URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2014, 17:39

Producătorul pantofilor Bugatti şi-a inaugurat clădirea din parcul industrial (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte au făcut la Oradea pantofi, acum fac vânzări. Astormueller România, producătorul pantofilor Bugatti, şi-a inaugurat marţi în parcul industrial Eurobusiness noua clădire de birouri. Investiţia, în valoare de peste 500.000 euro, a fost demarată la sfârşitul anului trecut, iar imobilul va funcţiona ca o clădire de birouri.

"În cadrul acestui centru de servicii se vor administra pieţele de export, fluxul de materii prime necesare producţiei şi departamentul de achiziţii cu termene şi condiţii de livrare. De anul acesta am început să producem în România inclusiv materialele de advertising", a declarat Roman Baran, directorul Astormueller România.

Elveţienii de la Astormueller au fabricat pantofi în Oradea până în 2002, după care şi-a mutat producţia în India, dar şi-a păstrat de-a lungul timpului centrul de servicii de aici.

"Industria se mută. Stă câţiva ani într-un loc, caută mereu alte oportunităţi, după care pleacă acolo unde produce mai ieftin. Acum spre exemplu producem în India, dar nu am renunţat la România, pentru că aici am găsit oameni oneşti şi muncitori", a spus Tim Muller, acţionarul unic al companiei.

Centrul de la Oradea este deservit în prezent de circa 40 de angajaţi, personalul urmând să crească odată cu dezvoltarea afacerii, imobilul fiind dimensionat pentru peste o sută de angajaţi.

Înfiinţată în 1928 Astormuller, cu sediul în oraşul elveţian Hunenberg şi birouri în Germania, Portugalia, China, India şi România are 450 de angajaţi şi îşi desface produsele la nivel mondial.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON