URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Decembrie 2016, 18:25

Răpire ca-n filme în Oradea: Un bărbat a fost "înghesuit" într-o maşină şi ameninţat cu arma de trei indivizi care au vrut să-l „tapeze” de 10.000 lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei orădeni au fost arestaţi, miercuri, de Judecătoria Oradea pentru tâlhărie calificată, instigare la şantaj şi şantaj, după ce au încercat să "tapeze" de 10.000 lei un bihorean, pe care, în după-amiaza zilei de 6 decembrie, l-au răpit din plină stradă, sub ameninţarea unui pistol.

Cei trei orădeni, de 61, 21 şi 21 de ani, au acţionat conform unui plan pus la cale de cel mai vârstnic dintre ei, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei bihorene.

Victima este un bărbat de 42 ani din Brusturi care, pe 6 decembrie, a fost acostat pe o stradă din oraş şi urcat fără voia sa într-un autoturism unde, sub amenințarea unui pistol, i s-a pus în vedere că trebuie să le plătească o datorie de 10.000 lei.

„Cei trei s-au deplasat alături de victimă la domiciliul acesteia, au amenințat-o şi au deposedat-o de 300 euro”, se arată în informare.

Ulterior, pe 9 decembrie, cei trei şi-au sunat victima şi i-au cerut alţi 200 euro, bani pe care acesta i-a şi plătit. Însă, de teamă că şantajul va continua, imediat după aceea, s-a prezentat la Poliţie, reclamându-i pe atacatori.

Marţi, 20 decembrie, la ora 10.00, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Bihor, împreună cu un echipaj al Poliţiei Municipiului Oradea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a şantajiştilor.

„Cei trei bărbaţi au fost ridicaţi de poliţişti după ce au primit alţi 400 euro, din cei 10.000 lei solicitaţi inițial”, se spune în comunicat.

Poliţiştii au ridicat şi pistolul folosit pentru intimidarea victimei, armă deţinută fără autorizaţie, niciunul dintre cei trei orădeni neavând permis de port armă.

Şantajiştii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. iar miercuri au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi apoi la Judecătoria Oradea, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă de câte 30 de zile.

Ancheta este continuată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Bihor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mda...
Nu mai inteleg, la inceput era o datorie, acum e santaj. Sincer, cand ai de recuperat bani, degeaba astepti dupa avocati/judecatori/executori, solutia de mai sus prezentata este mai eficienta, recomand.
Postat 22 Decembrie 2016, 13:28 de seth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON