URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2013, 11:54

Procurorul Ciprian Man este noul şef al DNA Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La propunerea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Tiberiu Mihail Niţu, a dispus delegarea, pe o perioadă de 6 luni, în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Oradea a procurorului Ciprian Man, până acum şef al Biroului judeţean Satu Mare al DNA.

Funcţia a fost deţinută până acum de procurorul sătmărean Marius Iancu, tot cu delegaţie, care a expirat la data de 16 decembrie, iar magistratul nu a mai consimţit la prelungirea acesteia, optând pentru o funcţie de simplu procuror în cadrul DNA.

Ciprian Man, 33 de ani, este cel mai tânăr procuror şef din DNA. El este absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii şi are o vechime ca magistrat de 9 ani. În perioada august 2006 - decembrie 2010, a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar începând cu data de 1 decembrie 2010 îşi desfăşoară activitatea ca procuror la DNA - Serviciul Teritorial Oradea.

Man s-a remarcat, printre altele, prin arestarea şi trimiterea în judecată a controversatului afacerist orădean Ion Govoreanu, patronul grupului de firme Trei G, a fostului şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Sebastian Secoşan, inculparea cuplului de avocaţi Ioan şi Daniela Sava, a Marianei Gal, soţia fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sau a judecătorului Mircea Puşcaş şi a adjunctului şefului Poliţiei Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
37 Comentarii
Pentru Daraban Simona
CENZURAT
Postat 15 Ianuarie 2014, 21:20 de Cosmin
Pt.bihorean
Auzi bihoreanule,infiaza-l,nu lăsa sa-ți scape așa ceva ,daca ai nevoie de el.De oameni ca el ai tu nevoie,nu vorbi in numele a 2judete. Asculta ce vorbește lumea despre un astfel de carierist.
Postat 30 Decembrie 2013, 20:06 de Rs.
FELICITARI
Felicitari d-le procuror Man! Aceste doua judete au nevoie de oameni ca tine! Uneori mai trebuie spus lucrurilor pe nume si scos adevarul la iveala! Nu lua in considerare rautatile care se scriu de unii frustrati pe care probabil i-ai cercetat si mergi mai departe!
Postat 30 Decembrie 2013, 10:43 de bihorean
SURDUCAN
mai e pe acolo????
Postat 28 Decembrie 2013, 22:59 de ADINA
OPINIA PUBLICA
AM FI CURIOSI CINE TINE SPATELE {IN AFARA DE POPA CIORDEL} LA GRUPAREA INFRACTIONALA GRECU, GAVRIS, PORCU,IVAN,BUZ ETC. CUM ATI DESCOPERIT CINE LE MUSAMALIZA DOSARELE LA SPARTANI POATE AFLAM SI ASTA???SAU .....?LA ATAC DOMNILOR DE LA DNA!!!
Postat 19 Decembrie 2013, 12:50 de OPINIA PUBLICA
om serios
Felicitari domnule procuror Man! Tineti-o tot asa!
Postat 19 Decembrie 2013, 01:23 de bihorean
Beiusenii..
De când man este fiul beiusului?nu are nici o legătura cu beiusul el este din zona steiului, Este rusine sa spui ca este din Beius.Chirila nu-l ridica in slavi ,pentru ca o sa patesti si tu ca fostul ministru care închinat Ode unui securist,fiindcă urmează ce trebuie sa se Întâmple.exista si in Oradea un Papici si Bocsan.vai,vai...
Postat 19 Decembrie 2013, 00:26 de Rt.
Procurorul...
Chirila si Laura Gal de ce unele comentarii care nu-ridica in slava pe cel cu mapa sub BRAT nu le publicați?sa va fie rusine.trebuie lins undeva pentru a publica?de fapt voi Prin ziarul Bihoreanul sunteți purtătorul de cuvint al acestui mare man.
Postat 19 Decembrie 2013, 00:10 de Chirila
Procurorul...
Se vede ca toată familia procurorului comentează si-i dedica osanale.Sunteti penibili! Persoana nu este din Beius,ci din alta localitate,si pentru Beius nu este o cinste numele Acestuia. Laura Gal nu ne-ai spus ce note a luat man la acest concurs,sau nu a fost concurs Este grav ca într- o astfel de funcție sunt numiti astfel de indivizi fara a le fi testate capaci- tatile de conducere si in special un test psihologic.Tipul este un frustrat,iar polițiștii din Beius s-au bucurat când a fost obligat sa plece,Pt.ca dimineața ii întreba-azi pe cine f.. Se știe ca nu are somn,liniște,ci coace tot timpul gânduri de razbunare,de plătit polite,si se Crede D-zeu pe pământ.ce prostie? Știți cu toții cum obține denunturi pentru a fabrica dosa- re,cum încalcă legea prin promisiunile sau amenintarile pe care le face asupra persoane - Lor slabe si perversi.cei care sunt pe Aceasi lungime de unda cu el ii modeleaza cu gandi-rea lui perversi.Ma bucur ca el se lauda ca a inculpat pe fam.av.sava,pentru ca el a trădat aceasta Familie,iar rechizitoriul nu este semnat de man,iar pentru ca el a gândit si redactat acest act s.a.va răspunde penal.uriasa cădere va fi.
Postat 18 Decembrie 2013, 23:58 de Laura Gal
Crina
Pe Crina Muntean nu o face șefa biroul la Satu Mare ? Așa pot petrece mai mult timp impreuna.
Postat 18 Decembrie 2013, 21:31 de Corina
SO PA EI
FELICITARI! LA ANU SA MAI ARESTEZI VREO 2-3 JUDECATORI, 4-5 PROCURORI SI POLITISTI CORUPTI CU NEMILUITA! CEI CARE SUNT BARBATI ADEVARATI, ITI VOR FI APROAPE!
Postat 18 Decembrie 2013, 20:03 de puscasicureaualata
Popadebins
Nu o sa faca curatenie, deoarece este dator oamenilor care l-au numit procuror msi intai la beius, dupa accea la oradea si in final la DNA. Nu intelegeteti ca nu poate musca mana lui Popa indiferent care ar fi Popa. Se stie ca Popa la numit Popa il sustine, Popa il ingroapa, pacat.,popa se va dezice de el,
Postat 18 Decembrie 2013, 19:43 de FinuNasusicuPopa
de bins
O fi din Bins dar sa vedeti ce o sa-i rezolve pe hotomanii psd,pnl,si independentii locali care se infrupta din banii statului...inca liberi.Bafta impartialule!
Postat 18 Decembrie 2013, 16:52 de gil
Bravos DNA
Dacă face Curățenie in ipejebihor, adică vorba aia, Peștele de la cap se impute, o sa cred in tânărul procuror...Succes MAN! P.S. L-o fi felicitat chestoru PL? Poate face un chef si cu ocazia asta...
Postat 18 Decembrie 2013, 16:46 de Orădean
Felicitari
felicitari.
Postat 18 Decembrie 2013, 16:21 de aron
bravo
Felicitari .Uni scriu comentarii rautacioase,prieteni stiu de ce.
Postat 18 Decembrie 2013, 16:15 de aron
Da de aia grasi si corupti cine se ia ??
Foarte bine ca a fost numit un baiat tanar in asemenea functie. Asteptam cu nerabdare sa se apuce de treaba si pt unii gen Videanu, Mazare, Hrebenciuc, Blaga, Berceanu, adevaratii shoguni al devalizarii banului public. Ca si eu unu, m-am saturat de spagi din ocoale silvice si fonduri piscicole. E adevarat, si astia trebe saltati da sa nu uitam de boshi. UE cand vorbeste de marea coruptie, la aia grasi se refera.
Postat 18 Decembrie 2013, 12:53 de Anti spaga
felicitari
Felicitari si la mai mare domnule procuror! Un om serios si capabil! Bihorul are nevoie de asemenea oameni!
Postat 18 Decembrie 2013, 10:48 de bihorean
UNIUNEA SARACIEI LUCII
Bine ca macar basescu mai are cate o zdreanta. Gunoaiele din usl sau milioane de zdrente. Inclusiv pe cei care i-au votat si acuma nu mai recunosc. Acesti comunisti imputiti ar vinde si copiii din burta mamelor daca nu ar mai fi basescu. Acesti securisti ar vinde si cerul de deasupra daca nu ar mai exista cate un altul care sa nu-i inghita. Prefer dictatura unui om decat dictatura penalilor din guvern si parlament. Macar de-ar fi dictatura lui base. N-ar mai exista un plagiator, un pokerist betiv si somnoros, un securist ca felix si un drogat ca mazare(lista poate continua cu mang, popa si inca un milion de nume). Sper sa umplem puscariile cu ei si sa scapam pt. totdeauna de acesti comunisti imputiti. Sau sa procedam cu ei cum a procedat carol II cu CAPITANUL!
Postat 18 Decembrie 2013, 09:44 de MOARTE USL
apoi...
Dapu cum sa spuna ca o fost avocat daca mai are rusine.....
Postat 18 Decembrie 2013, 09:40 de Pentru taticu...
ce e val ca valul trece....
IOANCII .......Ce e val ......ca valul trece......33....... si ceredeti-ma nu fac parte din cei nominalizati dar acest procurer nu merita decat scuipat nu felicitat. Probabil isi scrie singur comentariile sau pune pe cineva sa-l laude......unul..singur este care poate face dreptate si acela nu este cel din poza. Sa nu uite cate vieti a distrus fara sa aiba dreptate si el va da socoteala intr-o zi......33.......mai sunt cateva luni..........
Postat 18 Decembrie 2013, 09:09 de 33
Slugile lui Basescu
O alta zdreanta in slujba lui Basescu. In timp ce DNA-ul numara voturile de la referendum si SRI-ul filmeaza prin WC-uri mita de la BAC, avem noroc ca infractorii au bunul simt sa nu ne dea in cap pe strada. Romania este o tara in care sistemul juridic nu functioneaza. Coruptia si incompetenta este generala incepand de la politist, procuror, judecator.
Postat 18 Decembrie 2013, 07:54 de emil
sal
apoi daca l o propus Laura Codruţa Kovesi, si e din Bins...clar ...
Postat 18 Decembrie 2013, 03:50 de salut
Pentru cei care-l ling in cur
Din articol rezulta ca nimeni nu a vrut funcția decât cel din poza.Nu știm cine este,cine Poate fi pentru ca va minte pe voi cititorii.Nu spune ca a început cariera ca avocat timp de 1an si 6luni,care i se considera vechime,iar ca avocat nu știa nimeni de el.Acest frustrat A făcut mult rău multor oameni cu care se considera prieten,si prin promisiuni si amenințari Fabrica dosare.o sa auziti despre cine este cel pe care cei de teapa lui îl ling in cur.Sa va Dea D-zeu in familie o astfel de specie.Intrebati pe cei folosiți de activistul cu mapa.
Postat 17 Decembrie 2013, 22:50 de Taticul
felicitari si multa bafta
Felicitari domnului procuror...sper sa ajungi mai sus !!!
Postat 17 Decembrie 2013, 22:16 de finisean
Tepes Vlad
Nu-l infiezi ? Cred ca mama lui deabia așteaptă sa scape de el....
Postat 17 Decembrie 2013, 22:13 de Mama
Mult success.
Imi place copchilul asta,, generatia lui vor curata tara de corupti,, vrem un caz per saptamana minim.
Postat 17 Decembrie 2013, 20:02 de Tepes Vlad!!!
.......
Parca este tractorist nu procuror !
Postat 17 Decembrie 2013, 19:53 de Ioanci
Primul dupa numire:
Care va urma in prima actiune dupa numire: 1. Prefectul 2.Presedintele CJ 3.Seful Politiei 4.Prim procuror 5. Director : Finante, Protectia Mediului, Consumatorului,Garda de Mediu, Spitale, ARR,RAR,ISCTR, etc,etc, Cine stie raspunde
Postat 17 Decembrie 2013, 18:28 de pronostic
FELICITARI
Un om capabil,foarte inteligent! FELICITARI SI REZULTATE PE MASURA SI MAI DEPARTE!
Postat 17 Decembrie 2013, 18:11 de DARABAN SIMONA
33 de ani
...............................ca şi CRISTOS ..........................
Postat 17 Decembrie 2013, 17:53 de ADINA
eu, si atat
LISTA RAMANE DESCHISA!!!!! UITATII PE CEI DEJA ARESTATI SI TRIMISI IN JUDECATA SI FACETI PRONOSTICURILE SA VEDEM CINE URMEAZA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 17 Decembrie 2013, 17:41 de stiti voi cine
succes
iti dorim mult success felicitari, avem nevoie si de oameni tineri cu alte mentalitati si alta gandire
Postat 17 Decembrie 2013, 17:33 de corina 22
Felicitari
Va doresc mult succes si la mai mare!
Postat 17 Decembrie 2013, 16:54 de justitiabil
succes
mult succes si incepeti sa tremurati mari corupti ai Oradiei!!
Postat 17 Decembrie 2013, 15:18 de ioanci
om de valoare
Sustinut de conducerea Republicii Independente Beius.....
Postat 17 Decembrie 2013, 15:00 de curaj
Cum Dumnezeu!!!
Ne zăpăciţi, ba că e unul, ba că e altul, mai ieri ni l-aţi prezentat pe Cheregi, apoi ne pomeniţi de Iancu, iar azi, din nou altcineva!!! Nu mai înţelegem nimic, de cine să ne ferim? La mulţi ani !!! .....ADINA, DUPĂ CHEF
Postat 17 Decembrie 2013, 14:22 de ADINA DUPĂ CHEF
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON