URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Noiembrie 2014, 15:58

Rozalia Biro: UDMR pune condiţii în negocierile pentru debarcarea PSD-iştilor din conducerea Oradiei şi Bihorului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"O primă întâlnire a avut loc", a confirmat miercuri senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro, cu referire la negocierile pe care Uniunea le duce împreună cu PNL pentru schimbarea majorităţilor de acum din Consiliul Local Oradea şi din Consiliul Judeţean Bihor, ceea ce ar însemna schimbarea reprezentanţilor PSD Ovidiu Mureşan şi Ioan Mang din funcţiile de viceprimar şi respectiv de vicepreşedinte al CJ Bihor.

Biro a confirmat, de asemenea, informaţia prezentată în premieră de BIHOREANUL, conform căreia echipele de negociere sunt formate de către copreşedinţii PNL Bihor Cornel Popa şi Gavrilă Ghilea, plus preşedintele PNL Oradea, Ilie Bolojan, respectiv din preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, preşedintele executiv Szabo Odon şi ea însăşi.

Fosta viceprimăriţă a afirmat, însă, că prima întâlnire a celor două echipe de negociatori s-a încheiat doar cu concluzia că trebuie inventariate proiectele de dezvoltare a Oradiei iniţiate după alegerile locale din 2012 (când UDMR a rămas fără "tradiţionala" poziţie de viceprimar), pentru că "dorim ca oraşul să se dezvolte". Totodată, a adăugat Biro, UDMR vrea să afle de la liberali şi care sunt "obiectivele comunităţii maghiare care pot să primească şi acel accept din partea eventualuli viitor partenere, care este strict necesar pentru a le realiza".

Altfel spus, în schimbul susţinerii proiectelor de dezvoltare a oraşului, UDMR doreşte nu doar funcţia de viceprimar, aşa cum de altfel a scris BIHOREANUL la începutul săptămânii, ci şi satisfacerea unor cerinţe "speciale", de natură etnică, fără - totuşi - a enumera pretenţiile ce pot fi formulate de UDMR în acest sens.

În final, Rozalia Biro a spus că nu ştie dacă "următoarea întâlnire va avea loc în 2, în 4 sau în 6 decembrie", sugerând astfel că schimbarea majorităţilor în cele două consilii nu s-ar putea realiza în acest an. "Nu pot nici să confirm, nici să infirm", a spus reprezentanta UDMR la întrebarea dacă schimbarea reprezentanţilor PSD din conducerea Primăriei şi Consiliului Judeţean ar putea avea loc înainte de finalul anului. "Vom vedea cum decurg discuţiile", a închis Biro subiectul.

Amintim că săptămâna trecută, PNL a anunţat public începerea negocierilor cu UDMR pentru reconfigurarea majorităţilor în cele două consilii, BIHOREANUL aflând că liberalii ar fi dispuşi să cedeze funcţia de viceprimar ocupată în prezent de Ovidiu Mureşan udemeristei Vig Hajnal, iar la Consiliul Judeţean funcţia de vicepreşedinte deţinută de Ioan Mang să revină, cu ajutorul voturilor consilierilor UDMR, fostului pedelist Ionel Avrigeanu.

Citiţi pe această temă articolul "Adio, tovarăşi! Sabotarea proiectelor de dezvoltare i-a lămurit pe liberali să renunţe la tovărăşia cu PSD şi să împartă puterea cu UDMR"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Punct si de la capat ...
Cu viziunea domnului Bolojan cum rămâne? Nereperata?
Postat 26 Noiembrie 2014, 23:02 de Adi_Oradeanul
Condiţia esenţială e scutul !!!
Să fie scutul cât mai gros pentru Kiss, Biro şi Szabo, în dosarele de corupţie în care sunt aceştia cercetaţi !!! Îmi pare rău Rozi, dar nu se poate, că ne aleargă Kovesi asta să încheiem ce am început !!!
Postat 26 Noiembrie 2014, 18:24 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON