URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iunie 2016, 08:56

Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a fost reținut de DNA. Alături de el, soţii Dindelegan şi fostul decan Floarea Chipea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe Soci-Umane, Floarea Chipea, preotul Marin Dindelegan, din cadrul Parohiei Ioşia, şi soţia sa, psihologul Camelia Dindelegan, profesor universitar, au fost reţinuţi în noaptea de marţi spre miercuri de procurorii DNA Oradea, pentru fapte de corupţie.

Reţinerea s-a făcut în dosarul care vizează concursul de promovare a Cameliei Dindelegan în gradul de profesor şi în care, pe 30 martie, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii în birourile Universităţii

Acuzaţiile aduse celor patru persoane sunt, după caz, de luare de mită şi trafic de influenţă.

În cursul zilei de miercuri, cei patru vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Concursul de promovare în urma căruia Camelia Dindelegan a fost avansată în grad de profesor a fost pus pe tapet de BIHOREANUL într-un articol publicat în noiembrie anul trecut.

Articolul dezvăluia că universitara - soţie a preotului Marin Dindelegan şi soră a stareţului Mihail de la Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai influente personaje din Episcopia Ortodoxă - a urcat fulgerător în ierarhie: şefă de laborator la Spitalul de Neuropsihiatrie, angajată în Universitate în 2003, a devenit lector în 2008, conferenţiar în 2013, iar trei ani mai târziu a şi fost unsă profesor, în timp ce alţi conferenţiari stau pe funcţie cu zecile de ani.

Vom reveni cu amănunte

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
!
Doamna Dindelegan a indeplinit toate criteriile pentru a avansa pe postul de profesor universitar!! Daca spuneti ca este un cadru didactic nepregatit, cum explicati faptul ca toti studentii doresc sa faca practica la spital si toate temele de licenta propuse de dansa s-au luat in doar cateva ore?!
Postat 26 Iunie 2016, 21:40 de Student
...
Aduceți vorbe urate unor oameni care merita to respectul pentru munca lor. Doamna Dindelegan este un cadru didactic care merita toate meritele , este omul care se dedica trup si suflet meseriei ei . Este capabilă si a îndeplinit toate criteriile pentru ocuparea acelui post , chiar nu era nevoie de a da mita pentru acest concurs la care putea sa participe oricine care îndeplinea criteriile respective . Chiar nu era nevoie de aranjamente intre nimeni. Este doar o interpretate a acelor colegi opozanți de mai bine de un an împotriva acestui concurs . Este un abuz al DNA-ului arestarea acestor persoane .
Postat 24 Iunie 2016, 09:59 de Ale25
PESTE TOT LA FEL, NIMIC NOU SUB SOARE
Sa nu ne mai miram la astfel de articole.Din pacate, in tot sistemul de invatamant(preuniversitar si universitar)se face la fel. Angajari DOAR pe pile si multe atentii.Nu e nimic nou.La scoli si licee tot asa merge treaba, prin directori si inspector general se rezolva totul.Toate conditiile candidatilor sunt astfel puse incat sa se potriveasca strict cu cine trebuie sa ocupe postul.De ce DNA -ul nu face ancheta si la aceste institutii?De ce nu se autosesizeaza?Ati ramane masca daca ati vedea si auzi cate se pot invarti si la aacest nivel de invatamant.Directorii fac pe STAPANII DE EXPLOATATII, iAR Iuhas(ginerele puscariasului Iuhas de la ABA Crisuri) se face ca nu vede.
Postat 23 Iunie 2016, 08:35 de adevarat
chipea, o rusine
Floare Chipea, o rusine pentru invatamantul universitar. Aceasta femeie, pentru ca nu a depasit stadiul de, conduce doctorate si confirma, astfel, nulitati mai mari decat ea. Doar, la randul ei, a dat darul mai marilor sociologiei pentru a obtine conducere de doctorat si trebuie sa isi recupereze dauna, nu?
Postat 23 Iunie 2016, 00:41 de pupucucu69
nu e derizoriu, stimati colegi
Prea multe din concursurile de promovare de la UO s-au derulat asa. Au promovat oameni care nu meritau, dar au avut tupeu si dare de mana, au ramas pe loc altii care, desi ar fi meritat, nu s-au dovedit la fel de „indemanatici”. S-a perpetuat astfel hegemonia imposturii si a mediocritatii, si toata lumea vrea schimbarea UO in vreme ce prospera asemenea exemplare. Prejudiciul insa e si financiar, si e enorm. Sa socotim numai cate salarii de profesor (adica de la 4500 de ron in sus) ar fi incasat aceasta doamna pana la pensie. Si altii care, cu obladuirea dlui Bungau, au reusit sa promoveze dupa acelasi pattern. Ma indoiesc ca dl Bungau e la prima isprava. In acest caz a luat in valoare de 3000 de ron, in altele (aprobare de finantare proiecte prin univesitate, concursuri pe post, abilitare etc) cine stie cit mai luat. Asa ca nu e derizoriu ce face DNA, fiindca e vorba de mult mai mult decat o iconita si niste butoni. Si sa nu-mi spuna nimeni care a avut de-a face cu el ca e socat de ce s-a intimplat azi.
Postat 22 Iunie 2016, 20:32 de poli
Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra
evident, nu apar coruptia si imi pare rau daca ceea ce sustine e DNA e adevarat. DAR, a plange ca nu am ales bine (sa nu uitam oferta) e de-a dreptul caraghios! Hotul neprins chiar e negustor cinstit? Te pomenesti ca Bodog a ajuns din brancardier mare medic specialist, profesor universitar (fara teza de doctorat si fara articole ISI), decan la Medicina, senator PSD fara dare/luare de mita, vanzare/cumparare de influenta!!! Ma bucur ca DNA vegheaza atat de bine si cere arestarea rectorului pentru parfum, iconite (ptiu Drace!) si butoni de camasa (sub 1000$). Astept sa-i ia pe toti la rand, sa-i duca la racore si pe cei care au devalizat universitatea, orasul si tara asta!
Postat 22 Iunie 2016, 17:40 de radu
Rău de tot
Asta-i foarte nașpa pentru universitate și pentru oraș. Rectorul interimar sau, eventual, noul rector trebuie să se replieze urgent și să facă ordine, dar și curățenie, la universitate. Nu de alta, dar fără universitate, Oradea ajunge un biet târg de provincie și iar ni se duc toți, dar chiar toți tinerii la Cluj. Universitățile private din oraș - Emanuel, Agora și Partium - chiar dacă au rolul lor în urbe și e bine că există, nu pot absorbi numărul mare de studenți pe care îl poate gestiona universitatea de stat. Așa că faceți odată curat la universitate să înflorească oleacă și orașul ăsta!
Postat 22 Iunie 2016, 16:18 de Shogun
Nu e nici o minciuna. Bihoreanul si Bolojan l-au sustinut!
Adrian, nu e nici o minciuna. Voi ati spus intr-un articol ca daca nu va implicati ar fi iesit rector celalalt. Da ca nu stii nu vorbi. Acest individ, fostul rector bungau, a facut trafic de influenta ca sa prinda la mustata functia de rector. A aranjat comisii de promovare, a aranjat comisii de doctorat, a aranjat comisii de abilitare, a aranjat concursurile de ocupare a functiilor de decani, a promis oamenilor promovari pe spranceana, a promis oamenilor cofinantari de proiecte pe spranceana, etc ... Daca nu le stii, mai bine taci ... Sorbonico, mare viitor ti-a aranjat pigmeul asta!
Postat 22 Iunie 2016, 15:24 de Renata
RE: Nu e nici o minciuna. Bihoreanul si Bolojan l-au sustinut!
Noi nu am scris aşa ceva. Fă proba acelui text, altminteri eşti de două ori mincinoasă. "Dacă nu le ştii, mai bine taci"... De aici deduc că tu ştii toate ilegalităţile de care zici aici. Dar faptul că taci te face, dacă nu complice, măcar tăinuitoare. Ce ar fi să le faci publice? Să le denunţi la DNA, să le reclami la ziar...
Postat 22 Iunie 2016, 17:24 de Florin Ciucas
Pinonele, Renato, nu minţiţi!
Nici Bihoreanul, nici eu personal nu l-am susţinut pe Bungău, nu ştiu de unde naiba scoateţi minciuna asta. Iaca aici nişte frânturi de texte semnate de subsemnatul: "După dinastia Maghiar şi tranziţia lui Cornel Antal (care măcar a schiţat-o), actualul rector n-a încercat nicio reformă, în ciuda evidenţei că Universitatea e un colos cu picioare de lut" *** "Spre binele tuturor, sper totuşi să apară un candidat surpriză. Dacă aş avea drept de vot, eu l-aş alege, pur şi simplu, pe cel mai puţin cunoscut. Poate ar fi singura şansă ca Sorbonica să ajungă Universitate serioasă, să scape din prizonieratul "pilei"." (link aici: ) *** "Atât "sorboneii", cât şi universitarii autentici au avut impresia că la alegerea rectorului vor tăia nodul gordian precum Alexandru cel Mare în marşul spre capitala Frigiei. Că după votul fie pentru Constantin Bungău, fie pentru Florian Bodog, apele se vor limpezi în Universitate cum n-au fost nicicând în albia Peţei. Eu cred, însă, că s-au aflat şi continuă să se afle mai aproape de situaţia măgarului lui Buridan, care a murit de inaniţie între două căpiţe de fân, nehotărându-se pe care s-o aleagă, dovadă fiind chiar alegerea unui rector considerat (fără temei, din păcate) "reformator", dar şi a unui Senat apreciat drept "conservator". **** "Alegerea rectorului n-a tranşat, deci, lucrurile în Universitate. Faptul că Bungău a câştigat rectoratul nu înseamnă automat că va reforma instituţia, mai ales că în cel dintâi mandat n-a dat semne că şi-ar dori aşa ceva. Cu toată evidenţa că numărul facultăţilor e excedentar, că prea multe specializări sunt inutile, că aşezământul colcăie de plagiatori şi de profesori agramaţi, angajaţi pe pile, n-a făcut nimic pentru a o curăţa."
Postat 22 Iunie 2016, 14:24 de AC
@renata
Cei de la Bihoreanul l-au sustinut si-l sustin pana-n panzele albe si pe Bolojan! Poate au mana buna in continuare... Ptiu, drace, sa nu cobesc!
Postat 22 Iunie 2016, 10:58 de pinonel
Felicitari votantilor ... ha ha ha...
Cum acest ghiocel nevinovat pe baza caruia se dorea reconstructia universitatii? Acest penal a fost sustinut pentru functia de rector de ziarul Bihoreanul, de primarul Bolojan si de profesorii nevertebrati, incompetenti si corupti din universitate. Naaa... sa va fie de ghiftuiala... Pacat ca nu l-au saltat mai repede ca sa nu isi mai implanteze mafiotii pe functii de decani. Acum acestia ar trebui dusi langa el sa-i tie de caldura. Felicitari celor care l-au sustinut si au manjit din nou Sorbonica. P.S. Dar unei Marcela Prada? Pe ea au uitat-o?
Postat 22 Iunie 2016, 10:41 de Renata
RE: Felicitari votantilor ... ha ha ha...
Vorbiţi prostii. Prin ce l-a susţinut Bihoreanul pe Bungău pentru funcţia de rector? Noi nu am susţinut pe nimeni, nici pe Bungău, nici pe Bodog, am fi vrut un alt tip de candidat.
Postat 22 Iunie 2016, 11:16 de Florin Ciucas
lacomia si prostia se pedepsesc
Ambitia si lacomia nemasurata a Dindelegancei si prostia lui Chipea ca a creditat-o si a muscat momelile ei, au generat toata situatia. Se vedea cu ochiul liber ca Dindelegan nu are ce sa caute in corpul profesoral din Universitatea Oradea. Orice student putea sa ii confirme lui Chipea, daca se deranja sa intrebe. Eventual ar fi fost buna sa care niste hartii, intre birouri. NU dosare...doamne fereste! ca nu o ajuta fizicu'.
Postat 22 Iunie 2016, 10:27 de coate_goale
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON