URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2014, 17:00

Prin PMP Bihor, Elena Udrea prezintă investiţii de 170 de milioane euro pe care spune că le-a făcut în judeţ

Într-o conferinţă de presă în care a criticat acţiunile Guvernului PSD, preşedintele PMP Bihor, Marton Attila, a prezentat miercuri o listă primită de la conducerea centrală a partidului cu investiţii care au fost începute, desfăşurate ori continuate de către ex-ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, candidatul Mişcării Populare la Preşedinţie.

În vizita ei în Bihor, de la începutul lunii septembrie, Elena Udrea, candidatul PMP la preşedinţie, se lăuda cu investiţii de 170 de milioane euro în judeţ, fără a menţiona despre ce proiecte a fost vorba.

Ca atare, lista prezentată miercuri de Marton Attila conţine enumerate o serie de proiecte, în care este calculată valoarea totală a acestora, şi din care peste 154 de milioane euro sunt bani din fonduri europene. Drept urmare, meritul aparţine, în primul rând, instituţiilor şi societăţilor care au făcut şi depus proiectele.

"Investiţiile au fost iniţiate, continuate şi finanţate în mandatul doamnei ministru Udrea, care nu şi-a permis niciodată aroganţe de genul celeia făcute de vicepremierul Dragnea la adresa primarului de Oradea", a declarat preşedintele PMP Bihor, încercând să facă o comparaţie între comportamentul PSD-istului Dragnea şi cel al Elenei Udrea.

"Aveţi în faţă o listă de zece pagini cu peste 140 de investiţii făcute în Bihor. Vedeţi politicieni locali din toate partidele care taie panglici la investiţii care au fost începute continuate, co-finanţate în mandatul doamnei Udrea şi nimeni nu pomeneşte acest lucru, ci doar despre poşete şi tocuri", a mai precizat Attila Marton.

Din lista prezentată de PMP, Marton a subliniat proiecte precum modernizarea drumului Sudrigiu-Pietroasa-Cabana Padiş, în valoare de aproape 77 milioane lei, modernizare de străzi în Oradea, în valoare totală de 28 milioane lei, precum şi reabilitarea a peste 40 de drumuri judeţene.

De asemenea, preşedintele PMP Bihor a scos în evidenţă şi cele două proiecte din domeniul sănătăţii finanţate în mandatul Elenei Udrea: modernizarea policlinicii-ambulatoriu a Spitalului Municipal (4,4 milioane lei) şi modernizarea şi reabilitarea cabinetelor ambulatorii din Aleşd (19 milioane lei).

Tot din lista proiectelor prezentate ca fiind realizările Elenei Udrea, Marton a vorbit despre investiţii în şcoli, în sistemul de situaţii de urgenţă, în Parcul Industrial Eurobusiness (aproape 79 milioane lei).

Culmea, în lista aceasta se regăseşte şi proiectul pe fonduri europene Centrului Regional de Afaceri care urma să fie realizat de firma italiană Macio pe terenul primit de la Primărie în zona Silvaş şi care, după cum se ştie, a fost abandonat. Totuşi, în document acesta figurează cu suma de 57 milioane lei.

Întrebat de ce a fost introdus şi acest proiect, preşedintele PMP Bihor a precizat că "ar fi interesant de văzut cât s-a încasat acolo pentru o viitoare anchetă jurnalistică". Doar că, din moment ce lucrările nu au fost realizate, nici fondurile europene nu au fost decontate.

Totodată, Udrea se laudă şi cu finanţarea proiectului de revitalizare a Cetăţii Oradea, tot pe fonduri europene, în valoare de aproape 36,7 milioane lei. Contractul de finanţare a fost semnat însă în mandatul lui Vasile Blaga şi continuat apoi de Udrea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PMP-istilor, nu aveti niciun pic de rusine ???
Adica se apuca un bihorean sa initieze un proiect, il face, se zbate sa obtina finantare de la Bruxelles, implementeaza, deconteza, i se mai si taie de ici de colo, termina si rasufla dupa 10 ani usurat ca e in regula treaba ... dupa care vine o currrva de marinar fara basca sa spuna ca stia de proiectul acela al bihoreanului si ca e al ei !!! Huooooooooooooooo !!!
Postat 18 Septembrie 2014, 10:44 de WinDos
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON