URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Octombrie 2014, 08:22

Pute până la Bucureşti! Spitalul Judeţean, prins că îşi deversează canalizarea în pârâul Pasteur

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oficiali din Capitală au descins la Oradea în această săptămână, după ce un orădean a sesizat Cancelaria Primului Ministru vizavi de poluantul pârâu Pasteur, în care ajung ape menajere şi dejecţii. Sesizarea arăta că pârâul este infestat cu ape provenite de la 74 de gospodării, 5 blocuri de locuinţe, 5 agenţi economici şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, remis joi, la control au participat Vasile Pintilie, şef Serviciu Inspecţia Apelor în cadrul A.N. Apele Române Bucureşti, reprezentanţi ai ABA Crişuri, ai Gărzii de Mediu Bihor, ai Companiei de Apă şi responsabilul de mediu din cadrul Spitalului Judeţean.

"Deplasarea în teren a avut în vedere parcurgerea cursului de apă pe întreg aliniamentul cuprins între acumularea Pasteur şi punctul de confluenţă cu râul Crişul Repede. Pe toată lungimea cursului de apă verificat s-au observat descărcări şi racorduri la pârâul Pasteur, apa prezentând un aspect insalubru cu miros specific apelor fecaloid - menajere", a declarat Pintilie.

Altfel spus, sesizarea s-a confirmat. Aşa cum era şi de aşteptat, căci este de notorietate pentru orice orădean că pârâul Pasteur aduce în Crişul Repede dejecţiile orădenilor care stau pe deal.

De altfel, încă din 2010 consilierii locali ai Oradiei au votat un proiect de întubare a pârâului, ceea ce, spuneau primarul Ilie Bolojan şi şeful ABA Crişuri de la acea vreme, Pasztor Sandor, va rezolva problema dejecţiilor transportate spre Criş. Autorităţile locale n-au găsit sursa de finanţare până în această vară, când investiţia a primit undă verde pe axa de finanţare europeană POS Mediu.

Ce nu au spus autorităţile publice orădene, dar dezvăluie controlul din această săptămână, este că inclusiv Spitalul Judeţean deversează ilegal ape în pârâul Pasteur. Drept urmare, conducerea spitalului a primit ordine să întreprindă "măsurile necesare pentru închiderea deversării apelor uzate menajere în reţeaua de canalizare pluvială". "În urgenţă se vor identifica şi implementa soluţii tehnice corespunzătoare în vederea deversării apelor uzate menajere fără a polua emisarul pârâu Pasteur", se mai arată în nota de control.

Totodată, Compania de Apă Oradea trebuie să monitorizeze zilnic calitatea apelor pârâului, din punct de vedere fizico-chimic, biologic şi bacteriologic, transmiţând buletinele de analiză către ABA Crişuri. Compania trebuie să facă monitorizarea până când va termina lucrările de investiţii pe care şi le-a propus şi anume extinderea reţelei de canalizare în zonă, respectiv depoluarea pârâului. Sarcini a primit şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Bihor, care va efectua lucrări de întreţinere şi decolmatare a pârâului Pasteur în vederea asigurării secţiunii de scurgere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Legalitatea proiectului de INTUBARE a paraului Paris va fi verificat de Curtea Europeana de Conturi
Legalitatea proiectului de INTUBARE a paraului Paris va fi verificat de Curtea Europeana de Conturi Proiectul de INTUBARE a paraului Paris propus spre finantare din Fonduri de Coeziune de catre ABA Crisuri prin Dl.Pasztor Sandor in tandem cu Primarul Bolojan nu se motiveaza ,fapt pentru care voi inainta o solicitare de verificare catre Curtea Europeană de Conturi 12, rue Alcide De Gasperi L-1615 Luxembourg Luxembourg Tel: +352 4398 1 Fax: +352 4393 42 Contact Curtea Europeană de Conturi verifică modul în care sunt administrate fondurile europene. Rolul său este acela de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE şi de a prezenta rapoarte cu privire la folosirea banilor publici. A fost înfiinţată în 1975 şi are sediul la Luxemburg. Pentru a le garanta contribuabililor europeni faptul că banii publici sunt cheltuiţi în mod eficient, Curtea de Conturi este abilitată să verifice (să auditeze) orice persoană sau organizaţie care gestionează fonduri europene. În acest scop, efectuează frecvent controale pe teren. Concluziile sale scrise sunt incluse în rapoarte adresate Comisiei Europene şi guvernelor statelor membre. În cazul în care descoperă fraude sau nereguli, auditorii săi informează Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF).Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de Conturi este să înainteze Parlamentului European şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior („descărcarea anuală de gestiune”). Parlamentul examinează minuţios raportul Curţii înainte de a decide dacă aprobă sau nu modul în care Comisia a gestionat bugetul. De asemenea, Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia financiară a UE şi posibilităţile de combatere a fraudei.Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în instituţiile UE, în statele membre şi în ţările care primesc ajutoare europene. Activitatea Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde Comisia Europeană
Postat 31 Octombrie 2014, 00:31 de Adrian Platona
BOLOJAN,dusman al oradenilor !
Zilele trecute au fost cei de la Apele Romane,maine vor veni altii,poimaine altii....... si tot asa pana se va instaura in Oradea Legea Bunului Simt si al respectului pentru contribuabilul oradean.
Postat 17 Octombrie 2014, 21:28 de Adrian Platona
Spitalul Judetean - principalul poluator,din 30.09.2014 fara aviz de mediu !
Spitalul Judetean - principalul poluator,din 30.09.2014 fara aviz de mediu ! Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea in urma sesizarii referitoare la evacuarea apelor menajere in paraul Paris i s-a revocat autorizatia de mediu conf.Ord.1798/2007 al MMDD.Domnule Bolojan ,ati cunoscut aceasta situatie,totusi ati considerat oportun,conform constiintei Dvs. sa-i acuzati pe cei cativa proprietari de imobile care au locatia pe albia paraului si nu sunt bransati la reteaua de canalizare(zona tarifara de impozitare A ).Nu va interesat cati dintre acestia au fose septice!De ce nu au fost bransati pana acum ? Ati profitat de pozitia celui mai tare......in tot acest timp Spitalul Judetean deverseaza la greu apa menajera cu agenti patogeni de la toti bolnavii tratati,cu risc maxim de ai imbolnavi pe totii oradenii prin deversarea din paraul Paris in Crisul Repede.Nu v-a interesat aceasta investitie pentru ca ,ea in sine nu este prea vizibila deci lauri si aprecieri mai putine .
Postat 17 Octombrie 2014, 20:27 de Adrian Platona
mai sunt si altele
Dar paraul Inot care curge langa Marghira si se varsa in Barcau nu pute? Cei din primaria Marghita cunosc "fenomenul", sunt bine platiti sa-si inchida ochii. Pana cand nu se declanseaza o hepatita severa nu intereseaza pe nimeni. O sa vedem atunci cine mai inchide ochii. O sa fac sesizare la toate institutiile, careva o sa realizeze cat de contaminata este apa si o sa ia masuri.
Postat 07 Octombrie 2014, 10:08 de ionel
Intubare sau numai CANALIZARE
Constat ca cei chemati sa raspunda acuzatiilor aduse legat de evidenta faptica a celor sesizate,nu pomenesc nimic de proiectul de intubare ci doar de" extindere retea de canalizare","reabilitare retele de canalizare" .Oare de ce ? Intubarea nu inseamna cumva, ca ar trebui sa puna lacat institutiilor pe care le reprezinta (ABA Crisuri,Compania de Apa Canal, Garda de Mediu,Agentia de Protectie a Mediului- pentru ca si-ar pierde menirea) si sa plece acasa ?.INTUBAREA-solutie de compromis,aleasa de Bolojan si Pasztor pentru a primii finantare europeana insa care nu va rezolva ci ascunde sursele de poluare.Unde sunt banii alocati an de an din bugetul Primariei Oradea pentru DEPOLUAREA PARAULUI PARIS?
Postat 06 Octombrie 2014, 13:45 de Adrian Platona
Dir.AIO,Popescu Cristian- "doar nu crezi ca am sa te gadil sub barba ca sa accepti sa fii expropri"
2. Dle dir.adj. Popescu ,obiceiul dvs. cu gadilatul,va rog sa-l practicati in continuare cu cei din primarie si nu cu mine.Cu mine veti avea un proces si o plangere penala
Postat 04 Octombrie 2014, 23:54 de Adrian Platona
Dir.AIO,Popescu Cristian- "doar nu crezi ca am sa te gadil sub barba ca sa accepti sa fii expropri"
Domnule dir.adj. Cristian Popescu de la AIO,daca asa considerati ca se poarta o discutie (telefonic)cu o persoana , a carei proprietate doriti sa va fie cedata sau vanduta ( EXPROPRIERE) la preturi ridicole,fara nici o motivatie care sa justifice aceasta masura,daca asa sunteti instruit de primarul Bolojan sa fim tratati sau daca asta va este bagajul celor sapte ani de acasa,atunci locul dvs.este in cu totul alta parte.Astfel,la refuzul de a fi de acord cu oferta inaintata,redau raspunsul dvs.textual.... "doar nu crezi ca am sa te gadil sub barba ca sa accepti "!!!!!!!!!!!?????...asa considera un director de la Primaria Oradea sa relationeze cu un contribuabil, din a carui taxe si impozite isi duce acasa o paine .Ratiunea pentru care existati - primarie,primar,consiliu,directori,servicii -este pentru ca noi , contribuabilii acestui oras, v-am ales sa ne faceti viata mai frumoasa,mai usoara avand incredere in competentele si abilitatile organizatorice ale celor ales. Deziluzie totala !Domnule primar Bolojan,va miscati ca un elefant intr-un magazin de portelanuri !Nu se construieste ceva fara a DEMOLA,fara a EXPROPRIA si toate acestea in totalul dispret exprimat la adresa noastra ,a
Postat 04 Octombrie 2014, 23:34 de Adrian Platona
Propun intubarea raului Crisul Repede
Sunt curios ce raspuns vor pregati edilii si conducerea spitalului in urma auditului pe care il va efectua Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor,aflata in directa coordonare a primului-ministru. Acreditarea garanteaza faptul ca spitalele functioneaza la standardele stabilite, privind acordarea serviciilor medicale si CONEXE actului medical, avand prevazut si un responsabil MEDIU in cadrul spitalului.Proiectele prezentate de Bolojan si Pasztor ,de intubare a paraului (care nu justifica existenta ABA Crisuri,Garda de Mediu,APM Bihor) nu rezolva problema poluarii sau depoluarii unui curs de apa, din contra o ascunde. In aceeasi ordine de idei,in lumina maretelor obiective concepute si puse in practica de Consiliul Local si de primarul Bolojan, pentru binele oradenilor propun intubarea si a cursului raului Crisului Repede.
Postat 04 Octombrie 2014, 17:08 de Adrian Platona
Atentionare din 2012 ignorata
adi [04.10.2012, 22:39] Domnilor de la Mediu,Primarie si ABA Crisuri daca doriti intr-adevar sa rezolvati problema \"evacuarii de ape uzuale\" in apele paraului Paris,luati-va de mana si priviti de pe poduletul care leaga str.Doja de Louis Psteur,in amonte de GRADINILE si COTETELE incriminate,in aval de Spitalul Municipal si veti observa mizeria care provine sigur de la unul din agentii economici care se afla pe albia paraului Paris intubata(vezi Spitalul Minicipal,Perind,..etc...).Este mai usor de razboit cu amaratii astia care au avut tupeul sa locuiasca de o parte si de alta a paraului unde au si o gradina sau poate si un cotet,cu forme legale - sau doriti sa ne intimidati avand in vedere o posibila expropriere PE DEGEABA. (vezi proiect DRUMUL RAPID) Scopul nu scuza mijloacele domnilor ALESI,mai ales ca nu se doreste inlaturarea cauzei reale de poluare a paraului Paris,ci ascunderea ei,la fel cum cei de la Mediu se fac ,ca nu stiu de unde vine mirosul de porcine care acopera jumatate din Oradea,Traiesc cu speranta ca veti veni si in sprijinul nostru,al celor care nu vrem sa \"cotizam\" SISTEMULUI postat de: platona
Postat 04 Octombrie 2014, 09:06 de Adrian Platona
Urmeaza exproprieri ? Nu,urmeaza Curtea de Conturi si DNA
Principalii vinovati ar trebui sa fie trasi la raspundere pentru aceasta stare de fapt, incepand cu edilul sef, BOLOJAN si continuand cu toate institutiile menite sa asigure sanatatea oradenilor si tot odata protectia mediului. Daca nu am fi intreprins aceste sesizari ,urmare a cercetarilor intreprinse ,a dificultatilor intampinate in a le face cunoscute prin presa locala(Crisana fiind singurul cotidian care ne-a acordat spatiu)aceasta problema a poluarii paraului Paris ar fi ramas pe seama celor cateva gaspodarii care nu au contract cu CAO(poate au fose septice,cazul meu) si ar fi urmat o intubare gen ADONA,care defapt ii ascunde pe adevaratii vinovati. Urmeaza exproprieri ? ... Eu va anunt,ca si in datile trecute ca urmeaza Curtea de Conturi si DNA.
Postat 03 Octombrie 2014, 23:53 de Adrian Platona
Spitalul Clinic de urgenta s-a confirmat a fi cel mai PERICULOS poluator
Obiectul scrisorii noastre este acela de a va face cunoscuta situatia potrivit careia cu buna stiinta edilii oradeni au ignorat ani de-a randul dezastrul generat de Spitalul judetean Oradea ( iar acum abordeaza sumar,neaprofundat si formal problema depoluarii) - unitate sanitara necanalizata la reteaua orasului care infesteaza paraul Paris( afluent al Crisului Repede ) cu o cantitate incomensurabila de lichid abject - incarcat cu diferite substante si agenti patogeni - cu aspect si miros fecaloid in stadiu de descompunere la care se adauga si apele menajere provenite de la pseudocanalizarea strazii Santului,hotel Silver,Perind , precum si de la blocurile existente in zona spitalului , str.Ghe.Doja. (Z1,Z2,Z3,Z4,Z5,Z6,C1,C2,C5),str.Pasteur (D42 ,D42A, D42C,D42D) Toate aceste fluide alcatuiesc cursul paraului pe perioada lipsita de precipitatii . Potrivit studiului SC Rono Aqua SRL paraul Paris se constituie din apele de ploaie si din topirea zapezilor ce vin de pe versantii Dealul Mare si Dealul Osorhei. De asemenea mentionam faptul ca in nici unul din cele doua studii de fezabilitate intocmite de SC Rono Aqua SRL nu se solutioneaza problema pseudocanalizarii strazii Santului care se situeaza sub nivelul canalizarii orasului si se varsa prin conductele de refulare direct in valea paraului Paris ( vidanjarea reglementata de CAO nefiind eficienta) Fara canalizarea tuturor celor aflati pe intreg cursul paraului nu se va realiza depoluarea atat de clamata de factorii responsabili. Ne intrebam ce a determinat oare ca : ABA Crisuri,Agentia de Prot.Mediului Oradea si Primaria sa ramana orbi fata de procesul de viciere prin infestare cu diferite materiale reziduale si microorganisme patogene a mediului cu impact direct asupra oamenilor si animalelor din zona - realitate evidenta , de altfel sesizata si de mine in multe randuri ,sesizari la care am primit raspunsuri lipsite de continut. ... ,ramanand sa fie acuzati de Bolojan si Pasztor (ABA Crisuri 2011)de poluarea paraului Paris cei cativa proprietari de " cotete ". In speranta ca veti avea disponibilitatea de a va preocupa de monitorizarea fondurilor bugetare si europene destinate depoluarii paraului Paris prin urmarirea orientarII acestora spre indeplinirea intocmai a obiectivului la dimensiunea sumelor alocate fara a se crea posibilitatea adoptarii unor solutii derizorii – va rugam totodata in calitate de organ competent sa gasiti calea de a sanctiona edilii oradeni ( pentru ca pe viitor sa nu se perpetueze aceasta stare al confortului ignorantei si dispretului in detrimentul sanatatii cetatenilor oradiei) pe care ii facem raspunzatori ca au tolerat si ascuns in timp cu buna stiinta o asemenea dimensiune de viciere a mediului si sanatatii populatiei din zona.,fara a lucra eficient pentru inlaturarea cauzelor. Va multumim si va rugam sa primiti asigurarile noastre de respect si consideratie. Adrian si Mirela Platona
Postat 03 Octombrie 2014, 12:53 de Adrian Platona
Multe put in Oradea !!!
Cu evacuarea apelor uzate au rezolvat-o, cu termoficarea au dat-o in bara, cuparcarile si-au facut de cap, s.a.m.d. !!! Pe deasupra trebuie dati inapoi bani de pe fonduri europene, achita penalitati la prostiile facute, s.a.m.d. !!!
Postat 03 Octombrie 2014, 11:33 de WinDos
???
Si numai acum va miroase????s-au facut sute de sesizari!!!tot aia....
Postat 03 Octombrie 2014, 09:16 de io
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON