoarece nemţii mai deţin aici o subsidiară a Star Transimission. Prin această companii Daimler produce deja în România componente pentru cutii de viteze în două locaţii din judeţul Alba: Cugir, la fosta uzină de armament şi Sebeş. Nemţii vor să-şi extindă producţia de sisteme de transmisie din România deoarece uzina de la Untertuerkheim, acolo unde acestea sunt produse, a ajuns la capacitate maximă, informează Reuters, preluat de Automotive News." Nici eu nu sunt fan Delia Ungur si echipa de bugetari de la EBPO, stiut fiind ca Bolojan e locomotiva principala si ei isi insusesc din stradaniile lui, insa te rog nu dicredita Oradea ca pe un Zalau 2, ok?
Postat 20 Martie 2014, 20:01 de X
naspa
:))) imi aduc aminte de acea domnisoara simpatica de altfel care a vorbit de crearea bunastarii la Oradea (domnisoara care conduce parcul industrial) deci daca astea sunt marile investitii pentru care primaria se strofoaca sa le faca parcuri industriale cu milioane de euro din bugetul local atunci e clara treaba.Cred ca toat parcul industrial existent si cu cele doua in plan nu fac nici jumate din investitia facuta de Daimler in Sebes si aia nu au nici macar parc industrial,scoala profesionala,nimic frate,ce doar o bucata de teren plin cu gunoaie si astfel de exemple ar mai putea continua.E bine ca se fac lucruri la Oradea chiar si asa dar sa ne si laudam cu investitii din astea e cam naspa.
Postat 20 Martie 2014, 18:42 de x
Salarii mici?
Cand nu o sa mai traga statul 1000000 de taxe si impozite si asigurari, atunci o sa ai si salrii decente. Pana atunci, tu voteaza acolo la alegeri ca sa aibe politicienii si bugetarii bani si peste vreo 130 de ani, cad oricum RO nu va mai exista, vei avea si tu un slar decent. POFTA BUNA tie si restului de politruci!!!!!!!!!
Postat 20 Martie 2014, 12:40 de Alex
O parere
Da, e bine ca s-a deschis atat doar ca salariul pe care il dau e minimul pe economie, 850 lei BRUT. Angajatul saracu' ramane cu 636 lei NET (in mana) si ii mai dau 14 lei la negru; de bonuri de masa nici nu mai vorbesc. Din pacate, astea-s mega investitiile din Oradea!
Postat 20 Martie 2014, 08:23 de Un cetatean
Orice investitie e bienveita!
Orice investitie in vremurile astea e binevenita! Si sper sa mai avem si jucatori mai mari gen Emerson, Celestica sau Plexus!
Postat 19 Martie 2014, 18:35 de Orice investitie!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON