URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Ianuarie 2016, 15:03

Reconstituirea Consiliului Local Popeşti, amânată de absenţele a doi aleşi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a stat fără Consiliu Local din 2013, comuna Popeşti urma să aibă un nou deliberativ începând de miercuri, când prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, s-a şi deplasat la sediul Primăriei comunale pentru a asista la reconstituirea acestui organism.

Comuna a rămas fără consilieri din cauza unei serii de decizii politice iniţiate la începutul anului 2013 de conducerea centrală a PPDD, partid din care făcea parte şi primarul Dorin Curtean. Întrucât şefii de la Bucureşti ai formaţiunii au retras sprijinul politic a doi din cei şase consilieri PPDD, ceea ce însemna că locul lor urma să fie luat de supleanţii de pe lista de candidaţi din 2012, ceilalţi patru reprezentanţi ai acestei formaţiuni au demisionat, moment după care Consiliul Local nu s-a putut întruni, de două ori consecutiv, în formulă legală, din cauza absenţelor reprezentanţilor celorlalte două partide, PSD şi PNL.

Dată fiind inexistenţa Consiliului, două proiecte locale (ce vizau achiziţia unor echipamente de salubrizare, în valoare de câteva zeci de mii de euro) au eşuat la finele anului trecut. De altfel, din acest motiv edilul Dorin Curtean a mobilizat în luna decembrie mai mulţi simpatizanţi, pe care i-a adus la un protest organizat în faţa Prefecturii Bihor.

Pentru remedierea situaţiei, Curtean ceruse încă din 2013, prin intermediul Prefecturii, ca Guvernul să organizeze alegeri anticipate parţiale, pentru desemnarea unui nou Consiliu, însă – aşa cum se ştie – Guvernul Ponta a refuzat să organizeze în toată ţara alegeri anticipate, fie că ele au fost necesare din cauza vacantării unor poziţii de consilieri locali ori judeţeni, fie după arestarea ori chiar condamnarea unor primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene.

În schimb, la finele anului trecut, Guvernul a emis o Ordonanţă ce permite aşa-numita reconstituire a Consiliilor Locale şi Judeţene, cu candidaţi din 2012 nominalizaţi de partide, astfel că miercuri urma ca acest lucru să se întâmple şi la Popeşti, astfel ca aici Consiliul Local să aibă nouă membri (patru de la PSD şi cinci de la PNL), nu 15, ca în 2012.

Le şedinţa de miercuri, însă, au absentat doi consilieri din partea PNL, Ovidiu Sabo şi Dumitru Băncescu, iar pentru că nu a fost atins cvorumul necesar prevăzut de lege, încercarea va fi repetată luni, 25 ianuarie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON