URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2012, 10:58

Înalta Curte a amânat judecarea arestării avocatului Sava

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut loc, marţi, primul termen de judecată a cererii de arestare formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea pe numele avocatului Ioan Sava, anchetat pentru trafic de influenţă.

Procesul a ajuns în dezbaterea Înaltei Curţi după ce, iniţial, solicitarea de arestare pe 29 de zile a avocatului orădean a fost respinsă, joia trecută, de Curtea de Apel Oradea, iar procurorii DNA au atacat decizia, prin recurs.

Dezbaterile pentru soluţionarea cererii DNA a fost amânată, marţi, de magistraţii Înaltei Curţi, la solicitarea avocatului acuzat de trafic de influenţă, care a invocat lipsa unui apărător, motiv pentru care procesul se va relua săptămâna viitoare, pe 16 martie.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, avocatul orădean Ioan Sava a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în noaptea de miercuri spre joi, şi este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce a fost reclamat de un client că i-a pretins 7.000 euro, pentru a-i obţine o condamnare cu suspendare la Curtea de Apel.

Citiţi întreaga poveste, în articolul: Maestrul şpăgii: Avocatul Ioan Sava şi-a ameninţat denunţătorul cu moartea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
HOPA
Cine-i mamutul ala din spate cu ochelari de soare????? MUUUUU
Postat 09 Martie 2012, 01:07 de Nelu Indianu
multumiri
Asociatia Infractorilor Anonimi se solidarizeaza cu Curtea de Apel Oradea, care in aceste vremuri tulburi ne da speranta, de fapt siguranta, ca noi nu suntem in pericol de a fi scosi din randul societatii pe care o parazitam si o usuram de diferite bunuri, bani sau alte valori, ca sa zic asa... Sa traiasca bine CA Oradea!
Postat 08 Martie 2012, 21:01 de A.I.A.
@dreptate si adevar??
Din pacate dreptatea si adevarul sunt doua lucruri diferite ! Repet, din pacate ! In contextul de fata e de preferat dreptatea, chiar daca s-ar face prin minciuna, nu prin adevar ! Ai ,,prins'' paradoxul ?
Postat 08 Martie 2012, 14:39 de aiurel
ramane de vazut
aucm citiva ani , romanii erau tare bucurosi cind o denumire politica Dreptate si Adevar isi facea aparitia pe scena; dupa citiva ani buni de zile, aceste sigle s-au sters si toti au uitat de ele; oare mai exista macar intentie dupa dreptate si adevar in aceasta tara la nivel inalt? cred ca cel putin 99% nu mai crede in asa ceva; de ce massmedia nu face un sondaj, nu de alta, dar asa poate evaluam mai bine pe viitor optiunile ce ne ramin, nu de alta, dar daca nici copiii nostri nu vor avea sperante mai bune, restul ce mai conteaza?
Postat 08 Martie 2012, 13:53 de dreptate si adevar??
hmm...
sa rad?sa plang?nici una nici alta,ci doar sa fiu pregatit cu bani si sa ma rog sa nu ma judec cu cineva cu mai multa "dreptate"(bani) decat mine,un sistem putred (de bogat) care ne insaraceste mai rau ca politica,doar ca pana la urma tot politica creaza oportunitatiile in justitiei prin insasi legiile create,asa ca...nu mai e justitie.
Postat 08 Martie 2012, 11:39 de eucumine
Cauta sa castige timp
Ca sa ameninte pe denuntator sa isi retraga declaratiile. Dar suntem curiosi daca la Bucuresti se sperie cineva de el !
Postat 08 Martie 2012, 11:23 de SAVA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON