URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2014, 15:40

Primul Colegiu Prefectural din 2014: şeful Poliţiei de Frontieră s-a plâns că nu-i ajung carburanţii

Şefii instituţiilor deconcentrate din judeţ aflate în subordinea ministerelor, agenţiilor şi oficiilor naţionale s-au reunit marţi la Prefectura Bihor în cadrul primei şedinţe a Colegiului Prefectural din acest an, prezidată de prefectul Claudiu Pop în prezenţa subprefectului Cristian Bitea, două dintre aceste instituţii prezentându-şi cu acest prilej rapoartele de activitate pe anul 2013: Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Oficiul Judeţean pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

De la tutun la maşini de lux

În raportul său, comisarul şef Marin Bondar, şeful ITPF Oradea, a subliniat că în cursul anului trecut s-a înregistrat o scădere (cu 19%) a numărului de infracţiuni de criminalitate transfrontalieră şi la legislaţia economico-financiară, acest lucru întâmplându-se, ce-i drept, în condiţiile în care a scăzut atât traficul de călători (cu 2,3%) cât şi cel de mărfuri (cu 1,2%) pe teritoriul de competenţă al Inspectoratului (judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare), în comparaţie cu anul 2012. Ofiţerul a dat în acest sens şi câteva exemple, precum scăderea numărului de dosare pentru tentative de intrare sau ieşire frauduloasă din ţară (cu 33%, de la 600 la 400) şi pentru trafic de migranţi (cu 36%).

În schimb, a spus şeful ITPF Oradea, a crescut numărul dosarelor pentru trafic de maşini furate (cu 205%, faţă de 2012, adică 55 de cazuri, în care au fost implicate 61 de persoane), subliniind că ţintele predilecte au fost maşini şi mărci de lux, cum ar fi Mercedes şi BMW, în special SUV-uri.

Un detaliu care i-a făcut pe unii participanţi să surâdă a fost cel privitor la cantitatea de tutun pentru "confecţionarea de ţigări" confiscat, şi anume 69,2 kilograme, precum şi faptul că au fost confiscate "52.327 pachete de ţigări" de contrabandă.

Şeful ITPF a subliniat că rezultatele bune ale Inspectoratului au fost obţinute în condiţiile în care cadrele s-au confruntat cu insuficienţa carburanţilor, neprimind integral cantităţile de benzină şi motorină necesare desfăşurării activităţii.

OCPI, un an de tranziţie

Raportul pe 2013 al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor a fost prezentat de directorul Sorin Călin Ivan-Leţ, care a înşirat însă doar cifre statistice, citite, aproape fără a-şi ridica deloc privirile din hârtii.

Astfel, asistenţa a putut afla că anul trecut OCPI Bihor a soluţionat 25.320 cereri (fără a înţelege dacă acest volum de lucru a fost mai mic, mai mare sau egal cu cel din 2012), precum şi numărul de titluri de proprietate emise, corectat şi anulate.

Singura concluzie care a putut fi reţinută din raportul şefului OCPI Bihor este că anul trecut a fost unul mai aparte, deoarece de la apariţia (în primul trimestru) a Legii 165 nu s-au mai putut emite, corecta şi anula titluri de proprietate decât în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în rest activitatea de retrocedare a proprietăţilor confiscate de regimul comunist fiind redusă la inventarierea solicitărilor şi a suprafeţelor revendicate.

Un an bun

Prefectul Claudiu Pop a prezentat, la rându-i, activitatea instituţiei pe care o conduce, etalând atât cifre, cât şi punctând cu unele concluzii. În 2013, juriştii Prefecturii au verificat legalitatea a 53.704 acte administrative (6.121 Hotărâri ale consiliilor locale şi Consiliului Judeţean, 47.583 dispoziţii ale primarilor şi preşedintelui CJ), întocmind în cazul a 48 de acte administrative (43 HCL-uri şi 5 dispoziţii de primari) referate cu observaţii de nelegalitate, şi doar în 2 cazuri ajungându-se ca Prefectura să atace în instanţa de contencios administrative HCL-urile considerate nelegale (4 ale CL Sânmartin, privind referendumul anti-şist, şi o Hotărâre a CL Roşia).

Cu acest prilej, prefectul a arătat că a întocmit şi transmis Guvernului documentaţia pentru organizarea de alegeri locale parţiale anticipate, pentru alegerea unui nou CL în comuna Bunteşti, unde "legislativul" local a fost dizolvat. "Este posibil, dar nu o luaţi ca un lucru sigur, ca în prima şedinţă de Guvern să fie adoptată o Hotărâre pentru aceste alegeri", a spus prefectul.

Tot o statistică interesantă este cea referitoare la creşterea numărului de autovehicule înmatriculate în Bihor: 182.942 vehicule în total, din care 11.868 înmatriculate în 2013, adică aproape 10% mai mult decât în 2012.

"Consider că instituţia a avut o activitate bună, iar pentru acest an, care va avea un specific clar electoral, cu alegeri europarlamentare, referendum şi alegeri prezidenţiale, îmi doresc ca în toate instituţiile publice din judeţ cetăţeanul să fie respectat", a conchis prefectul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
spagari sefi
do o p.... nu le traba la spagari din vama sa mai aduca bani de acasa ca la cata spaga a luat isi pot permite
Postat 29 Ianuarie 2014, 19:18 de add
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON